Skip to content

Ariana Grande si Kid Cudi sunt pe lista scurta la Oscar cu piesa Just Look Up. Povestea cantecului din coloana sonora a filmului Dont Look UP, care a fost gandit ca un mesaj pentru cand lumea se va sfarsi.

Ariana Grande si Kid Cudi sunt pe lista scurta la Oscar cu piesa Just Look Up, daca vor avea o nominalizare aceasta va fi prima pentru fiecare dintre ei. Pana acum traiectoria cantecului e una foarte buna, multe vizualizari in online, dar si o nominalizare la Hollywood Music Award, dincolo de confirmarea Academiei de film care a inclus piesa intr-o companie selecta unde mai sunt Beyonce sau U2 in acest an..

Cantecul Just Look Up apare in coloana onora a filmului Don’t look up /”Nu priviti in sus”, povestea a doi astronomi insignifianti, care trebuie sa participe la un turneu mediatic mondial pentru a avertiza omenirea in legatura cu iminenta sosire a unei comete care va distruge Pamântul. Vestea lor importanta pentru omenirea intreaga e bruiata in toata stirile de despartirea dintre personajele interpretate de Grande si Cudi.

Prezent in conferinta de presa globala a lansarii acestui film care ii are in distributie pe Leonardo DiCaprio, Jennifer Lawrence, Meryl Streep, Cate Blanchett, Mark Rylance, rapper-ul Kid Cudi, al carui nume real este Scott Mescudi, a recunoscut ca a fost foarte incurcat-rusinat de participarea lui in film.

“Am fost foarte stresat la momentul care am acceptat proiectul.  Importanta distributiei, atat de multi actori de mare calibru, au facut sa-mi explodeze pur s implu nervii in prima zi de filmare. Dar vazandu-i apoi la lucru, cat sunt de relaxati si prietenosi, cum fiecare parea piesa perfecta din puzzle, am inceput sa ma simt mai bine. Am filmat trei zile si mi-am spus tot timpul  – trebuie sa te relaxezi, sa mergi cu valul si actiunea si cand iti vine randul sa-ti faci treaba. Vorbisem inainte cu Kathryn Hahn (n. red un comediant de stand up) care e prietena cu mine si care a lucrat cu Adam si mi-a spus „pregateste-te sa-ti arunce orice” ceea ce, evident, a facut sa fiu si mai stresat. Dar a fost bine… O experienta foarte frumoasa.”

Piesa pe care o canta in film alaturi de Ariana Grande aduce in prim plan nu doar iubirea personajelor lor, ci si efortul oamenilor de stiinta pentru a rezolva diferite probleme ale oamenirii, caz extrem de rar in industria muzicala unde versurile nu sunt chiar atat de militantiste.

Chiar si acest cantec face parte din ideea regizorului Adam McKay ca subiectele greu accesibile si pe care oamenii le considera plictisitoare, pot fi ambalate intr-o forma prin care publicul sa inteleaga si partea atractiva din ele. Puteti citi mai jos despre unul din podcasturile pe care McKay (castigator al unui premiu pentru cel mai bun scenariu adaptat) le-a creat pentru a atrage atentia publicului si la altfel de informatii nu doar trivia.

Scott Mescudi alias Kid Cudi isi aminteste momentul in care i-a fost propus proiectul. „Nick Britel (n, red unul dintre compozitorii piesei) mi-a cantat o parte din tema cantecului si mi-a povestit care va fi ideea filmului. Si eram: eu unde ma potrivesc? Chiar aveti nevoie de mine? Cum as putea eu contribui la un astfel de cantec? El avea ceva scris pentru mine, dar nu era in linia pe care eu o simt… si intrasem usor in panica. Apoi am realizat ca nu e un cantec pe care l-a compune din perspectiva lui Kid Cudi, fac o piesa pentru DJ Chello, personajul meu din film. Si brusc s-au alinitat lucrurile.

E mai degraba un cantec marturisire in care personajul meu ii exprima dragostea pentru personajul Arianei – RILEY BINA… dar era mai mult de atat, nu doar ca incerca sa-i cante dragostea si se afla pe scena cu iubirea vietii lui intr-un moment in care lumea se prabuseste cu totul, la propriu.”

Don’t Look Up poate fi vazut din 24 decembrie pe Netflix.

Citește în continuare