Câstigator al Premiului UNESCO pentru arte performative (2004) dar si al celebrelor Premii Masca de Aur (Rusia) si OPER (Germania), regizorul ucrainean de teatru si opera Andriy Zholdak a montat pentru prima data la Nationalul craiovean spectacolul Femeia marii de Henrik Ibsen in traducerea lui Valeriu Andriuta si versiunea scenica a Ioanei Malau.

Noua montare ii are in distributie pe actorii Costinela Ungureanu, Nicolae Vicol, Angel Rababoc, Raluca Paun, Petronela Zurba, Catalin-Mihai Miculeasa, Catalin Vieru, Irina Danciu si Roxana Mutu.

Urban.ro a vorbit cu Costinela Ungureanu,  protagonsta acestui spectacol, despre experienta ei la crearea unei montari care e printre cele mai importante dintre premierele de teatru din Romania de la inceputul acetui an.

Piesa Femeia Marii e tot mai actuala in contextul singuratatilor impuse in ultimii ani. Cum ti-ai construit personajul?

Ellida din “Femeia marii” montata la Craiova este Costinela Ungureanu vazuta de Andryi Zholdak. Ellida sunt eu – cu toate calitatile si defectele mele, cu fricile, curajul, slabiciunea si frumusetea mea. La constructia acestui rol si-au dat mana imaginatia si inspiratia regizorului si puterea actritei de asumare si executie. Pur si simplu m-am lasat modelata precum lutul, am avut incredere totala in regizor si in viziunea lui. 

Ellida e o femeie vulnerabila, care a suferit multe pierderi… Ce a fost cel mai greu pentru tine, emotional, in acest spectacol?

Aceasta montare pentru “Femeia marii” dureaza 4 ore iar eu nu stau mai mult de 15 minute in afara scenei. Sunt multe momente grele din punct de vedere emotional pe care le traiesc la fiecare reprezentatie. Amintirea pierderii copilului, dragostea neimplinita si pe care ea a tradat-o, traiul alaturi de un sot pe care nu il poate iubi sunt doar cateva.

Cum a fost sa lucrezi cu Andriy Zholdak, un regizor cu viziuni precise asupra rezultatelor muncii lui, foarte solicitant in munca cu actorii?

Auzisem multe povesti despre regizor si despre metoda dura si incomoda pe care o aplica la lucru cu mult timp inainte de a-l cunoaste. Din cauza asta am intrat in acest proiect cu un soi de teama; teama ce a disparut usor usor la scena, atunci cand fizicalitatea si efortul psihic din timpul repetitiilor pur si simplu nu imi mai lasau timp sa ma gandesc la frici. Zholdak este un regizor categoric, exigent, perfectionist. La el fiecare repetitie se face in regim de spectacol – cu implicare emotionala, intensitate vocala si miscare in procent de 100%. Lucrul cu Zholdak este ultrasolocitant, te aduce la epuizare pe toate planurile si scoate din tine tot ce e mai curat si mai autentic. Iti descopera partile vulnerabile si face din tine putere – forta – sensibilitate – frumusete – sexualitate.

A fost vreun moment care ti-a impins limitele?

In cele 45 de zile in care am lucrat la spectacol am trait, alaturi de colegii si partenerii mei de scena, multe momente dificile. De vreo doua ori chiar am zis cu voce tare ca nu mai rezist. La constructia acestui rol mi-am depasit in multe directii limitele ceea ce, cu siguranta, a dus la largirea orizontului de creatie si la imbunatatirea conditiei fizice. Simt ca am crescut ca actrita si ca am primit o educatie aparte ca om. Ma bucur enorm ca nu am iesit din “ring” pentru ca acum joc cu bucurie o Ellida de care sunt mandra.

• 

• 

• 

• 

• 

• 

Ce crezi ca aduce nou montarea lui Zholdak?

“Femeia marii” de la Craiova este un spectacol actual, este montat intr-o maniera moderna, sincera, cu scene aproape filmice. Regizorul a renuntat la multe scene din textul lui Ibsen si s-a concentrat mult pe personajul feminin – Ellida. Dupa premiera chiar s-a scris ca este mai mult un one-woman show. Iar pe aceasta Ellida a transpus-o in secolul nostru, a actualizat-o, a recitit-o, a redescoperit-o si a construit-o in asa fel incat femeile si tinerele spectatoare ori sa se indentifice sau sa empatizeze cu ea, ori sa le fie exemplu si lectie.

Daca tu ai fi fost Ellida, cu tot backgroundul ei, ce ai fi ales pentru viata ta viitoare?

Cu siguranta nu as fi ales sa raman cu Wangel ca in textul lui Ibsen. As fi fugit, m-as fi intors acasa in Nord sau as fi cutreierat lumea in cautarea fericirii (pierdute). De ce ai sta intr-un loc de care nu te leaga nimic si in care nu iti e bine deloc?

Ai lucrat in ultimii ani si cu Bob Wilson si cu Zholdak, dar si cu Afrim, de exemplu. Cum crezi ca te schimba munca alaturi de regizori atat de diferiti ca exprimare? Daca poti sa spui ceva cu care te-a influentat/slefuit fiecare dintre ei ar fi foarte frumos.

Coincidenta sau nu, primul spectacol pe care l-am vazut in regia lui Robert Wilson a fost chiar “Femeia marii”- in 2008, in cadrul unui eveniment care a avut loc la Craiova si unde el a fost invitat impreuna cu trupa de la Madrid. Pe atunci nu eram inca in facultate, urma sa dau admiterea peste trei luni. Acel spectacol si-a castigat un loc deosebit in mintea si in sufletul meu si mi-a modificat orizontul bunului gust ca spectator si, ulterior, ca actor. Patru ani mai tarziu am facut parte din distributia spectacolului “Rinocerii”- singura montare a lui Wilson in Romania. Faceam figuratie, nu era mare lucru, nu a lucrat cu mine individual si nici nu mi-a acordat vreodata atentie deosebita, dar am fost acolo la fiecare repetitie la scena, precum un caine de vanatoare care isi adulmeca prada.

Am avut parte de cateva intalniri esentiale in drumul meu prin teatru.  Cea de atunci cu Robert Wilson si cea de acum cu Andryi Zholdak sunt doar doua dintre ele – pe cat de diferite ca estetica si viziune regizorala pe atat de asemanantoare ca intensitate si importanta.

Este interesant si motivant sa intalnesti la lucru regizori cu limbaj si estetica diferite. Important este sa ajungem sa vorbim aceeasi limba, sa ne intelegem si sa ne admiram reciproc. L-ai amintit pe Radu Afrim. Cu el am lucrat la trei spectacole pana acum iar pentru rolul din “Inima…” am primit nominalizarea la UNITER-ul de anul trecut. Este tipul de regizor cu care imi doresc sa repet si pentru al 100-lea spectacol si nu exagerez. Ma fascineaza, ma surprinde iar repetitiile cu el sunt un deliciu – “are umor baiatul asta…”(replica din spectacolul “Inima…”).

Si pentru ca raspunsul meu sa fie complet pot spune ca de la Wilson am invatat sa tac, de la Zholdak am invatat sa ma misc, iar de la Afrim am invatat sa gandesc.

Despre cum a ajuns Costinela Ungureanu la actorie si ce experiente pe scena a avut pana acum, dar si dessre nominalizarea ei la Premiile UNITER aflati si din interviul de mai jos.