Cei doi s-au cunoscut prin Emil Garleanu, bun prieten cu Rebreanu, care i-a oferit postul de secretar al Teatrului National din Craiova, in timp de acesta era directorul institutiei, si i-a prezentat-o pe Stefana Radulescu, sau Fanny, cum ii spuneau prietenii. Ea era actrita si scriitoare, el era deja cunoscut datorita nuvelelor publicate in revistele literare.

Liviu Rebreanu s-a casatorit cu Fanny Radulescu la un an dupa ce s-au intalnit prima data, in anul 1912, iar acesta si-a iubit atât de mult sotia incat inainte de casatorie i-a recunoscut copilul facut cu un alt bărbat, o fetita de 3 ani, cu numele Puia. Rebreanu a iubit-o extrem de mult pe Puia si a crescut-o ca pe propriul lui copil, fiind adesea criticat de prieteni si familie pentru decizia de a recunoaste copilul sotiei sale, a acceptat să o adopte, printr-un act ilegal. Scriitorului nu i-a pasat, caci iubirea lui era mai presus de rigorile legii si de gura lumii. 

Sotia scriitorului provenea dintr-o familie buna, tatal ei, Iancu Radulescu, era avocat si om politic, fost prefect de Arges, iar mama sa, Alexandrina, era nepoata Mitropolitului Nifon. Dupa moartea lui Iancu Radulescu, Alexandrina si cei cinci copii au risipit averea familiei. Cu toate acestea, Fanny a fost cumpatata si foarte calculata, reusind sa sustina familia.

Cei doi traiau bine, atat cartile, cat si functiile pe care le-a ocupat, de la cea de director al Teatrului National pana la sefia Directiei Educatiei Poporului, i-au asigurat lui Rebreanu un trai linistit in a doua parte a vietii, cu multe calatorii. De asemenea, acestia si-au permis sa-si trimita fiica la studii la Paris.

Fanny si Liviu Rebreanu au trait impreuna pana la finalul vietii scriitorului, pana in data de 1 septembrie 1944, cand scriitorul a incetat din viata la varsta de 59 de ani.

• 

• 

La randul ei, din dragoste pentru Rebreanu, Fanny si-a abandonat cariera de actrita si a pus familia pe primul plan. „Sotia unui scriitor trebuie sa fie o martira, o sacrificata, ca sa fie folositoare tovarasului ei“, spunea Rebreanu intr-un interviu, citat de publicatia Adevarul.

In perioadele in care nu erau impreuna, cei doi indragostiti isi trimiteau scrisori interminabile. Daruirea si iubirea fara limite dintre cei doi erau presarate cu apelative dulci si formulari ca „Sfanta mea sotie si iubita nevestica“, „Mult iubitele mele suflete“, „Fanicutul meu drag“.  

Corespondenta dintre cei doi a fost consemnata de criticul si istoricul literar Niculae Gheran, care a adunat scrisorile trimise de Liviu Rebreanu sotiei sale, ce s-au intins pe mai bine de 32 de ani, in volumul „Intime“.

Niculae Gheran, citat de publicatia Adevarul, mentiona ca a fost surprins de romantismul celebrului  scriitor roman, al carui stil care-l consacrase era mai degraba sobru si realist. “Actrita nu doar ca a reusit sa-l completeze excelent, ci l-a sustinut neconditionat, motiv pentru care s-a bucurat de toata dragostea si admiratia sotului. „Cand Fanny merge bine, merg toate bine!“, obisnuia sa spuna Liviu Rebreanu”, noteaza publicatia Adevarul.   

Totodata, viata de cuplu a celor doi nu a dus lipsa de drame, alimentate de gelozia actritei.

Casnicia celor doi era adesea tulburata de diverse doamne si domnite care-l curtau pe scriitor, iar certurile se terminau intotdeauna cu amenintarile tinerei Fanny ca il va parasi si se va intoarce  la doctorul N. Balcescu, tatal fetitei ei.

„Nicio femeie din lume nu mi te poate inlocui nici macar o clipa“, o asigura scriitorul, mentioneaza Nicolae Gheran, citat de Adevarul. “Fanny era deosebit de impulsiva cand venea vorba de alte femei. Atat de orbita era de gelozie, incat la un moment dat ar fi rupt o umbrela in capul actritei Puia Ionescu, care se indragostise de Rebreanu. Numarul actritelor care-i faceau avansuri nu era de neglijat, insa el obisnuia să le respinga cu diplomatie. Au fost insa si cateva misterioase pe care scriitorul, trecut de 50 de ani, le-a invitat la casa lui din localitatea Valea Mare”, Adauga Nicolae Gheran.

Lucrurile s-au complicat dupa moartea scriitorului, cand a inceput lupta pentru avere intre sotia sa si familia lui Rebreanu. Familia scriitorului a actionat-o in instanta pe Puia, fiica lui Rebreanu, negand statutul de mostenitoare pentru ca fata nu fusese adoptata legal, iar actul de recunoaştere era un fals, sustinea familia Rebreanu. 

• 

• 

• 

Insa Puia i-a pastrat aceiasi dragoste tatalui sau adoptiv, astfel incat in 1995, cand aceasta a murit, a donat Muzeului Literaturii Romane apartamentul din Bucuresti, cumparat de Liviu Rebreanu, care are amintirile familiei si care a fost transformat in Casa Memoriala „Fanny si Liviu Rebreanu“.

Colectia cuprinde piese de mobilier, documente literare, scrisori, manuscrise, fotografii, precum si tablouri valoroase, pictate de Camil Ressu, Jean Steriadi, Nicolae Darascu, Francisc Sirato, si sculpturi realizate de Milita Petrascu, Ion Jalea, Oscar Han. Tot aici se afla si o colectie impresionanta de ceramica si o alta de icoane pe sticla, toate lucrarile apartinand lui Liviu Rebreanu.

Si Fanny Rebreanu a scris despre viata lor, in cartea memorialistica intitulata “Cu sotul meu”.

Totodata, aceasta consemneaza si un episod in care la perchezitiile nemtilor care cautau dovezi care sa dovedeasca intentia de tradare a lui Rebreanu, i-au fost confiscate toate hartiile posibil incriminatoare. Când germanii au gasit manuscrisul romanului “Ion”, au intrebat ce reprezinta acele foi scrise. Rebreanu, vizibil afectat de posibila dispariţie a viitoarei cărţi, a răspuns că este un roman. Ofiterul i-a inapoiat manuscrisul, spunand ca in viata civila el este profesor universitar. Fiind amenintat ca va fi extradat la Budapesta pentru a fi judecat de un tribunal militar pentru dezertare, a reusit sa fuga, iar in valtoarea evenimentelor, Fanny Rebreanu a reusit sa salveze manuscrisul romanului “Ion”, ascunzandu-l in salteluta fetitei lor Puia.

Fanny era si cea mai inflacarata fana a scriitorului, mentionand chiar „Sunt insetata sa citesc tot ce-mi dai”, oferind astfel siguranta si increderea sa in fortele creatoare ale iubitului ei. Ea ajunge pana in punctul de devotament in care spune despre Liviu Rebreanu ca „Tu esti Dumnezeul meu!”.

La randul sau, si Liviu Rebreanu era iremediabil indragostit de Fanny. Una dintre cele mai frumoase declaratii de dragoste din literatura romana este consemnata in “Marturisire”, unde scriitorul consemneaza:

“Mie nu mi-e frica de chinurile geloziei, mie nu-mi pasa de tremurarile infrigurate ale iubirii! De un singur lucru ma feresc: sa nu fiu banal! As vrea sa sufar, as vrea sa scrasnesc din dinti, sa-mi smulg parul si sa adorm cu genele muiate in lacrimi! Astfel, cel putin, as sti ca traiesc, as intelege, poate, ce insemneaza a iubi”.