Dupa un proces de 25 de ani, judecatorii italieni l-au obligat pe Jeff Koons sa recunoasca o opera de arta ca fiind originala. Artistul sustine ca e un fals. Lucrarea ar putea valora 8 milioane de euro.
Jeff Koons a pierdut zilele trecut un proces de 25 de ani pe care l-a dus impotriva unui asigurator in varsta de 74 de ani din Italia. Un tribunal din Milano a hotarat ca o sculptura cu 2 serpi este un original al lui Koons, in ciuda faptului ca artistul sustine ca nu ar fi creat niciodata asa ceva.
Decizia tribunalului are mai multe implicatii, prima fiind faptul ca detinatorul operei de arta va putea sa o vanda drept un Koons original iar dupa scandalul prin care a fost mediatizata, pretul acesteia va fi in continua crestere. In acelasi timp, valoarea celei de-a doua versiuni a aceleasi lucrari care este expusa in prezent la galeria de arta a Universitatii din Ohio, va fi in scadere.
Mai mult, judecatorii au stabilit ca individul din spatele acestui proces – colectionarul de arta care sustine ca a achizitionat un Koons original – va putea sa ceara compensatie din partea artistului pentru cheltuielile legale.
Sculptura creata in stilul pop-art include 2 serpi din portelan, cu expresii vesele care poarta papioane verzi. Lucrarea face parte dintr-o serie de sculpturi creata de producatorul milanez Fidia S.n.c. pentru expozitia „Banality” deschisa de Koons in 1988 in Koln, Germania.
In 1991, colectionarul a cumparat o versiune a lucrarii intr-o licitatie desfasurata in Milano in 1991 pentru 500.000 lire italiene – in jur de 500 de euro astazi – in vremuri in care artistul american era prea putin cunoscut inafara cercurilor de specialisti si colectionari de arta.
Universitatea din Ohio a cumparat o alta versiune a lucrarii in 1989, ambele poarta acelasi titlu inscriptionat la baza.
In 1997, Koons l-a dat in judecata pe colectionar dupa ce a listat opera de arta intr-o licitatie Christie’s New York, a incercat sa blocheze vanzarea operei de arta sustinand ca este un fals.
Dosarul penal a fost intentat la un tribunal din New York iar pe parcursul procesului, Koons si-a schimbat declaratiile spunand ca lucrarea a fost expusa in Koln dar ca este un prototip defect care ar fi trebuit sa fie distrus. La vremea respectiva, autoritatile au considerat ca acuzatiile lui Koons sunt nefondate.
Un nou caz a fost deschis de Koons in Italia in 2014 cand un galerist milanez si-a aratat interesul in achizitia operei de arta si i-a cerut lui Koons sa verifice autenticitatea acesteia. Dupa ce a artistul a sustinut din nou ca este vorba de un prototip, colectionarul i-a cerut sa ii plateasca o compensatie pentru vanzarea anulata din cauza afirmatiilor sale. In schimb, artistul l-a dat in judecata pe colectionar si i-a cerut sa ii plateasca daune de 8 milioane de euro, valoarea estimativa a unei lucrari din seria „Serpilor”. Recent, tribunalul din Milano a stabilit ca opera este autentica si autorizata, in ciuda afirmatiilor lui Koons.
Potrivit informatiilor publicate de The Art Newspaper care a consultat mai multi specialisti in achizitii si vanzari de arta, valoarea lucrarii a explodat in urma scandalului provocat de acest proces, o prima decizie fiind data de tribunal in urma cu 2 ani si reiterata recent, dupa apelul facut de Koons. Daca ar fi scoasa la licitatie, sculptura ar putea depasi pretul estimat de 8 milioane de euro.
In ultimii 2 ani, Koons a fost si ramane in continuare cel mai valoros artist in viata, dupa ce sculptura „Iepure” s-a vandut cu un pret-record de 91 de milioane de dolari.
Koons a devenit cel mai popular, influent si bine vandut artist contemporan. S-a nascut in York, Pennsylvania in 1955 unde locuieste si lucreaza in continuare, alternand cu New York-ul. A avut prima expozitie solo din 1980 si de atunci este unul dintre cei mai controversati artisti din lume. Criticii de arta il considera deopotriva genial si kitsch iar aceasta dezbatere a valorii operei lui i-a adus expozitii in cele mai mari muzee de arta moderna din lume si preturi record pentru fiecare dintre lucrarile sale. A fost premiat de numeroase ori, inclusiv de fostul Presedinte francez Jacques Chirac si de Hillary Clinton cu medalii prin care ii este atestata valoarea istorica.
Printre cele mai cunoscute lucrari ale lui Koons se numara „Iepurele” din otel pe care o reinterpreteaza constant din 1986, „Michael Jackson si Bubbles”, o reprezentare a Regelui Pop cu maimuta care i-a fost animal de companie.
Unul dintre iepurii lui Koons a fost vandut in 2019 pentru 91,1 milioane de dolari si a stabilit un nou record mondial pentru cea mai bine vanduta opera a unui artist aflat in viata.
„Iepurele” de otel a devansat lucrarea „Cainele balon (portocaliu)” care a fost vanduta in 2013 pentru 58,4 milioane de dolari.
Pe langa lucrarile sale, Koons a avut colaborari cu numeroase branduri mari.
A creat o designul exterior al unei masini pentru BMW, a realizat o sculptura pentru coperta albumului ARTPOP al lui Lady Gaga, a semnat etichete pentru Dom Perignon si vinurile Rotschild si a lansat o colectie de genti si accesorii alaturi de Louis Vuitton cu tablouri celebre create de Da Vinci, Titian sau Rubens.
Una dintre cele 3 sculpturi din portelan cu Michael Jackson si Bubbles s-a vandut cu 5,6 milioane de dolari.
„Hanging Heart in nuante de magenta si auriu” s-a vandut cu 23,6 milioane de dolari.
„Diamond Blue” a strans 11,8 milioane de dolari intr-o licitatie Christie’s.
Alte lucrari extrem de bine vandute au fost: „Ballon Flower Magenta” – 25,7 milioane de dolari, „Hanging heart” – 11 milioane de dolari, „Jim Beam J.B. Turner Train” – 15 milioane de dolari, „Lalele” – 33,6 milioane de dolari
Recent, Koons a creat o serie de masini BMW personalizate. Masinile s-au epuizat rapid, iar doua au fost comandate din Romania.