Andrei Hutuleac este regizorul si scenaristul filmului #DogPoopGirl, dar el – la baza, e un actor foarte talentat si foarte premiat (are doua premii UNITER, obtinute pana la cei 30 de ani ai sai si va recomand din inima, daca se va mai juca spectacolul Amadeus in regia lui Victor Ioan Frunza sa va duceti sa-l vedeti pe Andrei in rolul lui Mozart, unde este exceptional.)

Inregistrarea de mai jos, din care am transcris doar cateva fragmente face parte din podcastul urban.ro In culiele filmelor romanesti care si-a propus sa va aduca in fata pratagonistii filmelor romanesti care se lanseaza in cinematografe.

Filmul #dogpoopgirl este o poveste tragi-comica despre ura si defaimarea via internet, inspirata de un caz real din Seul cand o doamna nu a vrut sa curete intr-un vagon de metrou mizeria facuta de cainele ei.

Adus in vremurile si realitatile noastre de regizorul si scenaristul filmului, Andrei Hutuleac, povestea  o are in rolul principal pe Andreea Gramosteanu. Una dintre victimele colaterale este pazincul din metrou, interpretat de Cezar Antal, care printr-un complicat concurs de imprejurari ajunge si protagonist in emisiunile de televiziune care dezbat cazurile sociale. #dogpoopgirl e in cinematografele din toata tara din 15 aprilie.

In minutele urmatoare vorbim despre filmul care pune in dezbatere public shamingul online, dar si depre multe alte preocupari ale lui Andrei Hutuleac – de la nevoia de a face film in felul in care simte el ca nu se face in Romania pana la cum a convins 80 de actori sa joace in filmul lui de debut.

Vorbim si despre ce citeste, pentru ca veti descoperi un tanar foarte articulat si foarte hotarat (el spune de cateva ori ca ar putea fi considerat arogant), dar si despre lucrurile care-l motiveaza sa mearga mai departe pe un drum care e diferit de cel al colegilor lui.

Podcastul urban.ro In Culisele Filmelor Romanesti este un proiect care beneficiaza de sprijinul Banca Transilvania, un promotor sustinut al evenimentelor din cinematografia noastra, de la TIFF la premiile Gopo.

Conversatia needitata, inregistrata in regim de live, cu mult mai multe puncte abordate, o puteti asculta mai jos.

Discutam evident despre cel mai recent film al tau, #dogpoopgirl care nu e foarte prietenos cu internetul, desi este o tragicomedie. Cum ai ajuns tu la acest subiect? Ai citit mai intai cartea lui Ronson pe care o mentionezi despre cele mai celebre cazuri de public shaming in online sau cartea a fost parte din documentare dupa ce ti-a venit ideea?

Cred ca a fost mai degraba un catalizator in sensul in care pe mine ma preocupa tema si traiam la momentul in care am scris scenariul, in 2017, traiam in mijlocul unui unei frici legata de puterea internetului. Deci cartea a aterizat in viata mea intr un moment in care oricum tema ma preocupa si n-a facut decat sa potenteze preocuparea mea pe subiect. 

Dar cum ai ajuns tu la cartea asta pentru ca, pana o sa mentionezi tu, eu nu am stiut de ea.

Il mai citisem pe Jon Bronson care are o serie de carti cumva in acelasi stil care sunt la granita dintre jurnalism si documentar. El a mai scris o carte care se numeste Testul psihopatului in care incerca sa demonstreze ca mult mai multi dintre noi suntem psihopati decat vrem sa recunoastem. Si ma rog incerca sa nuanteze linia asta fina intre ce inseamna om normal si ce inseamna psihopat si cum regasim niste trasaturi ale psihopatului in ceea ce am numi un om normal sau un om de succes. Deci il mai citisem. Stiam ca mai are carti care au fost transformate in film una dintre cele mai cunoscute fiind The Man Who Stepped Goods. Oamenii care se holbeaza la capre ar fi traducerea mot a mot. Care a devenit intre timp un film destul de cunoscut cu George Clooney, daca nu ma insel. Si am ajuns va rog la cartea asta, Umilirea publica in epoca internetului.

Tu ai fost vreodata victima bullying ului sau a shaming-ului? M-am gandit, pentru ca stiu ca tu in liceu ai facut un fel de vlog in liceu, ca poate de asta erai atat de concentrat pe directia asta.

 Nu. Nu am patit niciodata, dar sunt un om destul de sensibil la tot ce inseamna comentarii negative si mai ales atacuri gratuite. Nu am patit niciodata lucruri teribil de agresive asa cum sunt ele aratate in film sau cum au patit alti oameni mult mai cunoscuti si mai populari decat mine pe internet. Dar fiecare dintre noi suntem in fiecare zi victima unui soi de pasiv agresivitate care se insinueaza pe internet. Pentru ca e foarte mare usurinta cu care putem participa la viata publica in spatiul online. Paradoxul este ca nu mai ai senzatia ca e foarte important sau relevant ce spui asa ca scuipi pur si simplu fara sa gandesti pentru ca esti parte dintr-un malaxor in care sunt introduse date de la toate calculatoarele pamantului. Si atunci cumva e mult mai usor sa fii agresiv. E mult mai usor sa fii expeditiv. E mult mai usor sa fii superficial in analiza pentru ca subconstient cu totii ne spunem ca de fapt nu conteaza si pentru ca nu conteaza poti sa fii oricum si poti sa fii si agresiv pentru ca e foarte la indemana.

E, de fapt, raspunsul la un instinct pe care cu totii il avem in noi si de care toti suferim. Dar am patit pe rand tot felul de lucruri. Mi s-a spus inclusiv ca tin cu un anume partid politic pentru ca pentru ca sunt colaborator al unui teatru de stat, de pilda. Si pe principiul asta, de fiecare data cand se schimba puterea politica, daca eu sunt colaborator al acelui teatru de stat, eu sunt de fapt un fan sub acoperire al partidului de la putere care orchestreaza acum creditele.

Si consuma aceste lucruri?

Ma consuma pentru ca ma supara nedreptatea. Oamenii nu sunt in cautarea adevarului. Oamenii sunt in cautarea confirmarii propriilor povesti pe care deja le au si ideea asta ca in societatea contemporana atat de avansata de evoluata si de civilizata, de fapt nimeni nu mai e preocupat de cautarea adevarului si fiecare dintre noi e preocupat de implinirea propriei profetii ma enerveaza din cale afara.

• 

• 

• 

(…)

Pentru cei care ne asculta si care poate n-au vazut filmul as vrea sa spun ca in acest film care nu este o productie cu buget foarte mare joaca nume ca Rodica Mandache, Coca Bloos, Ana Ciontea. Sunt in total 80 de actori importanti. Cum pitchuit subiectul la ei?

E o energie care planeaza in jurul unui debut. Exista ceva in specia umana care vrea sa ajute pe cineva care incepe. Si ca si alti colegi de-ai mei, si eu am capitalizat de pe urma acestei energii. Filmul are in distributie aproximativ 80 de actori pe roluri de diferite dimensiuni. Mi-am dorit sa am actori buni in toate rolurile chiar si in rolurile secundare adica nu am fost foarte dispus sa compromit nimic. Si am reusit sa fac asta sunand fiecare actor in parte si rugandu-l sa ma ajute efectiv. Explicand-i ca e un debut si ca am mare nevoie. Si, ma rog, cerandu-i sa mearga pe incredere si sa inteleaga ca daca il chem pe un rol anume, am mare nevoie de el acolo si nu in alta parte. Nu stiu daca e ceva ce se mai poate intampla inca o data, repet pentru ca energia debutului e una singura  – racheta decoleaza o singura data dupa aia trebuie sa inceapa sa isi faca singura mereu programele ca sa iasa din atmosfera.

Am avut parte de sustinerea tuturor acestor oameni pe care ii stiam deja.  Cu majoritatea dintre ei lucrasem intr-un context sau altul; cu Andreea lucrasem la teatru. Pe Cezar il vazusem ca actor inca din liceu si il apreciam. Evident, Coca Bloos nu mai vorbim. Ana Ciontea e o actrita foarte draga mie cu care mi-a facut foarte mare placere sa ma intalnesc pe platourile de filmare. Rodica Mandache, sigur e o actrita pe care o cunosteam, in a carei emisiune radiofonica am fost invitat… si tot asa. Mircea Gheorghiu mi-a fost profesor la facultate. Paul Chiributa, la fel. Cu Alexandru Nagy am fost coleg de facultate.

Dar ceva zici tu acolo cand ii rogi.  Pentru ca este dincolo de aceasta energie a debutului.  La primul tau scurtmetraj a jucat domnul Adrian Titieni care era profesor la facultate. Atunci nu se stia daca o sa faci ceva bine sau nu, pentru ca era prima ta incercare. Sigur ai confirmat, filmul – Off Stage –  a confirmat: a luat premii, s-a plimbat in festivaluri. Filmul este foarte simpatic, despre o rapire. Am sa las linkul pentru cei care ne asculta si vor sa-l vada. Revenind, cum l-ai convins atunci pe domnul Titieni?

 Nici nu mai stiu ce s-a intamplat acum atat de multi ani, prin 2016.  Cred ca, pur si simplu, nu mi-am pus niciodata problema asa. Adica intrebarea in felul in care o formulezi tu presupune ca eu trebuie sa sa sa cuceresc pe cineva cu scenariul sau cu ideile mele. Dar eu nu am pus niciodata problema asa. Eu am o poveste care se vrea spusa intr-un anume fel, are nevoie de anumiti actori si ma duc la acei actori. Le explic ce vreau sa spun cu povestea si de ce sunt ei necesari acolo si nu altcineva. Si apoi filmez. Acum in timp ce vorbim imi dau seama ca poate a fost o inconstienta a varstei, dar nu mi-am pus problema in felul asta.

Mi se pare un exemplu foarte bun si de curaj si de determinare care sper sa inspire si pe alti tineri. Felul in care abordezi tu lucrurile; iti urmareste tinta, tot ce ai de facut, cu multa determinare si curaj.

Cred ca este foarte important sa ai incredere in demersul tau. Si eu, daca e un lucru pe care pot sa spun despre mine, este ca am incredere in demersul meu. Cred ca e nevoie de tipul de povesti pe care vreau eu sa le spun si ca actor si ca scenarist si ca regizor si asta ma face sa am probabil o energie in directia asta. Deci am incredere in demersul meu pentru ca vad ca piata romaneasca cel putin pana acum cativa ani era foarte monocroma. Continea fie exclusiv filme de arta, fie exclusiv filme comerciale de o isterie desantata. Cred ca e loc pentru aceasta minunata si extraordinara cale de mijloc in care sa faci filme bune care sa placa cator mai multi oameni, dar care sa nu fie neaparat comerciale sau neaparat artistice. Si pentru ca exista acest gol in piata, simt ca e loc pentru mine. Si, pur si simplu, asta imi da un soi de curaj in directia asta.

Am identificat o nevoie in piata si cred ca sunt capabil s-o implinesc. De altfel asa m-am apucat sa fac film mergand ca actor la o filmare si fiind martorul unor zile de filmare esuate. Nu mai vorbim acum de cei din cauza regizorului sau din cauza echipei Habar n-am. Si vazand asta mi-a trecut prin cap “bai, eu as putea sa fac mai bine asta decat oamenii astia de aici”. Si asa m-am apucat. Poate suna arogant si poate ca momentul T0 este un moment al arogantei in care zici “pai eu pot mai bine”, dar chiar credeam asta si chiar simteam asta si pe alocuri simt in continuare. Sigur ca dupa ce m-am apucat concret de facut film, am realizat cat de dificil e si am realizat ca aroganta inceputului trebuie nuantata si sunt multe dificultati peste care trebuie sa treci.

Dar la momentul in care tu ai facut un mic switch si acum este deja foarte mare ca faci si ai facut lungmetraj catre regie si catre scris, tu erai un actor foarte bun.  Esti in continuare, dar vreau sa zic in momentul ala castigasesi la varsta ta cele mai importante premii de actorie. Subliniez ca esti foarte tanar. Vorbim de niste spectacole cu niste roluri  importante, un Hamlet,  un Mozart in Amadeus… dumnezeire. De ce ai facut schimbarea pe partea asta cand stiai ca drumul tau ca actor este super lejer?

Exact din motivul pe care il descrii am facut trecerea, pentru ca am stiut ca daca voi face trecerea la regie in timp ce am un oarecare succes ca actor nimeni nu ma va putea acuza ca m-am apucat de regie din frustrare. Si, repet, mi-am dorit foarte tare sa fac dintr-o credinta ca as putea sa fac acest lucru mai bine decat multi oameni care fac acest lucru deja.  Din cauza asta m-am apucat tocmai cand imi mergea bine ca nu cumva sa se poata spune ca m-am apucat ca sa implinesc nefericiri capatate in alt domeniu.

• 

• 

• 

• 

• 

• 

Dar tu, la momentul T0, nici macar momentul T0 la momentul minus 50, cand ai inceput actoria de ce te-ai dus tu la actorie? Care era miza ta? Ce visai acolo  la Galati?

Nu cred ca mi-era foarte clar. As minti sa spun ca imi era foarte clar. Cred ca uite retrospectiv cred ca daca as fi avut mai multe informatii si as fi stiut mai clar cred ca as fi avut mai mult curaj sa dau la regie de film. De pilda pentru ca aveam un aveam ceva antecedente asa cum mai spus si tu mai devreme faceam un vlog. Eram oarecum preocupat de partea asta video. Citeam foarte multe carti despre istoria filmului, despre cum se fac filmele numai ca s a intamplat o chestie de care am devenit constient mult mai tarziu. Atunci m- am dus pe calea mai usoara.

Intr-un fel stiam foarte clar am fost genul de copil si genul de adolescent caruia i s-a spus in mod repetat ca e talentat si e bun in treaba asta cu actoria. Si nu mi-am pus vreodata problema ca as putea sa fac altceva. De asta am si luat foarte tarziu si cred ca intre timp e mai bine ca am luat mai tarziu in considerare regia de film. Nu m-am gandit sa fac altceva pentru ca, pur si simplu, totul in jurul meu concura spre acest rezultat al admiterii la actorie. Mi se spunea ca sunt bun, simteam si eu ca sunt bun. Ma rog nu stiam sa definesc exact ce inseamna asta, dar simteam ca am o inclinatie in directia asta si m-am dus la facultate cu asteptarile foarte bine conturate pentru ca nu stiam efectiv ce presupune o facultate de arte. Habar n-aveam.

Am terminat un liceu de stiintele naturii, biologie chimie. Nu-mi placea deloc, dar ai mei m-au obligat sa merg acolo pentru ca sperau sa ma converteasca si sa ma faca doctor.

Dansii fiind medici amandoi si avand traditia de familie…

Dar ce pot sa spun e ca dupa ce am intrat la facultate, am descoperit aceasta facultate ca pe un al doilea acasa ca pe o a doua casa. Practic am simtit ca toti ciudatii din toate liceele Romaniei s-au adunat in sfarsit intr-un loc si se pot exprima in comun. Adica m-am simtit foarte intre ai mei. Si de-abia apoi am inceput sa inteleg ce inseamna o facultate de arte, ce presupune ca stil de viata.

(…)

Experienta ta de actor, influenteaza intr-un fel felul in care regizezi? Sa-ti explic de ce e aceasta intrebare. Cezar Antal a spus ca tot timpul s-a simtit confortabil pe set stiind ca si tu ai mijloacele actorului. Stia ce are de facut pentru ca, evident, citise scenariul si venea cu textul pregatit, dar stiind ca tu ai experienta actorului, el venea pe set confortabil tot timpul.

Am remarcat ceva similar intr-o alta conversatie, alaturi de Cosmin Nedelcu –  Micutzu despre filmarile la Copacul Dorintelor, film pe care l-ai regizat. Si acolo, cumva l-ai protejat pe Micutzu si ati povestit despre asta. Crezi ca te influenteaza actoria, macar subliminal, felul in care regizezi?

 Cu siguranta, suta la suta ma influenteaza. E si normal sa fie asa pentru ca experienta mea de actorie mai mare decat experienta mea de regizor. Si cu siguranta ma raportez intr-un anume fel la actori, imi dau seama ce este in capul lor cand ii vad cand ezita sau cand se gandesc la lucrurile la care nu trebuie sa gandeasca. Pentru ca, de fapt, un actor trebuie sa fie un foarte bun selectioner de ganduri carora sa le dea atentie. Cand esti pe un set si ai in stanga o camera in jurul tau, o suta de figuranti, lumini sunete, la un moment, poti fi excedat daca nu ai un anume tip de experienta.

Eu, de exemplu, pana acum experienta mea ca actor de film a fost una submediocra pentru ca am avut foarte putine oportunitati in directia asta si cred ca daca trebuie acum sa duc cu un film cap-coada ca personaj principal, daca nu as avea un regizor foarte stapan pe el care sa conduca real lucrurile – ceea ce fie vorba intre noi rar se intampla nu doar la noi. – cred ca ar fi un dezastru pentru ca, efectiv, nu am experienta. N-as sti pe ce sa ma concentrez, m-as pierde in toata nebunia.

(…)

Unde te pot vedea oamenii acum in teatru. Sigur nu chiar in zilele astea in care esti in nebunie dar.

Nu chiar in zilele astea. Dar acum repet un spectacol la Teatrul National din Bucuresti care este o adaptare dupa “Parinti si copii”, romanul lui Turgheniev, o adaptare in regia lui Vlad Massaci. E al doilea proiect pe care il fac la Teatrul National din Bucuresti. Am mai facut unul la finalul anului trecut care se numeste “Noaptea lui Helver” si e un spectacol de care sunt bucuros si mandru ca l-am facut.

 Am regizat un spectacol de teatru care se numeste “California Suite” si care se joaca la unteatru si care are patru actori extraordinar de buni si prieteni extraordinary: Sorin Miron, Corina Moise, Nicoleta Hancu, Dan Radulescu cu costumele semnate de Ariana Miron Presan. A fost prima mea experienta ca regizor de teatru si e ceva ce as vrea sa mai incerc pentru ca ma pune in foarte multe dificultati. M-am confruntat cu foarte multe lucruri despre mine facand acel spectacol si as vrea sa mai studiez problema. Cam asta se intampla in perioada asta. Si exact cum spuneam e o perioada foarte aglomerata pentru ca am lansat deja un film de la inceputul anului, “Copacul dorintelor”. Si acum tragem tare pentru Dog Poop Girl care intra in cinematografe din 15 aprilie

Intr-o zona de introspectie personala pentru momentul in care te afli tu acum in viata ta personala sau profesionala, daca ar fi sa te gandesti la ceva din caracterul din personalitatea ta pentru care iti multumesti, pentru ce ti-ai fi recunoscator?

Capacitatea de a continua munca chiar si atunci cand imi vine sa las jos armele. Aceasta capacitate de a infrange reflexul de a renunta.Sentimentul cand vezi un om care face lucruri este ca el nu se confrunta cu indoieli si, mai ales in epoca asta Instagramamabila, ca observator extern, am senzatia ca uite ma omul ala nu are nicio grija, nu infrunta niciun obstacol. Dar infrunta la fel de multe ca toata lumea insa are ceea ce se numeste aceasta rezilienta.  Eu nu stiu cum am dobandit-o si nu stiu cat ma mai tine dar pana acum a tinut; am aceasta capacitate de a fi rezilient, de a nu-mi taia aripile foarte usor. Dar functionez in ciuda sentimentelor negative pe care le am, nu datorita lor.  Nu sunt lipsit de indoieli, sentimente de desertaciune, dorinta de a renunta si de “lasa ca oricum nu conteaza”. Dar cumva, ceva din mine reuseste sa duca treaba la capat in mijlocul acestei bai de sentimente negative.

(…)

Intreaga conversatie needitata poate fi ascultata aici.

Podcastul urban.ro In Culisele Filmelor Romanesti este un proiect care beneficiaza de sprijinul Banca Transilvania, un promotor sustinut al evenimentelor din cinematografia noastra, de la TIFF la premiile Gopo.

In seria dedicata filmului #dogpoopgirl mai puteti asculta dialoguri cu actorii din rolurile principale – Andreea Gramosteanu si Cezar Antal.