Trafalgar Square din Londra a fost acoperita peste noapte cu peste 6.000 de plante si copaci. Este inceputul unui proiect care va inverzi 2 milioane de hectare de pamant.
Unul dintre cele mai cunoscute si traversate spatii publice din Marea Britanie si din Europa – Trafalgar Square – a fost transformat pentru o zi intr-o pajiste si o oaza din verdeata, plante, copaci si flori.
Peste noapte, londonezii si turistii prezenti in Trafalgar au descoperit peste 6.000 de plante diferite si o replica a unei statui a celebrului leu din piata care a fost acoperit de asemenea cu frunzis.
Proiectul a fost creat de innocent Drinks si Orchard Project ca parte a campaniei „The Big Rewild” prin care li se aminteste londonezilor cum arata capitala inaintea procesului de urbanizare.
Vizitatorii care au indraznit sa viziteze pajistea temporara au fost rasplatiti cu propriile plante in ghivece pe care puteau sa le ia acasa iar pentru cei mici au fost pregatita stropitori menite sa ii invete sa ingrijeasca natura.
In total, a fost acoperita o suprafata de 30m x 20 m cu peste 6.000 de plante, flori, copaci, inclusiv portocali. O echipa numeroasa de gradinari si horticultori a lucrat pe parcursul noptii anterioare zilei de 27 de aprilie pentru a instala frunzisul.
Scopul final al campaniei este sa protejeze 2 milioane de hectare de teren si sa inspire reinverzirea planetei si a zonelor urbane. Planul a fost sa inceapa dintr-unul din cele mai aglomerate locuri ale Europei pentru a atraga atentia intregii lumii.
Pe parcursul urmatoarelor 8 saptamani, proiectul va fi instalat in pietele centrale din Manchester, Lewishan, Port Tablbot si Edinburgh. Ulterior, vor fi plantate 3 milioane de seminte care vor fi daruite vizitatorilor acestor pajisti temporare.
Proiectul a fost dezvoltat dupa ce un chestionar realizat in randul britanicilor a dezvaluit ca 43% din populatie nu stie ce inseamna „resalbaticirea” (rewilding), 20% crede ca este despre a-ti exprima latura salbatica a personalitatii iar 2% considera ca este o porecla pentru oamenii care cresc legume.
In schimb, peste 76% dintre cei chestionati considera ca acest proces de reinverzire nationala ar trebui sa fie mult mai proeminent in Marea Britanie iar 73% cred ca este responsabilitatea guvernului sa creeze ecosisteme naturale si sa imbunatateasca biodiversitatea.
Expertul in conservare Ray Mears i-a intampinat pe vizitatorii pajistii londoneze si le-a explicat ca „e incredibil ca in Marea Britanie s-a intamplat atat de rapid procesul de urbanizare, cu locuri din ce in ce mai gri si mai industriale ca niciodata. E atat de gri incat oamenii traiesc zile intregi fara sa vada natura, in special in marile orase. Pentru oamenii de la orase, in mod special, petrecerea timpului in natura este problematica si de aceea sprijin proiectul Innocent in misiunea de a educa oamenii asupra importantei naturii si modul in care putem aduce inapoi copacii superbi, plantele si florile intr-unul din cele mai iubite locuri din Marea Britanie.”
Trafalgar Square poarta numele victoriei Marii Britanii in batalia de la Trafalgar din 1805. Desi Marea Britanie a castigat, eroul razboiului a fost amiralul Lord Horatio Nelson care a fost ucis in timpul bataliei pe nava sa, HMS Victory. Contributia lui Nelson a fost amintita prin „Columna lui Nelson”, o caracteristica cheie a pietei.
Locul Trafalgar Square a fost anterior Royal Mews (Grajdurile Regale) din secolele al XIV-lea pana in al XVII-lea. Grajdurile au fost mutate in pozitia actuala de langa Palatul Buckingham la inceputul secolului al XIX-lea.
Ulterior, arhitectul britanic John Nash a reamenajat piata, care a fost deschisa oficial in 1844, fiind numita dupa batalia de la Trafalgar inca din 1830. Mai recent, in 2003, piata a fost reamenajata pentru a include o zona pietonala in zona nordica.
De-a lungul istoriei sale, piata a fost un loc pentru proteste, demonstratii si evenimente de amploare care continua si astazi.
Printre cele mai importante obiective turistice si culturale din Trafalgar Square se numara „Coloana lui Nelson”, un monument ridicat de William Railton in 1805 de 51,6 metri inaltime si o statuie dedicata amiralului Nelson de 5 metri inaltime.
In apropierea coloanei se afla si sculpturile a 4 lei din bronz care au fost adaugati in 1867 de Sir Edward Landseer pentru a proteja in mod metaforic monumentul. Alte patru statui se afla pe socluri din colturile pietei, 3 dintre acestea sunt sculpturi in bronz ale generalilor Charles James Napier si Sir Henry Havelock si a Regelui George al IV-lea iar al patrulea a fost lasat gol pana in 1999 cand a inceput sa gazduiasca o serie de lucrari de arta contemporana.
Un alt element atragator al pietei sunt fantanile arteziene care au fost adaugate in 1845 si reproiectata in 1930 de Sir Edwin Lutyens pentru a include piesele centrale cu delfini, sirene si tritoni.