In seria podcasturilor In culisele filmelor romanesti va prezentam un nou episod dedicat documentarului „Spioni de ocazie”, avandu-l ca protagonist pe autorul coloanei sonore: Matei Stratan.

Documentarul Spioni de ocazie in regia Oanei Bujgoi Giurgiu ne arata o poveste reala de dupa cel de-al doilea razboi mondial cand refugiati palestinieni au fost antrenati sa devina spioni peste noapte ca sa se intoarca in tarile lor din Europa de Est sa ajute la recuperarea pilotilor aflati acolo.

Matei Stratan este om de afaceri pasionat de muzica inca din copilarie. In interviul urmator veti descoperi ca in urma cu ceva ani a scris muzica pentru filme pentru copii. Aceasta este a doua sa colaborare cinematografica, dupa filmul Urma in regia lui Dorian Boguta pentru care a castigat premiul Gopo pentru cea mai buna muzica originala.

Podcastul urban.ro In Culisele Filmelor Romanesti este un proiect care beneficiaza de sprijinul Banca Transilvania, un promotor sustinut al evenimentelor din cinematografia noastra, de la TIFF la premiile Gopo.

Interviul de la acest link este o inregistrare in regim de live, fara nicio editare; mai jos transcrierea catorva momente.

Stiu putin din povestea ta cum ti-a propus Oana Bujgoi Giurgiu sa faci prima data coloana sonora de film. Tu esti om de afaceri, cu studii la Londra, in business, si ti-a propus initial sa faci pentru filmul Urma al lui Dorian Boguta. Abia apoi ai ajuns sa compui coloana sonora integral pentru documentarul Spioni de ocazie. Dar la momentul prim, când te-a sunat Oana si ti-a zis “Faci si tu coloana Sonora?”, cum ai reactionat?

Sincer, a fost o mare placere. Eu oricum scriam muzica de prin 2006 I-am aratat din câteva piese pe care le compusesem pâna la acea vreme si mi-a propus sa incerc sa fac ceva cu Dorian. Practic asa am inceput acest drum de a scrie, sa spunem, muzica pentru Urma. De fapt, o parte din muzica, pentru ca a fost un efort de echipa. Nu am fost doar eu cel care a scris ceva pentru film.

Dar ti s-a dat un brief la momentul acela, ai vazut fie un pic din film?

 Nu mi s-a dat un brief, dar prietena mea de la acea vreme, Madalina, era implicata in acest proiect si stiam scenariul. Dupa care am primit de la Dorian si scenariu si filmul care era in post-productie si am inceput sa lucrez direct pe imagini.

Nu ti-a batut asa putin inima mai tare ca treci la alt nivel? De la pasiunea ta de studio acasa, o sa-ti vada multa lume munca?

Nici nu m-am gândit. Am luat-o ca o mare oportunitate si o mare placere. Orice are legatura cu muzica pentru mine e o mare placere. Nu o fac din motive financiare si atunci e destul de simplu sa ma implic in proiecte. Nu consider ca e un job si nu sunt stresat pentru chestia asta.

Sunt sigura ca mai stiai lucruri de context despre munca din spatele unui film, dar ce te-a surprins in timp ce munceai pentru prima ta coloana sonora de film?

Cel mai mult m-a surprins impactul pe care il are muzica intr-un film sau in scenele dintr-un film si, practice, mi-am dat seama cât de usor este sa duci publicul sau emotiile intr-o directie sau alta. Totul devine ceva foarte cenusiu si complicat in acelasi timp si foarte important pentru produs pentru ca tu iti lasi o amprenta de emotie asupra imaginilor. E foarte interesant cum din foarte putin poti sa schimbi atât de mult.

Si acum cand esti esti viciat, cum te uiti la un film?

Acum ascult muzica mult mai atent la toate filmele. Si oricum eu am mai avut un contact sa spun cu muzica de film prin 2012 când am avut o sa spunem o firma de productie si lucram la niste filme de animatie pentru copii unde scriam tot eu muzica. Deci cumva am avut acum mai mult de zece ani un contact cu aceasta industrie, dupa care m-am ocupat mai mult de business si am lasat partea asta mai mult ca pasiune.

Am inceput cu “Urma” pentru ca mi se pare relevant pentru faptul ca dupa ce ai compus coloana sonora ai fost nominalizat la Gopo la premiul muzica originala. Când ti-au spus ca esti nominalizat cum a fost?

 A fost cea mai mare surpriza a vietii mele. Adica, cum spuneam, n-am avut niciodata nicio asteptare de niciun fel, nici financiara, nici de – nu stiu – o recunostinta de vreun fel. Si atunci evident ca a fost un mare plus. Am fost foarte fericit iar dupa aia câstigul a fost ceva care pare desprins din realitate.

Tu esti o persoana foarte discreta. Nu esti cel mult in spatiul public, mai ales in presa, iar acolo la Gopo a trebuit sa fii pe scena, apoi la pemiile UCIN unde din nou ai castigat.

Ce-ti mai amintesti cand a trebuit sa te urci pe scena cu toti actorii in sala si cu toata lumea din industrie, si sa mai si sa trebuiasca sa zici ceva.

Sincer, cred ca s-a si vazut ca am avut niste emotii groaznice. In momentul in care mergeam spre scena (am ridicat premiu impreuna cu cei doi colegi cu care am lucrat) ma gândeam cum sa nu cad pe scari sau cum sa nu fac o gafa foarte mare. Cam asta era tot la ce ma gândeam. Iar in rest da si a fost extrem de frumos. A fost inimaginabil de frumos si chiar unul dintre cele mai frumoase lucru care mi s-au intâmplat in viata mea.

• 

• 

(…)

Acum ajungem la Spioni de ocazie care cred ca e putin diferit ca modalitate de lucru fata de ce ai lucrat la Urma.. Am mai povestit in episoadele anterioare dedicate acestui documentar ca desi este un documentar format din fotografii, este totul foarte dinamic. Si sunetele din jur sunt foarte importante. Ce brief ti-au dat aici?

 Oana mi-a povestit despre documentarul ei Aliyah Dada care a fost sa spunem un prim documentar istoric tot din aceeasi zona. Iar dupa acest brief in care am discutat despre Aliyah Dada mi-a prezentat scenariul. Pe parcursul productiei de muzica sau pieselor muzicale nu prea am avut acces la scene din cele din documentar sau la imagini si am descoperit ca, de fapt, am o capacitate foarte mare de imaginatie pentru a compune muzica fara imagine. Doar gândindu-ma la scenariu sau gândindu-ma la tematica povestii. Si atunci am scris foarte multa muzica. Sincer, am lucrat foarte multe luni, dar am improvizat foarte mult. Adica nu am stat sa scriu cu pixul pe note. Oricum nu prea stiu sa fac chestia asta ca nu am studiat niciodata muzica la scoala sau la facultate sau sa fac Conservatorul. Si atunci tot ceea ce scriu este mai mult improvizat.

Cred ca am scris vreo 15 piese pâna când am vazut primele imagini.

Câte piese sunt acum in coloana sonora.

 Sigur, peste douazeci; nu mai stiu exact dar as spune peste 20 de piese, s-au folosit sau bucati din piese.

 Paul Ipate care e unul dintre protagonistii din documentar mi-a spus ca ti-a cerut piesele sa le asculte in masina.

 Asa este.

Dar la ce te gandeai, ce iti iamginai, ce voiai sa transmit cand compuneai aceasta muzica.

Sincer la cât mai multa durere. Oricum treceam si eu printr-o perioada a vietii mele care nu era tocmai cea mai fericita. Si atunci cred ca a ajutat foarte mult si acest fapt. Era de fapt un amalgam de sentimente si bucuriile si durerile pe care l-am trait.

(…)

• 

• 

• 

Spuneai putin mai devreme ca nu scrii pe note ca scrii la inspiratie si ca nu ai facut Conservatorul. Dar tu ai studiat pianul de mic.

Am facut pian de la 4 ani. Dupa cutremurul din 89 am cerut profesor de pian, nu stiu sa spun de ce, poate mi-a cântat cineva la pian. Nu mai tin minte cine exact. M-am dus la mama si am spus “Mama te rog frumos vreau profesor de pian”. Nefiind oricum capabil la patru ani sa citesti un text, evident ca nu aveam capacitatea sa citesc nici note si atunci eu invatam dupa ureche si practic am ramas sa cânt dupa ureche foarte mult si sa-mi compun piese singur de mic. Ata pentru ca nu puteam sa citesc alte piese sau sa invat piese noi. Asta m-a ajutat sa fiu mai bun la partea de compozitie si imaginatie pentru a scrie piese. Astazi nu stiu sa citesc o partitura si sa o cânt direct. Toata muzica din filme este improvizata. Adica am stat, am cântat la pian. Dupa aceea le-am transpus la instrumente de orchestra si asa mai departe.

(…)

Dar de atunci, de mic, am stiut ca vreau sa fac ceva cu chestia asta si niciodata nu m-a parasit ideea. La 11 ani m-am mutat din România la Londra si atunci nu a mai putut sa continui scoala de arta si lectiile de pian la nivelul la care le faceam in România. Imi era si mult mai dificil la Londra sa ajung sa am nivelul sa am note bune, sa pot sa imi fac temele la nivelul la care trebuia. Si atunci muzica cumva a ajuns pe locul doi.

Abia la 21 de ani, când m-am intors in Romania. M-am reapucat singur sa invat la pian, sa invat sa compun.

(…)

Ce muzica asculti in timpul liber?

 De toate. Sincer. Ascult absolut de toate si cred ca asta m as fi format. Am ascultat foarte multa muzica cât stateam la Londra si având si colegi perioade la toate locurile din lume am auzit si muzica. Traiesc cumva si gândesc absolut de toate. N-as putea sa spun ca imi place ceva mai mult sau mai putin. Depinde de ce stare am si in ce situatie. Mafalda imi place orice fel de muzica adica toate stilurile de muzica. Exista muzica buna muzica muncita si muzica cu idei bune.

Mai am o intrebare dar care este putin mai personala si care e in directia urmatoare. Daca in momentul acesta in care te afli tu in viata ta, personala sau profesionala, ar trebui sa-ti multumesti, sa-ti fi recunoscator pentru ceva din caracterul tau care te-a adus aici, pentru ce ti-ai fi recunoscator?

 Rabdare. Pentru ca am fost tentat de foarte multe ori, cel putin pe partea muzicala sa public ceva, sa intru in alte stiluri de muzica, sa fac alte lucruri. Si mereu am tinut-o pe drumul meu si am spus mie imi place muzica clasica. Stiu ca o sa dureze 10-15 ani, dar eu nu vreau sa fac muzica electronica. Eu vreau sa stau pe clasic. Singurul lucru pentru care chiar pot sa-mi multumesc este aceasta rabdare pe care am avut-o.  Si, evident, perseverenta si consistenta in a lucra totusi ani de zile pâna am ajuns aici.

Podcastul urban.ro In Culisele Filmelor Romanesti este un proiect care beneficiaza de sprijinul Banca Transilvania, un promotor sustinut al evenimentelor din cinematografia noastra, de la TIFF la premiile Gopo.

Editia dedicata documentarului Spioni de Ocazie mai are interviuri cu Oana Bujgoi Giurgiu, realizatoarea documentarului, Paul Ipate, unul dintre actorii interpreti din fotografiile care ilustreaza povestea, si Alex Galmeanu, autorul fotografiilor cu care e ilustrata povestea.