Acest episod de podcast este dedicat miniseriei-documentar HBO MAX  Irina Rimes: Pe drumul meu, regizata de Barna Nemethi, dupa un concept de Mara Ciama, produsa de Global Records. Documentarul este povestea finalizarii albumului Acasa,  productia fiind realizata in diverse zone ale tarii (Bucuresti, Brasov, Piatra Neamt, Iasi) si a culminat cu o oprire in Republica Moldova, la Chisinau si la Izvoare, de unde provine Irina.

Vorbim cu Barna Nemethi despre deciziile sale editoriale, de ce a ales sa fie si scandalul Brancusi in documentar, despre reactiile de la vizionare si miza lui pentru aceasta mini serie – prima de o asemenea amploare dedicata unui cantaret roman.

Vorbim desigur si despre activitatea lui Barna Nemethi de dincolo de acest documentar, el fiind foarte implicat si in zona de publicitate, dar si de educatie prin lectura ca unul dintre oamenii de baza din echipa editurii Curtea Veche.

Podcastul urban.ro In Culisele Filmelor Romanesti este un proiect care beneficiaza de sprijinul Banca Transilvania, un promotor sustinut al evenimentelor din cinematografia noastra, de la TIFF la premiile Gopo.

La link-ul de mai jos este conversatia integrala cu Barna, inregistrata in regim de live, fara editari. Dialogul este mult mai mare decat cele cateva fragmente transcrise si va invitam sa-l ascultati.

Cum ai ajuns la acest proiect?

E un proiect destul de destul de amplu adica e facut pentru lansarea HBO Max. Nu stiu cum sa spun ca sa nu fie lipsa de modestie dar sunt putini regizori potriviti pentru genul asta. Deja la noi lista a fost destul de scurta si mi se pare ca a fost o potrivire foarte buna. Sunt in proiect ca inca de la inceputul lui din faza de dezvoltare.

Cam cât a durat de la momentul de idee de dezvoltare pâna la momentul premierei?

Pâna la momentul premierei a durat chiar mult pentru ca au fost foarte multe lucruri care au fost in post productie. Asa se intâmpla cu un documentar. As putea sa spun ca a fost cam un an jumate cam un an si opt luni ceva de genul asta. A fost o perioada de dezvoltare de câteva luni, dupa care pregatirea pe productia propriu zisa si filmarea. A durat foarte mult si cu productia pentru ca am filmat extrem de mult si a fost un proces destul de meticulos de a ajunge pâna la urma la sapte episoade. Am avut mult mai mult material. Ar trebui chiar sa renuntam la anumite linii narative ca sa ne incadram in acele 7 episoade. Cam opt luni as putea sa spun ca a fost toata postproductia, pentru ca am facut editarea pe toata partea de muzica pe lânga tot procesul de editare. Noi când ii filmam pe ei cântând la Electric Castel, numai pentru secventa aia trebuie sa luam si tot ce inseamna sunetul de la Electric Castle, sa-l procesam si apoi sa-l sincronizam cu imaginea… Am fost foarte atenti si pe partea de sunet sa iasa la standarde foarte foarte inalte.

Referitor la linia narativa vorbim pentru moment pentru episoadele care sunt publice si nu as vrea sa facem foarte mult spoiler pentru ca poate sunt unii oameni care nu le- au vazut inca, dar tot simt nevoia sa te intreb niste lucruri specifice. In primul episod linia narativa e ca o prezentare a activitatii Irinei continând niste declaratii si opinii ale unor oameni de radio, dar contine si momentul Brâncusi. Cum ati luat decizia si daca ati avut un story board pentru ce spuneti?

Este vorba chiar despre un documentar in adevaratul sens al cuvântului. Nu doar ca nu am avut story board, nu am avut nici macar asa numitele momente regizate. Am avut o abordare foarte serioasa in a face un documentar si ideea era sa pornim de unde este ea acum, din Bucuresti, un pic inainte de plecarea ei spre Izvoare. Un pic inainte de inceperea trip-ului. Acum separam Brâncusi de invitati.

 Am vrut sa fac toate subiectele pentru care ea a fost cumva cunoscuta. N- am vrut deloc sa facem ceva piarist, am vrut realmente sa captam locul in care se afla, acest scandal – care nu a fost neaparat favorabil pentru ea – am vrut sa vedem cum s-a terminat, ce impact a avut asupra ei, lucruri care oricum se potriveau cu conceptul si directia pe care noi voiam sa o dezvoltam.

La fel a fost si cu invitatii. Irina e un muzician  –  spun eu printre foarte putinii care e si in mainstream si in underground, chiar spune si si Adi Despot chestia asta in documentar – asa ca era important pentru noi sa vorbim cu cât mai multi oameni din industrie. De la cei care aleg ce piesa intra la radio pâna la cei din underground, cum au fost Despot sau Tudor Chirila, care sa povesteasca un pic perspectiva asta si sa se inteleaga ca ea e un personaj care navigheaza bine in ambele lumi.

Oamenii ar trebui sa stie ca tu ai educatie in jurnalism si in fotografie si in regie, dar in acelasi timp si in publicitate. Adica intelegi foarte multe laturi ale unui produs.

Irina ne-a spus când am dezvoltat proiectul ca ea isi asuma sa vorbeasca despre lucrurile astea care se intâmpla in spatele cortinei. Ceea ce pe mine m-a bucurat foarte mult pentru ca si eu, cunoscându-l, mi am dat cumva libertatea sa pun niste intrebari sau sa intru in anumite subiecte care altfel nu sunt tratate deloc la noi.

(…)

De-a lungul celor trei episoade apare  in momente diferite subiectul contract Franta. Nu o sa zic foarte mult despre asta, banuiesc ca se va rezolva situatia contractului pe parcurs pentru ca este un conflict acolo. Irina a spus ca atunci când a vazut varianta finala a inceput sa plânga la acest moment la care ea plânge intr-o secventa in camp, dupa ce a vorbit la telefon. Este foarte frumoasa si metafora pentru ca ea vorbeste despre un contract in Franta in camp, stand in iarba.

 Dar asa sunt momentele astea real. Ele nu stau dupa noi ca sa zic asa. Adica lumea are impresia ca aceste lucruri cumva se negociaza sau se intâmpla asa, intr-un high life dar nu-i asa. Si eu m-am o emotionat fel de tare la secventa respectiva .

In documentar pur si simplu am urmarit acest fir narativ, pe masura ce se dezvolta si conflictul se se amplifica. Am fost destul de norocosi sa asistam la intamplare.

Nu stiu cum sa o fac sa nu dau foarte multe spoilere dar e chiar vorba despre o maturizare a Irinei.

Daca va uitati un pic la cum se incarca secventa: practic ea insista sa aiba aceasta conversatie si are nevoie de ea, are nevoie de o rezolutie a acestui subiect si de asta a aparut in câmp pentru ca atunci au revenit oamenii respectivi cu telefonul.

(…)

Tu esti un om care, cum spuneam putin mai devreme, activezi in zona entertainmentului din România in multe laturi ale lui. Ai vazut multi artisti fara ambalajul public.In multe situatii de la sedinte foto la videoclipuri la oboseala la orice unde vezi caracterul omului. Pentru ca acolo se vede esenta omului, nu când este ambalat pianistic. Si acum pe Irina ai vazut-o pe parcursul a doua saptamâni, de dimineata pâna seara, pe drumuri in masina, ai avut timp sa o vezi reala. Este ceva din caracterul ei din personalitatea ei care te-a surprins?

 Mi se pare un personaj si un artist care mai are foarte multe lucruri de spus. Si pe mine m-a surprins totusi autenticitatea ei. Adica stiam despre ea si nu pot sa zic ca m-a luat neaparat prin surprindere dar, intr-adevar, s-a dovedit a fi una dintre putinele persoane care nu creeaza o disensiune atât de mare intre imaginea de piata si realitate.  Si e nevoia ei  de a-si asuma lucrul asta in primul rând prin muzica pe care o face. Versurile ei sunt foarte personale. Povestile pe care le transmite sunt foarte personale.

Multi artisti aleg sa fac asta dar totusi isi pun o masca, ei spun ca e un fel de alter ego, au niste rationalizari in spate lucruri pe care ea nu le are deloc. Si asta mi a placut foarte mult.

(…)

Câti oameni ati fost pe lânga echipa ei care se vede in imagini?

Am incercat sa tin o echipa cât mai restrânsa ca sa putem sa fim cât mai flexibili, si sa fim cât mai aproape de varianta asta in care noi nu suntem intruzivi lânga ea, iar ea sa poata sa-si faca toate lucrurile. Au fost doua camera, doi sunetisti..  un om de productie si as putea sa zic ca am fost undeva la 8- 9 oameni care am mers impreuna tot drumul.

(…)

Pe parcursul discutei noastre am tot vorbit si am dat detalii despre tine. Lucrezi de multa vreme in industrie, ai facut videoclipuri, ai facut sedinte foto, ai creat o revista absolut minunata. Da-mi voie sa fac o parafrazare, dupa titlul documentarului: care e drumul tau?

 Sincer mi-am pastrat polivalenta de a face un pic din toate, adica sunt mai degraba o fire curioasa care vrea sa exploreze tot timpul lucruri. Am ramas in zona de filme in care am lucrat. Videoclipuri, destul de mult advertising. Am facut o scurt metraj care o sa iasa in curând; este animatie 3D. A fost destul de important sa-si invat tehnici noi in perioada asta ca sa nu ramân cumva prins in rutinele sau cunostintele pe care le-am avut legate de film. Si zona asta se dezvolta incredibil de mult pe parte de 3D si de tot ce se poate face in universul virtuale.

Altfel, mai am si aceasta poveste, sa spunem, personala care tine de Editura Curtea Veche care e editura fondata de mama mea, alaturi de care as putea sa spun ca, de trei – patru ani ma implic si ma ocup cu destul de mare seriozitate pentru ca universul cartilor mi se pare unul care are nevoie de un push puternic in România.

Raman activ in zona asta de jurnalism. Când am facut si bârrrlog-ul, si când am facut si o mini serie C.A.Rosetti animat, care facea critica a stirilor si lucrurilor, mi-am dat seama ca partea de stiri si de jurnalism are nevoie sa compenseze partea de educatie si de cunoastere si de citit.

Degeaba avem RISE Project, Recorder si Casa Jurnalistului si toate chestiile astea de jurnalism de investigatie sau de presa care chiar incearca sa isi faca treaba, daca conceptele fundamentale de genul democratie, lege, comunitate etc nu sunt intelese sau absorbite de un public larg.

Prin Asociatia Curtea Veche am descoperit totusi o situatie reala de pe teren, a cititului si eu stiu ca astazi se vorbeste mult acum analfabetism functional, dar e ceva despre care noi spunem de 5 6 ani.

Prin asociatie ati facut o campanie a lecturii si ati mers in zone defavorizate cu carti si ati dat copiilor o multime de lucruri. Accesul prima mana

Da. In astia cinci ani cred ca am tinut zeci de ateliere cu copii intre clasele 5 si 8. Incercam sa le trezesc entuziasmul specific. Una din problemele cele mai mari la citit la noi e ca lumea in care citesc e cumva invechita, iar cititul e pentru imaginatie pentru povesti, pentru lucruri de genul asta. Desi copiii tinerii si chiar si adultii trebuie sa citeasca si pentru lucruri care privesc realitatea lor de zi cu zi, practice.

Adica educatie financiara. Psihologie.

Cu toti cadem de acord ca scoala noastra nu ne invata suficiente, dar cumva sarim peste pasul cu “hai cititi lucrurile pe care consideram ca scoala nu le-a predat bine”.

Mie mi-a spus la un moment dat maica mea: “Nu o sa intrebe nimeni la 40 de ani daca profesoara ta de franceza a fost misto, o sa te intrebe daca stii sau nu franceza.”

Pare ca ne lamentam foarte mult cu educatia, dar foarte putini sunt dispusi sa faca efortul.

(…)

Insist ca tu ai o cultura vizuala dincolo de acces la carti si decizia  decizia editoriala in ceea ce priveste editura Curtea Veche. Ce i-ai recomanda unui tânar din generatia Tic-Tac sa citeasca dorindu si o cariera in partea vizuala a lucrurilor?

(…)

Generatia tic toc va trebui sa fac efortul sa puna pilonii de baza sau care sunt notiunile fundamentele pe care acest progres tehnologic a avut loc. Adica regulile alea foarte de baza care sunt atât in fotografie cât si in muzica care nu tin de tehnologie, sunt in natura propriu zisa a artei respective.

Un abecedar tehnologic as vrea sa spun. Mie mi se pare ca e un avantaj incredibil de mare pentru ca lor li s-au democratizat metodele de productie ca sa zic asa. Adica pe vremea mea era complicat. Prima oara când am fost la un shooting am tras un aparat pe film si când am intrat pe digital si mi-am dat seama ca pot sa fac 1500 de poze intr-o sedinta foto, ca pot sa trag rafale ca sa nu mai am problema ca artistul tocmai a clipit in momentul in care eu am facut fotografia si sa mi dau seama de asta dupa ce am developat filmul. Astea sunt niste avantaje foarte foarte mari. Adica ei pot parcurge acest abecedar acum foarte repede, dar nu le pot compensa.

(…)

Baza are tot timpul doua doua aspecte. Adica sigur eu acum am pus accentul pe cea teoretica, dar ca acest teoretic sa intre in reflex e nevoie de foarte foarte multa practica pe care nimeni nu e dispus sa o faca pe banii altcuiva. Singurul mod in care poti sa faci asta este singur si este despre disciplina in care sa incepi sa aplici acea teorie pâna când vei avea ocazia sau sa ajungi chiar sa faci un produs, sa te angajezi sau cineva sa iti dea oportunitatea sa manifesti cunostintele respective.

Apropo de generatia Tic-Toc mie mi se par ei sunt foarte rasfatati. Apropo de cum am fost noi aruncati in lucrurile astea adica de exemplu in clipuri de advertising.Când erai cel mai mic intern si intrai pentru prima oara pe usa agentiei r te puneau sa faci o mie de briefuri intr-o saptamâna. Si evident când 990 din alea erau probabil gresite, dar era foarte clar procesul de a incerca sa-ti creezi reflexele. Adica nu e suficient sa stii teorie.

(…)

Dar din perspectiva asta, tu ce citesti.?

Eu acum sunt la momentul in care  intru in aceste tuneluri de. subiecte de dezbatut. Dat fiind contextual, am citit foarte mult despre Ucraina, Rusia si toata istoria asta a Europei sa zicem de est sud est. Cred cu tarieca orice persoana care ar fi cât de cât literat pe niste lucruri nu ar fi atât de susceptibila la fake news si la propaganda care se creeaza. Acum sunt foarte mult intr-o zona de nonfictiune, mi se pare ca atunci când avem o asezare corect in realitatea in care suntem, si avem o imagine cât de cât lucida a realitatii, imaginarul nostru de fapt e mai bogat. Daca imaginarul nostru tot timpul incearca sa suplineasca sau sa explice cursurile realitatii, el devine foarte naiv si copilaros.

(…)

 Sa stii ca ne apropiem de sfârsit. Si eu am o ultima intrebare cu care inchei interviurile. Intentionez sa fac o colectie cu toate raspunsurile. O sa zâmbesti când o sa auzi intrebarea. Daca ar fi sa-ti multumesti tie, in sensul de recunostinta budista chiar, pentru ceva din caracterul tau, pentru momentul in care te afli acum personal sau professional, pentru ce ti-ai multumi?

Chiar mi-ai deschis un cerc budist pentru ca mi se pare ca orice calitate la care incep a ma gandesc vine imediat cu gandul la o persoana careia ii datorez ca sunt asa.

Dar cred ca… rezilienta e calitatea care m-a mai trecut prin toate.

 Eu as adauga, cunoscându-te, si curiozitatea permanenta care probabil ca vine si din educatia de acasa.

 Cumva sa stii ca fix la asta ma gândeam. Dar de câte ori ma gândesc la curiozitate imi amintesc ca ori câte ori am incercat sa fac ceva, mie mi s-a trântit usa in nas. Adica eu tot timpul aveam curiozitatea asta debordanta si cu All Hollow tin minte ca spuneam hai sa facem o revista, Sau hai sa facem jurnalism. Iar curiozitatea si intentia mi-au fost foarte sugrumate de inertia asta cu care ne incojuram.

. Asta e cumva societatea in care traim acum. Adica toata lumea pune un tablou pe tine si se asteapta sa faci acel lucru tot restul vietii. Si daca vrei sa schimbi  devine, asa brusc, o chestie de imposibilitate ca sa zic asa sau n-ai sanse.

Eu tot timpul ma laud cu faptul ca un regizor inseamna sa fii mediocru in toate.

Si un bun manager totusi al oamenilor.

Exact. E mai bine sa stii foarte multe decât sa fii absolut profesionalizat si excelent pe o singura latura. Cel putin asa a fost la mine experienta asta. Si nu pot sa zic ca aici am intâlnit o cultura care e deschisa la asta. De câte ori am vrut sa incerc altceva, am intâmpinat mai degraba rezistenta.

(…)

 Multumesc foarte mult. Sper sa vada cât mai multa lume documentarul ca e foarte inspirational cum spuneam. Iti doresc sa-ti fie bine si sa faci multe multe proiecte frumoase pe gustul tau.

As vrea sa fac un apel si eu . Uitati-va, chiar uitati-va la la Irina. E un personaj absolut unic pe scena de la noi. Chiar merita sau o descoperiti altfel decât se simte la radio sau TV.

(In inregistrarea de la link-ul din deschiderea articolului sunt mult mai multe detalii despre documentar si viziunea lui Barna Nemethi, transcrierea e doar o selectie a catorva subiecte abordate)

Podcastul urban.ro In culisele filmelor romanesti dedicat miniseriei documentare Irina Rimes: Pe drumul meu mai are si un episod dedicat protagonistei acestui documentar Irina Rimes care poate fi ascultat aici.

Podcastul urban.ro In Culisele Filmelor Romanesti este un proiect care beneficiaza de sprijinul Banca Transilvania, un promotor sustinut al evenimentelor din cinematografia noastra, de la TIFF la premiile Gopo.