In seria podcasturilor urban.ro In culisele filmelor romanesti avem o editie dedicata filmului Marocco, in regia lui Emanuel Parvu, film care se afla in competitia oficiala la TIFF in acest an.

Marocco spune o poveste despre responsabilitate si vinovatie, despre lipsa increderii care genereaza un lant de evenimente cu efecte devastatoare. Filmul urmareste destinele a doua iubiri care ajung in situatii de viata si de moarte ca urmare a neincrederii si ridica o intrebare: “daca fiecare are intentii bune, si totusi cineva moare, unde e greseala?”

In distributie sunt Crina Semciuc, Serban Pavlu, Emilia Popescu, Ana Indricau, Tudor Cucu Dumitrescu, Tania Filip, Vlad Brumaru.

Marocco va intra in cinematografe din septembrie.

In primul episod de podcast Marocco vorbim cu Crina Semciuc care, odata cu acest film, trece la o alta serie de roluri decat cele cu care ne-a obisnuit. Discutam despre aceasta schimbare, despre rolul pe care-l considera un cadou, despre cum a schimbat-o maternitatea…

La link-ul de mai jos este o conversatie inregistrata in timp real, fara nicio editare. Mai jos este o transcriere a catorva fragmente din aceasta conversatie.

Podcastul urban.ro In Culisele Filmelor Romanesti este un proiect care beneficiaza de sprijinul Banca Transilvania, un promotor sustinut al evenimentelor din cinematografia noastra, de la TIFF la premiile Gopo.

Cum ai descrie personajul tau din filmul Marocco?

Maria este o persoana foarte puternica, care are sentimente foarte puternice pentru pentru Cristi si care isi asuma rolul de punte de legatura intre el si fata lui. Pentru ca are o relatie apropiata cu ea si pentru ca reuseste cumva in conflictele dintre cei doi sa intervina si sa linisteasca atmosfera atunci când este nevoie. Iar acum, din pacate, este cea care genereaza conflictul dintre cei doi, motiv pentru care se simte vinovata si incearca sa se ajute cât poate de mult.

Când am citit scenariul m-am gândit ca are acest moment in care spune ceva si asta o face o intriganta. Când am vazut cum ai jucat tu, mi-am dat seama ca nu e asa pentru ca tu ai facut un personaj pozitiv cap coada.

Nu e neaparat un personaj pozitiv cap coada. Ideea e ca ea are intentii bune, dar intentiile astea bune ajung sa creeze conflicte si, din pacate, exact cum ai descris si tu sa para ca e personajul negativ. Dar ea atunci când alege sa ii atraga atentia lui Cristian, o face dintr-o iubire, se bucura ca, in sfârsit, cea mica si-a gasit linistea, bucuria si ca, uite, cât e de fericita in acest moment.

Doar ca acel moment de fericire care este unul atât de pur si de copilaresc, ajunge sa fie declansator si sa para cumva, inspre final, gresit. Dar nu e gresit ce face ea. Toate intentiile cele mici au fost bune ca si intentia Mariei atunci când alege sa puna degetul pe i ca sa zic asa.

Ai spus ca personajul tau se numeste Maria. Cristi este iubitul ei, interpretat de Serban Pavlu. Crezi ca e un simbol biblic in cele doua nume? Cristian vine de la crestinism,  m- am gândit eu, Maria vine de la Fecioara Maria.

Este foarte frumoasa legatura pe care o faci tu. Eu nu m-am raportat asa, m-am raportat strict la o relatie de iubire si de echilibru, un om care cumva il sustine pe Cristian din umbra, indiferent de ce alegeri face el. Ea este acolo ca sa-l poata sprijini pe el, dar si pe Magda, fiica lui. Exact cum am spus si mai devreme, o vad cumva la mijloc, ca sa echilibreze situatia dintre tata si fiica, ea este un pion foarte important. Mai degraba eu vad un triunghi; cred ca familia Cristi si Magda ar exista fara Maria, dar cuplul Cristi si Maria nu ar exista fara Magda.

„Eu am sustinut proba cu bucurie, dar fara nici un pic de speranta si am fost extrem de bucuroasa când am vazut ca m-a chemat la recall. Pentru mine personajul Maria, efectiv este un cadou.”

Cum ai ajuns tu in acest proiect?

Aici e o poveste foarte frumoasa. Eram in pandemie, abia nascusem si am primit un telefon de la Emi (n. mea. Emanuel Parvu, regizorul filmului ) care mi-a propus sa dau un casting si sa fac un selftape. Am primit textul si am citit de câteva ori, dupa care am incercat sa ma ascund prin casa pentru ca ma urmarea cel mic si in lockdown nu puteam sa plec sa filmez in alta parte.

Când am trimis prima inregistrare nu ma asteptam sa primesc un raspuns pozitiv pentru ca prin acest acest personaj, Maria, practic eu am o schimbare de gen. Am trecut de la aia mica, adolescentina, de la rolurile pe care le-am facut pâna acum in film, la un rol destul de matur: iubita lui Pavlu.  Arat intr-un fel, am o maturitate care se simte pe camera pentru ca relatia dintre noi doi sa fie credibila.

Si atunci efectiv am sustinut proba cu bucurie, dar fara nici un pic de speranta si am fost extrem de bucuroasa când am vazut ca m-a chemat la recall. Pentru mine personajul Maria, efectiv este un cadou.

Ai mai lucrat inainte cu Emanuel Pârvu?

A fost prima intâlnire cu el si, practic, din ce mi-a povestit Emi, mi-a zis ca am citit exact intentiile cu care scrisese secventa pe care eu am dat casting.

Normal stiam cine e Emi Pârvu, il stiu si ca actor, il stiam si ca regizor. Ii vazusem primul film de lung metraj, dar a fost prima noastra intâlnire si a fost o intâlnire extrem de buna pentru ca am invatat foarte multe lucruri de la el, atât in repetitii, cât si pe platoul de filmare.

Ai spus ca erai la trei luni dupa nasterea celui de-al doilea copil, crezi ca maternitatea te-a ajutat sa intelegi mai bine acest rol?

Sigur. Eu abia nascusem al doilea copil, pe Aria si cu siguranta fizic m-a ajutat foarte mult pentru ca aveam aproape 20 de kilograme in plus. Chestia asta a dat ceva, vizual vorbind, care ma apropia mai mult de personaj si era mai credibila relatia intre mine si Pavlu pe ecran.

Si da, cred ca m-a ajutat foarte mult pentru ca eu, inca de când l-am nascut pe Radu, primul copil care are 6 ani acum, am evoluat foarte mult pentru ca mi-am pus foarte multe semne de intrebare vizavi de mine. Cine sunt eu, de ce reactionez sau actionez câteodata intr-o anumita directie. De ce nu pun problema altfel.

Si atunci cartile pe care le-am citit in ultima perioada despre cine sunt eu, cum ar trebui sa ma pozitionez in fata copiilor, cum ar trebui sa raspund, m-au ajutat. Cred ca se simte si se vede si pe camera o anumita asezare a optiunilor.

Când ai copii trebuie sa ai foarte multe optiuni. Nu pot oferi o singura varianta si chestia asta practic e o munca continua pentru ca, de multe ori, poate stresul, timpul, oboseala te-ar face sa dai skip, in schimb in fata copilului nu poti sa nu raspunzi. Intotdeauna trebuie sa fie extrem de autentic.

(…)

In film fiica personajului lui Serban, Magda, un fel de fiica ta vitrega, a fost interpretata de Ana Indricau care a fost la primul ei film, debut. A fost o grija in plus pentru tine stiind ca este un copil practic, atunci avea 19 ani, care se afla pe set si trebuie sa faceti bine lucrurile impreuna?

Pentru ca Ana este un bulgare de lumina si este un copil extrem de puternic si de talentat, la momentul in care m-am intâlnit prima data marturisesc ca am avut acest gând de a o proteja. Dar am dat peste un om extrem de bine pregatit, un copil caruia nu ii era frica sa se arunce si care facea fata provocarilor cu brio. Si practic m-am simtit in echilibru cu ea, n-am simtit nevoia sa o protejez.  Au fost scene grele in care ma uitam in ochii ei, o luam in brate sau faceam o glumita, sau o strângeam intr-un anume fel de mâna si chestia aia ajungea la ea pentru ca este un copil foarte intelept si foarte atent la tot ce se intâmpla in jurul ei si reactioneaza la ceea ce-i dai. Intentia mea a fost de fiecare data sa ii ofer o anumita energie de care avea nevoie in scena, care sa o conduca pe ea acolo unde avea nevoie si, pentru ca ea era atenta la mine, lucrurile s-au legat foarte usor. A fost totul extrem de fluid. A fost o bucurie sa lucrez cu Ana.

Cu Serban Pavlu ai mai lucrat inainte?

Cu Serban Pavlu am lucrat intr-un serial cu mult timp in urma, dar nu am avut timp sa-l cunosc in proiectul respectiv. De-a lungul anilor ne-am tot intâlnit la diferite petreceri, in diferite contexte si am descoperit acest om extrem de pozitiv si bun. Iar pe platoul de filmare am descoperit un om extrem de empatic si eu cred ca actoria nu o pot face fara empatie. Mi-a placut foarte mult si imi place foarte mult sa lucrez cu el pentru ca pot “sa ma las” pe el si stiu ca el o sa fie acolo “sa ma prinda” sa facem acest schimb. Eu tot timpul am simtit ca actoria e energie si intotdeauna e cumva o continuare a ceea ce suntem noi in viata de zi cu zi. Daca stim sa fim empatici, sa fim buni, atenti la ceilalti, lucrul asta se va resimti si intr-o relatie de 2 sau 3 intr-o anumita scena, iar eu aici – la Marocco – am simtit asta.

 Cred ca e si meritul lui Emi pentru ca a ales oameni cu aceeasi energie si lucrurile au mer fara prea mult efort; efectiv se legau, nu am simtit ca a trebuit sa depun munca ca sa-mi placa sa lucrez cu ei. Intodeauna am avut o bucurie sa ma duc la repetitii sa ma intâlnesc cu ei.

O sa vezi filmul la TIFF pentru prima data. O parte din colegii tai l-au vazut la San Sebastian. Ai emotii pentru vizionarea asta?

Eu am emotii de fiecare data când intru intr-o sala de cinematograf si urmeaza sa vad ceea ce am facut. Acum sunt si mai mult emotionata pentru ca au trecut doi ani aproape de când am filmat si nu mai stiu exact ce urmeaza sa vad pentru ca fata de acum doi ani pot sa zic ca sunt intr-o alta etapa, sunt o alta Crina. Motiv pentru care sunt curioasa si emotionata, mi-e dor sa o vad pe cea de acum doi ani pentru ca am o alta imagine despre ea in cap pe care o port si acum sunt curioasa cum ma voi uita la mine, cum o voi privi.

 Când ma gândesc inapoi la repetitii efectiv mi se umple sufletul de bucurie si vreau sa vad daca in urma filmului voi pleca cu aceeasi bucurie in suflet vizavi de munca pe care am depus-o acolo. Pentru ca mesajul filmului nu este tocmai unul pozitiv.

(…)

Ce proiecte mai acum. La ce lucrezi.

In momentul de fata repet la teatru; urmeaza sa iasa un spectacol nou, premiera va fi in septembrie. Se numeste “Exil”, e in regia Alexandrei Badea. Este un proiect extrem de solicitant pentru ca apasa niste butoane si lucram cu multe frici.

Este un un spectacol care ma consuma foarte mult emotional.

Si o ultima intrebare care nu are legatura neaparat direct catre proiectul Marocco, ci mai degraba catre experienta ta in general, si personala, si profesionala. Daca ar fi sa-ti multumesti tie, in sensul recunostintei budiste pentru ceva din caracterul tau care te-a adus in acest moment al vietii pentru ce ti-ai multumi?

Ca niciodata nu am renuntat, si sper sa nu renunt niciodata, sa le dau o sansa reala oamenilor pe care ii cunosc. Imi dau voie sa ii cunosc asa cum sunt ei in interiorul lor si nu asa cum se arata ei. De foarte multe ori alegem in viata asta sa ne aratam asa cum credem noi ca am vrea sa fim, sau cel din fata noastra ar vrea sa fim. Dar cred ca e foarte important sa ajungem la esenta si orice intâlnire avem, oricât de mica ar fi sa fie.

Esenta care sa plece din interior catre exterior. Sa lasam mastile deoparte.

Am luptat tot timpul cu lucrul asta. Nu ma refer doar la intâlniri, ma refer chiar si la mine. Si as vrea sa ramân asa. Sa am aceasta putere si tarie sa nu-i las pe cei din jurul meu sa schimbe lucrul asta in mine, sa ma lase sa fiu asa cum sunt eu.

Le dau o sansa reala si lor, si mie.

Marocco se afla in competitia oficiala TIFF 2022 si va intra in cinematografe din septembrie. In zilele viitoare veti putea asculta noi episoade din Podcatul Marocco, cu alti membri ai echipei.

Podcastul urban.ro In Culisele Filmelor Romanesti este un proiect care beneficiaza de sprijinul Banca Transilvania, un promotor sustinut al evenimentelor din cinematografia noastra, de la TIFF la premiile Gopo.