Avem un nou episod din podcastul In culisele filmelor romanesti in care analizam filmul Marocco si va dam detalii de culise chiar de la protagonisti.

Marocco este o poveste despre efectele neincrederii care apar chiar si atunci cand toata lumea are intentii bune. Filmul, regizat de Emanuel Parvu, ii are in rolurile principale pe Serban Pavlu, Crina Semciuc, Emilia Popescu si tinerii Tudor Cucu Dumitrescu, Ana Indricau si Vlad Brumaru.

In episodul de astazi vorbim cu Vlad Brumaru care interpreteaza un personaj la limita dintre a fi bun sau rau in perceptia publicului, desi Vlad spune ca personajul lui e unul cu multe intentii bune.

Pe Vlad Brumaru l-ati mai vazut in HakerVille si Ruxx, serialele de la HBO, si din toamna va putea fi vazut intr-un spectacol pe scena TNB in cadrul programului 9G, dedicat tinerilor aflati la inceput de drum. Marocco va fi in cinematografele din toata tara din septembrie.

Aici puteti asculta dialogul cu Vlad Brumaru, mai jos o transcriere selectiva.

Podcastul urban.ro In Culisele Filmelor Romanesti este un proiect care beneficiaza de sprijinul Banca Transilvania, un promotor sustinut al evenimentelor din cinematografia noastra, de la TIFF la premiile Gopo.

Care e prima ta amintire de la momentul filmarilor?

Chiar in prima zi cand am ajuns cand se filma deja o scena, iar eu m-am dus la machiaj si am renuntat la barba. Tin minte ca am fost foarte surprins de faptul ca ma vedeam dupa ani de zile, fara nicio urma de par facial. Mi-a ramas in memorie cand ma vedeam in oglinda aia si toata atmosfera de pe net cand am ajuns, era un mediu foarte prolific pentru lucru. Asta mi aduc aminte de cand am ajuns prima oara.

Dar voi filmati atunci fix in perioada de plina pandemie.

A fost foarte interesant si stresant, dar si foarte greoaie perioada. Tin minte ca eram chiar la inceputul pandemiei si era incertitudinea care plana asupra tuturor, inclusiv asupra proiectului. Era totul pe ultima pe ultima suta intr-un fel. Era o perioada foarte stresant pentru toata lumea si a fost frumos ca nu s-a tradus in incrancenare deloc. La filmari, din punct de vedere logistic, a fos streant mai mult pentru cei din productie decat pentru noi ca actori, toti au avut grija la protectia noastra sa nu ajunga virusul si la noi. Au avut grija sa fim cat mai linistiti si ne concetram pe ce avem de lucru.

(…)

Cum ti-ai descrie personajul din filmul acesta?

E interesant. Daca ar fi sa aleg un singur cuvant as spune prieten. Si ce imi place foarte mult la el este ca are foarte multe nuante care il incadreaza, din punctul meu de vedere, in zona gri. Nu este nici alb, nici negru. E un personaj care cade undeva la mijloc si actiunile lui pot fi privite din diferite perspective. Si nu poti sa pui niciodata degetul pe ce gandeste, pe ce scopuri are, de ce face un anume lucru. Asta-mi place foarte mult, mi se pare foarte interesant de studiat la un personaj acest lucru.

Daca te detasezi un pic de el ai zice ca este mai degraba pozitiv sau negativ?

Eu as considera pozitiv, dar aici nu stiu cat de tare fac detasarea de care spui. Il vad pozitiv si cred ca intentiile lui pornesc dintr-un lucru pur, cred.

Faptele lui nu intodeauna au efecte pozitive

Exact faptele lui pot fi puse sub semnul intrebarii si se pot ridica probleme de moralitate. Dar cred ca intentiile lui sunt bune. Spectatorii pot avea diferite viziuni sau perspective asupra faptelor.

Ce a fost cel mai provocator pentru tine pe perioada filmarilor pentru acest personaj.

Cred ca au fost tocmai nuantele astea de gri, de a nu-l incadra in nici un personaj negativ sau pozitiv. A fost foarte provocator a ma debarasez total de clisee pentru ca mi se pare ca e genul de partitura unde, fara foarte mare atentie sau masura, poti cadea usor intr-un cliseu. Dar aici am avut un mare noroc si cu Emi si cu toata echipa ca nu m a lasat nicio secunda sa ma duc in zone din astea.

Am cunoscut oameni, am crescut cu oameni care fac parte din tipologia personajului pe care il joc.

Ai dat replica unor actori care ti-au fost profesori la scoala, te-a incurcat gandul asta?

Din fericire, nu cred. Sau poate a existat o dorinta, chiar o ambitie, de ridicare la nivelul lor si de a nu dezamagi deloc. Dar n-a existat niciun fel de presiune. Am avut noroc si ca oamenii care mi-au fost profesori m-au ajutat.

Doamna Tania Filip mi-a fost profesoara si, desi incepuse pandemia si noi numai nu mai faceam cursuri, chiar cu cateva luni inainte am facut un spectacol impreuna la masterat. Eu ma inteleg foarte bine cu dansa si m-am inteles tot timpul. Si am avut noroc ca dumneaei a venit doar cu ganduri bune si intentii bune si s-a instaurat o atmosfera placuta, nu am simtit niciun moment vreo atitudine de superioritate si asta m-a facut sa ma simt foarte in largul meu. Si daca aveam anumite ganduri sau pareri cu privire la faptul ca jucam cu oameni care mi-au fost profesori, ele au fost tocmai in dorinta de a nu dezamagi si de a ma ridica la un nivel cat mai inalt. Pentru binele proiectului in primul si in primul rand.

(…)

Te-ai intalnit cu Emanuel Parvu si pe scena din perspectiva actorilor amandoi colegii nu. In acest film nu ati avut secventa comuna , dar v-ati intalnit, de exemplu, la Hakerville, serialul HBO. Cum a fost sa lucrati atunci fata de acum?

 Ne-am cunoscut putin la Hackerville si inca de atunci el il admiram. N-am avut foarte multe scene impreuna nici acolo, dar ce am apreciat foarte mult – si retrospectiv privind apreciez in continuare – e faptul ca in primul si in primul rand a fost un coleg foarte bun, foarte atent sa te ajute daca ai nevoie.

Si pentru ca suntem in aceasta directie al lucrului cu actorii mari, la acest film i-ai mai avut parteneri pe Serban Pavlu si pe Emilia Popescu. Cum a fost sa lucrezi cu ei?

A fost o bucurie intr-un cuvant. Eu ii admir foarte mult pe Serban si pe doamna Emilia. Cu Serban ma stiam deja lucrasem impreuna la spectacolul Coriolan, regizat de Ducu Darie.  Lucrasem cred ca e putin mult spus; eram unul dintre multii pe acolo, un soi de figuratie speciala.

El avea rol principal, dar am avut o ocazie foarte rara, de care m- am bucurat foarte mult, sa-l vad la lucru. Aproape doi ani cat am repetat la acest spectacol, eram in anul II daca nu ma insel, am stat pe langa el si pe langa multi alti mari actori din distributie. Si am reusit sa ne imprietenim, sa ne apropiem, sa ne cunoastem.

Acum la Marocco am avut scene cu el, iar pentru mine a fost o experienta din care am avut foarte multe de invatat si cred ca am in continuare. Serban mi se pare un exemplu de profesionalism perfect. Adica e si un om bun din punctul meu de vedere. Imi vine sa folosesc “un munte”. Il apreciez foarte mult si am invatat foarte multe de la el.

Ma bucur ca am avut ocazia asta si cu doamna Emilia Popescu.

Cu doamna Emilia Popescu am un parcurs foarte interesant; mai intai s-a cunoscut cu tatal meu printr-o intamplare. Avea un spectacol in care juca si Andi Vasluianu cu care ma imprietenisem tot asa la filmari si l-am trimis sa mearga sa-l vada cand au fost in Alba Iulia, unde statea el si de unde sunt eu. Si au iesit impreuna la masa dupa spectacol si tata era foarte entuziasmat. Ne stiam cumva prin el ca intermediar, dupa care am ajuns sa lucram impreuna si, cand ne-am vazut pentru prima oara, avand acest liant intre noi parea ca ne cunoastem de mai mult timp.

Ce au zis parintii cand le ai spus ca ai rol mare in acest film.

S-au bucurat foarte mult, au fost foarte entuziasmati, s-au interesat de cum va iesi filmul. A trebuit sa le explic tot procesul de filmari si de editare a filmului si sunet, ca sa inteaga ca va iesi probabil anul urmator din cel in care se va filma.

Dar tu de ce te-ai facut actor si cum a fost cand le-ai spus parintilor tai ca vrei sa te faci actor?

La mine a fost un parcurs destul de ciudat. Veneam dupa 11 ani de fotbal, neavand nicio tangenta cu domeniul artistic ca sa spun asa. Era o dorinta tacita cred inca din copilarie pe care insa nu am impartasit-o cu nimeni. In mediul din care faceam parte pe atunci sa spui ca vrei sa devii actor era ceva intangibil, era imposibil.

Inainte de clasa a XII-a m-am gandit foarte mult, imi dadeam seama ca probabil cu fotbalul nu o sa mai continui si am inceput sa ma intreb serios ce mi-ar placea sa fac pe viitor. Si atunci cred ca s-a reactivat aceasta dorinta din subconstient si am zis, aparent de niciunde, ca vreau sa ma fac actor. Privind retrospectiv, nu prea stiam ce inseamna si ce presupune meseria asta, dar stiam ca imi doream macar sa incerc sa vad cum e. Dar a fost foarte greu. Adica ai mei m-au sustinut cap coada, si le multumesc si sunt extrem de recunoscator.

Din punctul asta de vedere am fost norocos, dar initial a fost un soc pentru toata lumea, au crezut ca glumesc. Era ceva foarte bizar; eram un baiat de 18 ani cu freza si ras pe picioare care venea de la antrenament ca sa se pregateasca pentru teatru, nestiind ce presupune aceasta pregatire.

Dar colegii tai, fotbalisti, ce ziceau.

Initial a fost un bun prilej pentru glume. A durat o buna perioada de timp, dar erau glume inofensive. Pana la urma am avut chiar unii care m-au apreciat pentru intentie si mi-au dorit sa mi se intample ceea ce s-a si intamplat ulterior. Nu chiar din prima. Cand le am dat in primul an, am picat. Am facut pauza de iarna, am fost la Cluj am facut un an de marketing.

Dadusem acolo pentru a avea un plan de admitere la UNATC fiind printre ultimele admiteri care se dadeau, ca si cronologie.

A fost o experienta foarte placuta, dar foarte stresanta si mi-am depasit multe frici ceea ce m-a ajutat foarte mult. Mi-am dat seama ca multe lucruri care par imposibile, daca esti dispus sa iesi din zona de confort si sa faci primii pasi – care de fapt sunt si cei mai grei, cred eu – lucrurile se pot intampla si se pot lega pe parcurs. Dar trebuie sa fii dispus sa si depui munca necesara.

Intorcandu-ne la filmul Marocco, cu ce ii doresti sa plece spectatorii dupa ce il vor viziona?

Cu intrebari. Cred ca asta e cel mai important lucru: sa-si puna intrebari cand ies de la film. Indiferent adica in functie de perspectiva lor si de modul lor subiectiv de a primi lucrurile sa plece cu intrebari la care nici nu e neaparat sa gaseasca raspunsuri.

Podcastul urban.ro In Culisele Filmelor Romanesti este un proiect care beneficiaza de sprijinul Banca Transilvania, un promotor sustinut al evenimentelor din cinematografia noastra, de la TIFF la premiile Gopo.

In aceeasi serie mai sunt interviuri cu Crina Semciuc, Emanuel Parvu, Tudor Cucu Dumitrescu si, urmeaza, cu producatoarea filmului, Miruna Berescu