Skip to content

Ce puteti face in weekend-ul 19-21 august: Sounds of Summer in parc, targ de produse traditionale in Centru Vechi, Acolo unde canta racii in cinema, premiera la Teatrul in Culise si expozitii

Proiectul Strazi Deschise a luat o pauza si revine in toamna, asadar in acest sfarsit de saptamana, pe artelele din centru masinile circula in mod obisnuit.

urban.ro recomanda  cateva dintre evenimentele weekend-ului.

Teatrul Masca si Muzeul Municipiului Bucuresti organizeaza o seara cu totul speciala in curtea Casei Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei, nr 151), in cadrul proiectului „In apropierea sfintilor de la Vacaresti – fresce si teatru”.

Vineri, 19 august, bucurestenii sunt asteptati in gradina Casei Filipescu-Cesianu la un dublu eveniment: vizitarea gratuita a expozitiei „In apropierea sfinţilor. Frescele de la Vacaresti dupa 40 de ani”, in intervalul 18.30-19.00 si participarea la spectacolul „O crima perfecta (Ingerii de la Vacaresti)”, scenariul si regia Mihai Malaimare, care va incepe de la ora 19.00. Detalii aici.

Teatrul in Culise propune premiera spectacolului „Casting pe Broadway”, pe 20-21 august, cu  Bogdan Iacob, Andreea Maletici, Filip Popa, Otilia Panainte, Iulia Rusu, Alexandra Corlan, Alexandru Cruceru, Cristiana Ionita, Alexandra Stroe, Maria Grosu, Vlad Pelin, Andreea Balica, Mihnea Craciunescu si Valentina Boldurescu in distributie.

Pentru acest spectacol, pregatirea coregrafica a fost realizata de Valentina Boldurescu, iar antrenamentul de voce a fost realizat de Anca Miroslav, fiind o adaptare muzicala semnata de Adam S.Q. David.

Pe scena, dansatorii se misca impreuna ca si cand ar fi un singur corp, dar fiecare om din spectacol are o poveste unica despre deznadejde si speranta, spusa pe ritmurile vesele ale unuia dintre cele mai iubite spectacole muzicale de pe Broadway.

In Parcul Titan, in fiecare seara de weekend, au loc proiectii de film, in cadrul proiectului Cinema in aer liber, de la ora 21.00.

Filmele prezentate sunt printre cele mai bune din ultimul an, dar si o selectie de filme cu tematica istorica, centrata pe personaje celebre, premiate la festivalurile internationale.

De 19 august, intra in cinematografele din Romania Acolo unde canta racii (Where the Crawdads Sing), ecranizarea cartii omonime scrisa de Delia Owens, un film cu Daisy Edgar-Jones, Taylor John Smith, Harris Dickinson, Michael Hyatt, Sterling Macer Jr. si David Strathairn in distributie.

Regia este semnata de Olivia Newman. Filmul este produs de Reese Witherspoon si Lauren Neustadter. Povestea de supravietuire din „Where the Crawdads Sing” a ajuns pe ecrane gratie lui Reese Witherspoon – care conduce Hello Sunshine, o companie de productie evaluata la un miliard de dolari -, care a citit manuscrisul scris de Delia Owens.

Sounds of Summer – Jam in the Park, evenimentul dedicat improvizatiei muzicale, va avea prima editie intre 18 si 21 august, in parcul Obor din Bucuresti.

Daca locuiti in cartier va recomandam sa mergeti cu copiii pentru a se intalni si cu alte ritmuri muzicale decat ceea ce aud in spatiul public cel mai des.

Evenimentul isi propune sa familiarizeze publicul bucurestean cu conceptul de jam session, in care muzicienii care nu obisnuiesc sa interpreteze in formula respectiva, dar intr-un context relativ familiar, improvizeaza o piesa muzicala si construiesc linii melodice noi bazandu-se numai pe inspiratia de moment.

Muzeul National de Arta a Romaniei organizeaza „Camping la muzeu – de la cultura la natura”,  sub genericul VACANTA LA MUZEU.

Sambata, 20 august, copiii cu varste cuprinse intre 7 si 12 ani, iar duminica, 21 august, pe cei de 12–16 ani, sunt invitati sa participe la atelierele de creatie care se vor desfasura chiar in gradina Kretzulescu a fostului Palat Regal unde, inspirati de expozitia „Nostalgie. Amintire. Regasire. Peisajul european si ruina”, dar si de natura ce ne inconjoara, vom da curs imaginatiei creand noi peisaje de vis. Detalii aici.

Muzeul Municipiului Bucuresti face o invitatie in gradinile si parcurile pictate de Theodor Aman in casa memoriala si muzeul dedicat artistului.

Intitulata „Aman in plen-air. Invitatie in gradinile si parcurile lui Theodor Aman”, noua expozitie de la Muzul Theodor Aman din strada C.A. Rosetti la numarul 8 va putea fi vizitata in perioada 7 aprilie – 31 martie 2023.

Sunt expuse lucrari realizate de pictor in ultimele doua decenii din viata, cand ajunsese in perioada sa de maturitate artistica.

In Centrul Vechi, pe 20 si 21 august, are loc AuGUSTeria, targ de produse si mancaruri traditionale.

Evenimentul se va desfasura pe parcursul a doua zile si va cuprinde, pe langa targul de produse, momente artistice, experiente, ateliere si multe surprize pentru copii si parinti. Detalii aici.

Ghidul cafenelelor si restaurantelor de pe Calea Victoriei. Povestile celor mai importante cladiri de vizitat in weekend-uri cand Calea Victoriei e pietonala.

De mai bine de 300 de ani Calea Victoriei a fost locul de plimbare al celor mai bogati si mai influenti oameni ai fiecarei epoci. Scriitori, fete regale, sotiile politicienilor importanti, dar si tinerele fete care ieseau in societate in vederea unui mariaj cat mai bun, se plimbau sambata seara „la sosea”.

Inainte de a fi inaugurata de Constantin Brancoveanu, strada nu facea parte din Bucuresti. Partea dintre Natiunile Unite si intersectia cu Bd. Elisabeta unde acum este Grand Hotel Du Bulevard avea numele Ulita Mare spre Sarindar, iar partea de la Cercul Militar (era o biserica acolo, la vremea respectiva ) si pana la actuala Piata Victoriei se numea drumul Brasovului.

Strada a aparut 1702 la solicitarea lui Brancoveanu, fiind pavata cu trunchiuri de copaci. 100 de ani mai tarziu a fost pavata cu piatra de rau, iar in 1824 a fost adusa piatra cubica din Scotia pentru un drum modern. Abia in 1878 a fost numita Calea Victoriei si putin dupa aceea au aparut si primele instalatii electrice.

In explorarea centrului Bucurestiului dupa locuri retrase unde sa putem lucra sau adaposti de caldura zilei, urban.ro a facut o lista cu gradini din oras, astfel incat zilele de vara sa fie mai putin toride.

Contego The Coffee Factory, Gradina Olari, terasa Casei Monteoru, Gradina Sticlarilor, Curtea Scoalei sau Casa Assan sunt cateva dintre recomandarile noastre.

Daca nu vreti sa iesiti din casa, pe Orange TV Go este „West Side Stories” – legendarul musical acum in versiunea lui Steve Spielberg.

Acum puteti urmari pe Orange TV Go unul dintre filmele eveniment ale anului trecut, West Side Story, musicalul in versiunea lui Steven Spielberg cu doi tineri actori in rolurile principale: Rachel Zegler (in rolul Mariei) si Ansel Elgort (in rolul lui Tony).

Daca nu v-ati intalnit niciodata cu povestea din West Side Story, e bine sa stiti ca e bazata pe istoria clasica a lui Romeo si a Julietei, translatata in mediul emigrantilor americani: in mijlocul unei lupte intre doua bande de strada rivale din Upper West Side, New York din anii 1950, Jets si Puerto Rican Sharks, Tony si María se indragostesc. Pe masura ce relatia dintre cei doi indragostiti creste, cresc si tensiunile dintre bande, iar cei doi indragostiti sfarsesc prin a plati pretul dragostei lor.

Citește în continuare