La Brasov are loc in Piata Sfatului un concert simfonic sustinut de Filarmonica Brasov unde PET-urile colectate din padure devin instrumente muzicale. Evenimentul are loc vineri, 9 septembrie, de la ora 19.30, in Piata Sfatului
Vineri, 9 septembrie, de la ora 19.30, in Piata Sfatului din Brasov va avea loc un concert simfonic extraordinar sustinut de Filarmonica Brasov, sub bagheta dirijorului Cristian Orosanu, unde PET-urile colectate din padure se transforma in instrumente cu suportul artistei Raluca Ghideanu, iar intrarea este libera.
Acesta este primul concert de plastic organizat de WWF Romania, si are ca scop sa devina un eveniment interactiv prin care pot sa redea cantecul padurii, o padure cu zero plastic, parte din campania „Locatarii padurii vor Zero Plastic la scara lor”. Padurea are propriul ei cantec, al raurilor involburate, al copacilor, al locatarilor sai, animalele, doar plasticul ii strica armonia.
PET-urile au fost colectate prin actiuni de ecologizare in padurile din jurul Brasovului, de catre WWF Romania si voluntarii din Patrula Zero Plastic, care apoi au fost reciclate in mesaje de la locatarii padurii, animalele.
Campania cuprinde mesaje de la vulpi, bufnite si veverite, care impreuna cu „dovezile” gasite, au ajuns la avizierele catorva zeci de scari de bloc din cartierele Noua si Racadau din Brasov, ambele aflate la marginea padurii. Panouri din lemn, cu mesaje similare, sunt acum prezente la intrarea pe cele mai populare trasee montane.
Patrula Zero Plastic este programul prin care WWF-România si-a propus sa elimine plasticul existent in natura, si se afla in al treilea an de desfasurare. Dupa ce, in primii doi ani, Patrula Zero Plastic a fost activa in Delta Dunarii, din 2022 proiectul continua in Delta si s-a extins si in padurile din jurul orasului Brasov.
In timp ce noi nu acordam suficienta atentie padurii, un trend nou este mentionat de publicatia The Guardian printre britanici: acestia isi achizitioneaza parcele de padure pentru a avea propriul spatiu de relaxare in natura, unde pot campa cu cortul sau chiar cu rulotele, fiind departe de aglomeratia oraselor si alte persoane.
Conform informatiilor aparute in publicatia britanica, din ce in ce mai multe persoane sunt interesate de achizitia acestor parcele, cererea fiind foarte mare inca de la inceputul crizei pandemice.
Atat cererile, cat si achizitiile pentru astfel de parcele s-au dublat fata de 2019, iar britanicii sunt din ce in ce mai interesati inclusiv de caracteristici suplimentare, precum loturi prin care trece apa – parau sau rau, iazuri si chiar ruine. Alti clienti sunt interesati de loturi de padure cat mai deasa, astfel incat sa nu poata fi vazuti, daca cineva este in excursie in zona, in timp ce multi isi doresc si un luminis, ca sa isi poata puna cortul sau rulota.