Odata cu cel de-al 50-lea film, Woody Allen si-a anuntat retragerea din cinematografie. Regizorul (86 de ani) intentioneaza sa se concentreze pe latura de scriitor
Ziarul spaniol La Vanguardia a publicat recent un interviu cu cineastul Woody Allen, care a mentionat ca va incheia productia de filme, si se va concentra doar pe scris. „Ideea mea, in principiu, este de a nu mai face cinema si de a ma concentra mai mult pe scris, si acum ma gandesc la un roman”, a explicat Woody Allen.
Regizorul a reiterat ceea ce i-a spus lui Alec Baldwin intr-un interviu pe contul de Instagram al actorului in iunie 2022, ca se gandeste sa-si puna capat carierei de regizor dupa urmatorul film, expriandu-se ca „Acesta va fi cel de-al 50-lea lungmetraj al meu…) Ar putea fi ultimul”, ceea ce a reconfirmat in publicatia spaniola.
Woody Allen, in varsta de 86 de ani, a vorbit intr-un rar interviu acordat actorului Alec Baldwin despre cariera lui si despre noua sa carte, „Zero Gravity”, o colectie de eseuri umoristice, in luna iunie 2022.
„O mare parte din entuziasm a disparut”, a spus Woody Allen, referindu-se la regia de film. „Cand faceam un film, intra in cinematografele din toata tara. Acum, cand faci un film, ruleaza cateva saptamani intr-un cinematograf, poate sase saptamani sau patru saptamani, dupa care ajunge direct in streaming sau pay-per-view… nu este la fel de placut pentru mine”, a povestit in interviul cu actorul Alec Baldwin cineastul american.
Ultimul sau film in calitate de regizor va fi filmat la Paris, va fi in intregime in limba franceza, iar productia incepe in cateva saptamani. Conform presei de specialitate, Allen a descris filmul ca fiind similar cu „Match Point”, prin faptul ca va fi „incitant, dramatic si, de asemenea, foarte sinistru”.
In ultimii ani, Allen a filmat mai des in Europa, dupa scandalurile din SUA privind acuzatiile de molestare facute de fiica sa adoptiva, Dylan Farrow, care au continuat cu anularea din partea Amazon a lansarii filmului „A Rainy Day in New York”, unde mai multi actori ca Colin Firth, Michael Caine si Greta Gerwig, l-au criticat si si-au exprimat regretul ca au lucrat cu el.
Totodata, regizorul lanseaza si in Europa saptamana viitoare o colectie de piese umoristice, „Zero Gravity”, care va fi publicata pe 27 septembrie de Alianza in Spania, in timp ce in SUA, volumul a fost publicat deja.
Despre povestea abuzurilor cineastului HBO a facut o docu-serie in 2021, “Allen v. Farrow”, unde in cele patru episoade, seria analizeaza povestea din spatele acuzatiilor si cuprinde evenimente care o implica inclusiv pe fiica sa, Dylan.
Woody Allen a debutat ca regizor cu „What’s Up, Tiger Lily?“, în 1966, iar printre cele mai cunoscute filme ale sale se numara „Annie Hall“ (1977), „Manhattan“ (1979), „Another Woman“ (1988), „Match Point“ (2005), „Vicky Cristina Barcelona“ (2008), „Midnight in Paris“ (2011), „Blue Jasmine“ (2013) si „Café Society“ (2016).
Cinastul a fost recompensat cu trei premii Oscar pentru cel mai bun scenariu original – in 2012, pentru „Midnight in Paris“, in 1987, pentru „Hannah and Her Sisters“, si in 1978, pentru „Annie Hall“, si unul pentru regie, in 1978, pentru „Annie Hall“. Din palmaresul sau mai fac parte, intre altele, trei trofeee Globul de Aur si sapte premii BAFTA.
In 2020, la 84 de ani, Woody Allen si-a lansat autobiografia „Apropos of Nothing“, cu o serie de controverse planand asupra cartii. In cartea sa, Woody Allen vorbeste despre copilaria din orasul New York, despre relatia cu actrita Diane Keaton, unul dintre putinii sustinatori ai lui in prezent, dar si despre acuzatiile de abuz sexual si despre relatia cu Mia Farrow.