„Blonde”, ce mai noua productie Netflix, se poate viziona pe platforma de streaming din 28 septembrie, si prezinta povestea bazata pe cel mai bine vandut roman al lui Joyce Carol Oates, care isi reimagineaza viata lui Marilyn Monroe, explorand diviziunea dintre sinele ei public si cel privat.

Scris si regizat de Andrew Dominik, filmul are o distributie formata din Ana de Armas, Bobby Cannavale, Adrien Brody, Julianne Nicholson, Xavier Samuel si Evan Williams.

In „Blonde”, Dominik a surprins realitatea halucinanta, dezarticulata si distorsionata a romanului cu un ochi feminist, prezentand-o pe cea mai iubita actrita de la Hollywood intr-un personaj sincer și cu sufletul expus, care incerca sa fie si Norma Jeane, dar si Marilyn Monroe.

Netflix a pus la dispozitie urban.ro mai multe informatii despre culisele filmului „Blonde”.

Intrebat ce l-a facut sa vrea sa adapteze romanul lui Joyce Carol Oates, regizorul Dominik a explicat ca dupa ce a citit cartea in 2002, „a fost ceva care a ramas in mintea mea, dar atractia majora a fost oportunitatea pentru a arata cum traumele din copilarie ar putea afecta viata de adult. Joyce a pus cititorul in interiorul experientei de a fi cineva ca Marilyn, si asta incercam sa facem cu filmul. Este interesant pentru ca ea este cea mai vizibila femeie din lume, dar este complet nevazuta, desi ea si-a creat aceasta situatie pentru ea insasi”.

Totodata, regizorul mentioneaza ca atat cartea, cat si filmul, sunt fictiuni. „Filmul este preocupat de crearea experientei pentru privitor de a fi o alta persoana, de a avea alta experienta de viata. Acesta exploreaza relatia lui Norma Jeane cu ea insasi si cu „Marilyn”, care este atat armura ei, cat si lucrul care o consuma cel mai mult. (…) Relatia in film este intre privitor si ea, pentru ca intotdeauna intelegem de ce face ceea ce face”, a adaugat Dominik.

La acest film, regizorul lucreaza din 2008, iar abia acum va fi disponibil publicului. „Lucrul de baza in acest film este ca foarte greu iesi in afara ta, iti confrunti fricile si dorintele si vezi lumea asa cum este. Noi nu vedem lumea. Ne vedem pe noi insine. Cand esti brusc impins in punctul de vedere al altcuiva, mai ales cineva despre care ai multe presupuneri din cauza celebritatii sau sau esti sub influenta a mii de povesti care s-a spus deja, se poate sa vezi diferit lucrurile, mai ales ca nu este experienta la care te asteptai”, explica regizorul.

Despre alegerea Anei de Armas ca personaj principal, regizorul mentioneaza ca a vazut-o prima data in „Knock Knock”, un film cu Keanu Reeves si s-a gandit ca arata ca Marilyn Monroe, iar cand i-a propus, si ea a crezut ca i se potriveste foarte bine rolul.

Desi nu era fan Marilyn Monroe pana sa se apuce de film, dupa mai bine de 15 ani, Andrew Dominik mentioneaza ca acum o iubeste si merge regulat la mormantul ei. „Stiati ca e ingropata langa Hugh Hefner? Hugh Hefner a platit 75.000 de dolari pentru a obtine lotul de inmormantare de langa ea. Ea are aceasta putere asupra barbatilor care vin spre ea chiar si dupa moarte”, conchide regizorul.

Un element important al constructiei acestui film a fost biblia de imagini pe care insusi regizorul a creat-o.

„Tot ce apare in film provine dintr-o imagine deja existenta a lui Marilyn, din peste 750 de pagini cu ea, care au fost trimise la fiecare departament, garderoba, par si machiaj, toti actorii, recuzita, designerii de productie, toata lumea, pentru ca toata lumea trebuia sa inteleaga ceea ce faceam la fiecare pas”, povesteste Ana de Armas. „Andrew si cu mine incercam sa o gasim pe Norma sub to acel machiaj si poze. Tu o vezi pe Marilyn si poti vedea ca isi joaca rolul, dar in acelasi timp,  daca te uiti cu adevarat din nou si urmaresti iar si iar imaginile, observi cum Norma Jeane se strecoara. Intotdeauna vezi o privire, un zambet, ceva care dezvaluie cat de confortabil sau inconfortabil sau fericită sau nefericită este. Cercetarea s-a bazat pe toate momentele in care Norma era acolo, pentru Marilyn, cea mai faimoasa persoana in lume, iar Norma, din cauza asta, a devenit cea mai invizibila persoana din lume. Si asta este povestea pe care o dorim sa o spunem”, marturiseste actrita.

Andrew Dominik subliniaza ca a fost interesat sa recreeze imaginile vietii ei, cea care a fost una dintre cele mai fotografiate femei din lume. „Dacă cauti o imagine cu Marilyn Monroe, poti gasi o fotografie cu ea facand orice si multe dintre aceste fotografii sunt celebre. Obsesia mea era punerea in scenă a tuturor acestor scene si recrearea lor in conformitate cu imagini ale ei care existau deja”, mentioneaza regizorul.

Cat priveste transformarea in Marilyn Monroe, dincolo de culoarea parului, Ana explica cum vocea a fost cel mai infricosator aspect al intrarii in pielea personajului.  „Am stiut de la inceput ca va fi foarte provocator si a fost un proces care a inceput cu vizionarea filmelor si ascultarea interviurilor, inregistrari audio, toate elementele cu care am putut sa ma familiarizez cu vocea ei. Insa ceea ce facem noi in film are legatura cu momentele in care camerele nu rulau, ci vorbim de momente intime, momentele personale ale ei, asa ca nu aveam de unde sa ma inspir. (…) Mai mult, ea era atat de nesigura si de speriata. Ea s-a gandit mereu de doua ori inainte de a spune ceva. Respiratia ei si tonul ei inalt au fost rezultatul cuiva fara granite, care sa-i lase pe toti sa intre. Ea avea nevoie de acea apropiere cu oamenii pentru ca nu a avut-o niciodata inainte”, completeaza actrita principala.

Intrebata ce i-ar placea ca spectactorii sa ia de la „Blonde”, Ana de Armas a raspuns ca acceptarea si empatia sunt cele doua lucruri care ar putea sa schimbe perceptia despre personajul Marilyn Monroe.

Transformarea actritei de origine cubaneza, cu parul lung si inchis la culoare in Marilyn Monroe, cea cu ochi albastri si bucle blonde, a insemnat de fapt o trecere in revista a 36 de ani de viata.

„Din perspectiva unui artist, am incercat sa fim fideli originalului, atat pentru Marilyn Monroe, cat si pentru pentru Ana”, spune Tina Roesler Kerwin (The Grey Man, Top Gun: Maverick), responsabila cu machiajul pe platourile de filmare, care impreuna cu sefa departamentului de coafura, Jaime Leigh McIntosh, a fost insarcinata cu transformarea. Ana in Marilyn in fiecare zi, un proces care dura 2-3 ore.

„Styling-ul perucilor a fost o provocare pentru ca coafura ei este o personalitate in sine, iar Ana purta o sapca peste peruca, ca sa ii dea forma extraordinara care a consacrat-o pe Marilyn”,  adauga Kerwin despre procesul exigent al transformarii.

Cat priveste costumele, productia a folosit peste 100 de tinute, iar una dintre provocari a fost ca toate hainele sa se potriveasca si pentru filmarea alb-negru, dar si pentru montajele color.

„Ceea ce designerul de costume Jennifer Johnson i-a adus lui Blonde a fost un sentiment de autenticitate in crearea costumelor”, spune producatorul Tracey Landon. „Ea a facut multa cercetare si a fost nevoie de multa perseverenta. Andrew a fost atat de specific cu imaginile din biblia lui ca totul pana la nasturi, plasarea unui buzunar, drapajul sau volanarea rochiilor, pantofilor, gentilor, trebuia sa se potriveasca exact cu fotografia pe care s-a bazat inainte sa o aprobe.”

Jennifer Johnsona rezolvat aceasta provocare prin fotografierea fiecarui material cu telefonul, folosind functia alb-negru a pozelor. „A fost incredibil de util pentru ca au fost multe momente cand filmam pe care nu le stiam daca Andrew avea de gand sa filmeze alb-negru sau color. Uneori se razgandea in ziua aceea,” isi aminteste designerul.

Majoritatea bunurilor lui Monroe au fost scoase la licitatie, iar pentru reconstituirea scenelor, au fost folosite cataloagele Sotheby’s.

Astfel, producatorii au reusit sa obtina piese corecte din acea perioada, dar si elemente care i-au definit personalitatea, ca de exemplu, trusa de machiaj Max Factor, astfel incat scenele in care ea se uita in oglinda sa fie cat se poate de autentice. Inclusiv masinile pe care le-a condus au fost gasite, acelasi model si aceiasi culoare.

Unul dintre cele mai dificile obiecte pe care au trebuit sa le adune pentru film a fost camera de fotografiat Graflex, camera pe care o foloseau fotojurnalistii in prima jumatate a secolului XX. Acestea functionau cu niste becuri imense de flash, pentru care a fost nevoie de o mobilizare fantastica astfel incat sa poata reface momentul scenei emblematice a gratarului de metrou din „The Seven Year Itch”, cu rochia alba ridicata de curentii de aer.