(galerie foto) Andreea Marin, Serban Pavlu, Emanuel Parvu – alaturi de copiii lor – si Elvira Deatcu au vizionat in avanpremiera filmul „MAROCCO”, . Din distributie fac parte Pavlu, Crina Semciuc, Emilia Popescu, Tudor Cucu Dumitrescu si Ana Indricau.
Personalitati media, actori si bloggeri parinti au vazut in avanpremiera filmul Marocco, alaturi de copiii lor adolescenti. Natalia – fiica lui serban Pavlu, Lena – fiica regizorului Emanuel Parvu si Ingrid – fiica producatoarei Miruna Berescu, au fost si ele la vizionare.
Filmul MAROCCO, in regia lui Emanuel Parvu, cu Serban Pavlu, Crina Semciuc, Emilia Popescu si tinerii Tudor Cucu Dumitrescu si Ana Indricau, este o poveste despre cum fiecare dintre deciziile noastre, oricat de mici, ne pot afecta viata sau pe a celor din jurul nostru intr-un mod iremediabil.
Filmul pleaca de la povestea disputei dintre o adolescenta (Ana Indricau) si tatal ei (Serban Pavlu) bazata pe neincrederea acestuia in privinta deciziilor luate de copila si, dupa o serie de decizii luate cu cele mai bune intentii, culmineaza cu o intamplare tragica cu efect ireversibil.
Marroco, cel de-al doilea film de lungmetraj al regizorului Emanuel Parvu, pune spectatorii de toate varstele fata in fata cu intrebarea “daca toata lumea a avut intentii bune, de ce totusi moare cineva?!”, invitandu-ne sa reflectam la fiecare dintre faptele noastre cotidiene.
Desi nu este un film dedicat copiilor, ci mai degraba abordeaza un subiect pentru parintii lor, Marocco a fost vizionat de Andreea Marin si fiica sa, Violeta, de Elvira Deatcu (mama a doi baieti de 16 si 19 ani), de bloggeri si jurnalisti care au copii adolescenti, dar si de copiii celor din echipa filmului. Natalia – fiica lui serban Pavlu, Lena – fiica regizorului Emanuel Parvu si Ingrid, fiica producatoarei Miruna Berescu, au fost si ele la vizionare.
“Nimeni nu primeste un manual de parinte, nu avem asa ceva in viata noastra. il inteleg si empatizez cu tatal din film”, a spus Andreea Marin care a adus laude tinerilor actori din distributie. De aceeasi parte a conversatiei, Elvira Deatcu, actrita a Teatrului Odeon, a povestit cum, pentru o vreme, a fost “cea mai rea mama din cartier” pentru baietii sai.
“Imi doresc ca fiecare dintre noi, dupa ce ne cerem scuze pentru greselile noastre, sa facem un pas inainte odata intrebarea “cum pot repara greseala, cum pot ajuta?”, a marturisit regizorul Emanuel Parvu.
Marocco intra in cinematografe de vineri, 7 octombrie. Marti, 4 octombrie, are loc premiera oficiala a filmului la Sala Luceafarul (fostul Cinema PRO) incepand cu ora 19.00, in prezenta echipei filmului. Un numar limitat de bilete a fost pus in vanzare aici, pentru spectatorii care doresc sa vada filmul inainte de premiera, alaturi de actorii si echipa filmului.
Joi, 6 octombrie, Marocco are o avanpremiera la Sala Elvire Popesco a Institutului Francez din Bucuresti, incepand cu ora 20.30, de asemenea in prezenta echipei filmului. Aceasta proiectie are subtitrare in limba engleza. Bilete disponibile aici.
Filmula avut premiera mondiala in cadrul Festivalului International de Film de la San Sebastian in toamna anului trecut. in Romania, Marocco a fost inclus in Competitia Internationala a TIFF Cluj si a fost proiectat apoi la Festivalul de Film ANONIMUL in Deschiderea Serii Filmului Romanesc. A urmat un traseu de festivaluri internationale, fiind deja proiectat in Statele Unite, Germania, Italia, Israel, Franta, Indonezia, Luxemburg, Georgia, India.
Mai jos puteti asculta episoadele „MAROCCO” din podcastul Urban.ro „In culisele filmelor romanesti”.