Ian McKellen joaca rolul Mamei Gasca intr-o pantomima de Craciun. Actorul a anuntat spectacolul in centrul Londrei, iesind dintr-un ou gigant de aur.
Ian McKellen, unul dintre cei mai influenti si iubiti actori britanici, urmeaza sa apara in aceasta iarna intr-o productie pantomima a filmului „Mama Gasca”.
McKellen a anuntat vestea luni dimineata in centrul Londrei iesind dintr-un ou gigant de aur alaturi de comediantul John Bishop, care va juca si el in productie. Alaturi de ei va aparea si Mel Giedroyc, fosta gazda a „Great British Baking Show” care l-a tinut de mana pe McKellen la iesirea din oul de „aur”.
Dublu nominalizat la Oscar si decorat cu titlul de cavaler de catre Regina Elisabeta a II-a, actorul va juca rolul principal al Mamei Gasca (in engleza Mother Goose), un personaj din literatura basmelor si poeziilor pentru copii.
John Bishop il va juca pe Vic, sotul Mamei Gasca, cunoscut sub numele de „Pa” – porecla Mamei Gasca este „Ma”. In spectacol, cuplul de gaste conduce un sanctuar pentru animale in interiorul unui magazin universal abandonat.
Potrivit producatorilor spectacolului: „Dar atunci cand o gasca magica (Gedroyc) va ciocani, faima si averea vor avea mai mult de ei?! Se vor ciufuli penele mamei? Va spune tata tuturor sa se umfle in pene?! Si viata lor modesta este pe cale sa se duca pe apa sambetei? Pregateste-te pentru zane cu corzi vocale puternice, papusi calificate sa danseze step si un haos construit impecabil care va starni intreaga familie.”
„Mother Goose”, care este scris de Jonathan Harvey („Coronation Street”) si regizat de Cal McCrystal, va fi lansat la Theatre Royal Brighton la inceputul lunii decembrie. Ulterior, se va juca in West End-ul londonez iar apoi va porni intr-un turneu de 4 luni prin diferite orase din Regatul Unit.
Aceasta nu va fi prima reprezentatie de pantomima pentru McKellen, cunoscut pentru rolurile sale ca Gandalf din trilogia„Lord of the Rings” si Magneto din filmele „X-Men”.
McKellen a mai aparut intr-o productie de pantomima „Aladdin” care s-a jucat in decembrie 2004 si 2006, in rolul Widow Twankey.
Pantomimele sunt considerate o traditie a teatrului britanic, avand loc adesea in perioada Craciunului. De obicei, sunt puse in scena basme traditionale pentru copii, cum ar fi „Jack si vrejul de fasole” sau „Cenusareasa” si prezinta adesea cel putin un personaj in travesti.
Premiera „Mother Goose” la Theatre Royal Brighton va avea loc pe 3 decembrie 2022, biletele pot fi cumparate de aici.
Cunoscut publicului din toata lumea pentru rolurile Gandalf din “Stapanul inelelor” sau Magento din “X-Men”, Ian McKellen este si un exceptional actor de teatru. In 2020, a devenit primul din lista celor mai influenti oameni din teatrul britanic, potrivit The Stage 100.
Meritele i-au fost recunoscute pentru munca sa de a sprijini teatrul regional, printr-un turneu cu noul sau spectacol, un one-man show, autobigrafic pentru a marca varsta de 80 de ani. McKellen a vizitat 87 de teatre din Marea Britanie si a strans peste 4 milioane de lire sterline pe care le-a donat organizatiilor caritabile ale teatrelor.
Romeo, Malvolio, Richard al II-lea, Richard al III-lea, Iago, Coriolanus, Edward al II-lea, Hamlet, Macbeth, King Lear sunt doar o parte dintre personajele shakespeariene pe care McKellen le-a interpretat de-a lungul timpului.
S-a nascut la 25 mai 1939, a studiat la Cambridge si este un sustinator al drepturilor LGBT, de cand si-a recunoscut homosexualitatea in 1988, live, la radio. La frumoasa varsta de 81 de ani, actorul englez a trait o viata plina, pe parcursul careia a castigat laude pentru talentul acoricesc dar si pentru activismul de care a dat dovada. In 1990 a devenit cavaler al Imperiului Britanic, datorita serviciilor lui aduse artei si mai ales teatrului.
La 78 de ani, a declarat o sa mai joace Shakespeare doar daca i se ofera rolul lui Mercutio din “Romeo si Julieta”. “Intotdeauna mi-am dorit sa am o cariera. Cei pe care i-am admirat – John Gielgud, Laurence Olivier, Ian Richardson – toti au avut o cariera, nu au fost celebri doar pentru un singur lucru; au avut momentele lor de cadere, dar au mers mai departe. Si de la o varsta simti ca nu mai esti potrivit pentru un rol: La naiba, nu mai pot sa joc Romeo sau Hamlet, curand esti prea batran si pentru Macbeth. Nu-i nimic, mereu va exista Lear!”
In toamna lui 2017 a avut loc premiera spectacolului “Regele Lear” care s-a bucurat de un mare succes, datorat si prezentei sale incredibile pe scena. Anul trecut, a revenit dupa 50 de ani in rolul lui Hamlet la Theatre Royal Windsor.
Este si cel mai in varsta actor care l-a interpretat pe Sherlock Holmes
Mr. Holmes este probabil cel mai emotionant rol din ultimii ani pentru McKellen, care interpreteaza un personaj speriat de moarte, satul de singuratate, plin de regrete si frici, care izbucneste in lacrimi si se prabuseste sub povara vinovatiilor. “Pentru mine e dificila o scena extrem de emotionanta in care personajul plange, cedeaza si are un discurs despre cele mai profunde sentimente”, spune ori de cate ori e intrebat cum reuseste sa fie cel mai bun. Raspunsul e intotdeauna tehnica. “Analizez jocul meu cu mai mult interes decat oricine de pe planeta asta, deci sunt mult mai constient ca am invatat cum sa joc. Sunt ca un om care toata viata lui a fost tamplar si acum poti sa ai incredere in el ca va face un scaun foarte bun, care va fi confortabil si nu se va prabusi sub tine.”