Spotlight revine pe Calea Victoriei, intre Ateneul Roman si Cercul Militar. Si Arcul de Triumf va avea proiectii video speciale
Editia de anul acesta a Spotlight Festival va avea loc intre 14 si 16 octombrie, cu o editie dedicata artistilor din Romania. Timp de trei zile, incepand cu ora 19.00, Spotlight va anima Calea Victoriei, intre Ateneul Roman si Cercul Militar, dar si pe Arcul de Triumf, cu instalatii artistice spectaculoase, proiectii de video mapping, holograme, expozitii si instalatii interactive.
Tema editiei Spotlight din acest an este Made in RO si a invitat artistii romani sa reimagineze orasul prin intermediul new media. Totodata, aceasta a sasea editie va fi intr-o formula mai restransa, cu un numar mai mic de instalatii, pentru a avea un consum energetic redus, dupa cum au declarat organizatorii.
Pe Calea Victoriei, programul Spotlight va incepe la ora 19.00 si invita bucurestenii sa descopere locuri ca Cercul Militar, Teatrul Odeon, statuia lui Mihai Eminescu din parcul Ateneului Roman si statuia ecvestra a lui Carol I din Piata Revolutiei care vor fi animate video. Totodata, publicul poate vedea si holograme, instalatii si expozitii interactive, dar si petrecerea cu instalatia Discoballs, care revine si in acest an in fata magazinului Muzica unde Radio Europa FM va mixa muzica in toate cele trei zile de festival.
Programul Spotlight incepe, in fiecare zi de festival, de la ora 19.00 si se incheie la ora 23.00. Detalii despre program si instalatiile participante la Spotlight 2022 sunt disponibile pe arcub.ro si spotlightfestival.ro.
Arcul de Triumf se alatura programului Spotlight 2022 cu un eveniment aniversar ce marcheaza implinirea a 100 de ani de la inaugurarea monumentului printr-un spectacol de video-mapping. De asemenea, edificiul va fi deschis publicului pentru vizitare.
Evenimentul dedicat Centenarului Arcului de Triumf va transforma exteriorul monumentului intr-un spectacol de video-mapping completat, la interior, de o expozitie tematica legata de istoria vremii si un performance menit sa creeze un itinerar istoric emotionant.
De asemenea, in interiorul cladirii se afla o expozitie cu lucrari de banda desenata a patru artisti care au transpus motivul Arcului de Triumf: Alexandru Ciubotariu, Octav Ungureanu, Robert Obert si Ionut Popescu, iar in a doua parte sunt prezentate lucrari a cincisprezece elevi de la liceele bucurestene „Nicolae Tonitza” si „Dimitrie Paciurea”.
Expozitia de arta contemporana deschide seria de evenimente ce marcheaza implinirea a 100 de ani de la prima inaugurare a celui mai important monument de for public din Capitala, omagiata in toamna acestui an.