Zilele sunt din ce in ce mai reci, e vremea spectacolelor pentru copii. Avem „Micul print”, „Maya si Elfie, o poveste de Craciun” si „Lampio si grauntele de lumina” la Teatrul Stela Popescu. La Opera Comica, incepe Povestea de Craciun
Programul cultural din Bucuresti pentru cei mici incepe sa sarbatoreasca iarna si Craciunul, in povesti rescrise special pentru copii.
Ioana Macarie semneaza trei spectacole la Teatrul Stela Popescu, „Micul print”, adaptare dupa povestea lui Antoine de Saint-Exupéry, „Lampio si grauntele de lumina”, un spectacol de Tony Adam, dupa o poveste de Victoria Patrascu, si „Maya si Elfie, o poveste de Craciun”.
„Micul print” va fi prezentat pe 18 noiembrie, ora 19:00, la Teatrul Metropolis, Sala Mare si este un concept teatru – dans, un spectacol despre inocenta copilariei, o calatorie stelara a doi prieteni, un cuplu copil – adult, o relatie umana care poate fi regasita in orice familie.
In aceasta aventura, copilul intalneste personaje care il ajuta sa descopere si sa pretuiasca lucrurile valoroase din viata – bucuria si jocul, generozitatea, bunatatea si frumusetea.
Micul print vorbeste despre prietenie in sensul ei cel mai pur, prietenia care depaseste barierele de varsta si spatiu. In distributie : Micul Print – Alexandru Floroiu, Aviatorul – Catalin Frasinescu, Exploratorul – Cosmin Vasile, Vulpea – Denisa Ispir, Sarpele – Andrei Dogaru, Floarea – Silvia Mauritiu, Trandafirii – Carmen Margarit, Alexandra Dogaru, Anda Stoian, Silvia Mauritiu, Regele – Alexandru Obretin, Afaceristul – Florentin Munteanu, Infumuratul – Cristina Marin Neagu. Biletele pentru spectacol sunt disponibile aici.
Pe 24 noiembrie de la ora 10.00, la Sala Mare a Palatului National al Copiilor, Teatrul Stela Popescu pune in scena si „Lampio si grauntele de lumina”, un spectacol de Tony Adam, dupa o poveste de Victoria Patrascu, scenografia Cristian Marin, coregrafia Ioana Macarie.
Spectacolul din 24 noiembrie este cea de-a 100-a reprezentatie, cu Lampio – Tudor Cucu Dumitrescu, Stela – Stefania Dumitru, Luciano – Tudor Cucu Dumitrescu, Zana – Crina Matei, Spot – Mihai Pricope, Flash – Florentin Munteanu, Ray – Alexandru Obretin, Noctilunga – Cosmin Vasile, Pasarea Hope – Cristina Marin Neagu, Tup – Ruxandra Stanciu, Zdup – Alexandra Dogaru, Tup – Denisa Ispir in distributie.
„Lampio si grauntele de lumina” este o poveste terapeutica despre curaj, hotarare, talent si descoperirea propriei valori. Lampio traieste in fiecare dintre noi si ne oglindeste cautarile interioare. El este un licurici care si-a pierdut lumina, dar este convins ca trebuie sa o gaseasca. Biletele pentru spectacol sunt disponibile aici.
Sarbatorile de iarna sunt prezentate in spectacoul „Maya si Elfie, o poveste de Craciun”, pe care Teatrul Stela Popescu le aduce din nou pe scena, incepand din 25 noiembrie, ora 10.00 si ora 11.30, la Palatul National al Copiilor.
Spectacolul spune povestea unei fetite de sase ani constransa de parinti sa respecte rigorile societatii si sa-si traiasca bucuriile cu masura. Maya primeste in dar un calendar de Advent care o va insoti pana in ziua de Craciun. In noaptea care urmeaza, toate lucrurile ascunse in spatele fiecarei usite ale calendarului prind viata. Magia coboara in camera fetitei, prilejuindu-i aventuri surprinzatoare in compania unor personaje fantastice care ii devin prieteni de neuitat.
In distributie sunt Maya – Anca Pascu, Mama – Carmen Margarit, Tata – Florentin Munteanu, Elfie – Alexandru Floroiu, Edy/Povestitorul – Catalin Frasinescu, Steaua – Manuela Harabor, Decembrie – Aurel Sorin Sandu, Mos Nicolae – Florentin Munteanu, Dulceata – Ana Maria Ivan, Seful de echipa – Cristina Marin Neagu, Echipa de bucurie – Denisa Ispir, Cosmin Vasile, Florentin Munteanu, Mos Craciun/ Frigul – Cristi Neacsu. Biletele sunt disponibile aici.
La Opera Comica pentru copii, pe 25 noiembrie, la ora 15:00, se deschid portile Targului „Poveste de Craciun”, cu o multime de activitati si surprize de sezon, care se vor desfasura pana pe 29 decembrie 2022.
Pentru aceasta perioada, Opera Comica a pregatit 121 de spectacole si 30 de Nopti ale Spiridusilor pana la finalul anului, dupa cum urmeaza: „Spargatorul de Nuci”, „Bubu si Anotimpurile” si „Magic Way”, „Anotimpurile” lui Vivaldi si opereta „O Noapte la Venetia”, programata intre Craciun si Revelion.
Spectacolul eveniment „Poveste de Craciun” se va juca in acest an de cate trei ori pe zi, cu casa inchisa, in Sala Mare a Operei Comice pentru Copii.
De asemenea, in curtea Operei Comicei, vor fi deschise Patinoarul, Derdelusul, Trenuletul si Caruselul, iar anul acesta, se vor organiza Cursuri de Patinaj pentru copii, pe durata Targului, incepand cu 5 decembrie.
La Atelierele Spiridusilor, copiii isi vor exersa creativitatea prin realizarea de globuri, decoratiuni de iarna, coronite si jucarii din fetru, iar la Magazinul OCC si la Libraria lui Mos Craciun, parintii vor gasi inspiratia pentru cadourile de sub brad, care vor putea fi ambalate cu atentie la Fabrica de Impachetat Cadouri.
Accesul publicului in Targul „Poveste de Crăciun” este liber. Pentru participarea la activitati este necesara achizitionarea de tichete, disponibile la Magazinul OCC, la Casa de Bilete OCC si in spatiile special amenajate in incinta Targului. Costul unui tichet este de 3 lei. Detalii despre toate evenimentele, aici.