Daniel Tammet este un savant britanic, autor de carti cu tiraje de milioane, traduse in 20 de limbi din toata lumea. E celebru la nivel international pentru ca poate spune peste 22.000 de cifre din numarul PI, pentru ca stie 11 limbi straine, dar mai ales ca fiind diagosticat cu autism – sindromul Asperger, numit si sindromul savantului – a luptat pentru integrarea sa in societate, are o cariera importanta si o viata asa cum si-a dorit.

Toate publicatiile de specialitate il mentioneaza pe Daniel la superlativ, etichetand inteligenta lui in clasamente si topuri care ar intimida pe oricine urmeaza sa-l intalneasca. In 2005 a fost facut un documentar despre el – Extraordinary People: The Boy with the Incredible Brain – care a fost difuzat de Chanel 4.

Daniel e insa un exemplu viu de a avea curajul sa mergi pe drumul tau intr-o societate paradoxala care pe de o parte militeaza pentru egalitate si drepturi pentru toata lumea, iar pe de alta parte pune etichete de “normalitate” si ne obliga pe fiecare sa ne potrivim, sa incadram intr-o patratica a societatii competitive – mai destept, mai frumos, mai inalt etc.

Cu sprijinul asociatiei Help Autism, urban.ro a vorbit cu Daniel Tammet intr-o conversatie pe zoom, Paris- Bucuresti. Prima lui carte – Nascut intr-o zi albastra – a fost reeditata acum de asociatia Help Autism, iar banii obtinuti din vanzarea cartii vor ajuta copiii care sunt in grija asociatiei. Puteti cumpara cartea de aici.

In perioada 22- 29 noiembrie e Saptamana Generozitatii, iar asociatia Help Autism in colaborare cu clubul de Stand Up The Fool are un spectacol caritabil despre care cititi aici. Incasarile de la acest spectacol ca si cele din vanzarea cartii Nascut intr-o zi albastra scrisa de Daniel Tammet, editia publicata de Help Autism, merg la ajutorarea copiilor din spectrul de autism aflati in grija asociatiei.

Dialogul lung pe care-l cititi mai jos cu Daniel e dedicat parintilor care au copii cu nevoi speciale, speram sa va ajute si sa va aduca o lumina in viata si o motivatie in plus sa mergeti mai departe pe drumul dvs alaturi de copii.

Mai este dedicat tuturor celor care au fost incadrati de societate ca “diferiti”, cu toate consecintele care vin de aici, uneori excludere, alte ori judecati dure; speram sa gasiti o inspiratie in plus in puterea si ambitia lui Daniel de a trai viata pe care si-o doreste el, nu cea pe care si-o imagineaza altii pentru el.

Nu e un dialog despre cat e de inteligent Daniel Tammet (da, are o minte uimitoare), e despre ce simte si cum si-a construit viata in ciuda multor prejudecati.

E o presiune pentru tine sa fii descris drept “ unul dintre cei mai inteligenti oameni din lume”?

Nu, nu simt nicio presiune pentru ca nu acord foarte multa atentie lucrurilor pe care le spun oamenii despre mine. Stiu ca uneori le spun cu cea mai buna intentie si vor sa fie amabili, dar e foarte dificil sa cataloghezi orice om. Suntem personalitati complexe si nu sunt foarte entuziasmat cand e vorba de comparatii intre oameni.

E foarte util sa faci comparatii in unele domenii, cum ar fi sportul, pentru ca pot sa stabilesti, de exemplu, cine e cel mai rapid in anumite conditii, sau cine e cel mai puternic. Dar in arta e foarte dificil sa faci asemenea comparatii, intre pictori, scriitori – ca mine – sau poeti, sau regizori de cinema. Cand vorbim despre ceva ca inteligenta, noi nu reusim sa agreem cu totii aceeasi definitie, dar sa mai ajungem si la exactitatea comparatiei intre oameni.

Asa ca nu simt niciun fel de presiune. Ma concentrez pe cariera mea de scriitor. Cartea pe care ai citit-o este prima mea carte, a fost scrisa in urma cu 20 de ani. E mai mult o munca de invatacel, dar m-a ajutat sa-mi gasesc o voce in domeniu, sa-mi gasesc cititorii care, e minunat, au descoperit-o in 30 de limbi din toata lumea.

Spui ca e munca de invatacel, dar e o carte care e foarte bine scrisa, are o structura, un fir narativ coerent. Ai luat lectii inainte de a te apuca sa scrii, ai citit despre structuri narative?

Nu, nu. Tot ce poate fi considerat studiu vine din lectura altor carti inca dinainte de a ma fi gandit sa scriu eu o carte. Am iubit cartile din totdeauna, cand eram copil aveam foarte putin acces la ceea ce numim cultura. Parintii mei erau saraci in raport cu standardul din Marea Britanie si nu aveam bani pentru a merge la teatru, balet sau muzee. Chiar si cinematograful era foarte scump pentru noi. Asa ca tot ce am avut au fost cartile pe care le imprumutam din biblioteca publica, pentru ca era gratis.

Am inceput cu carti care erau axate pe fapte – ca enciclopediile si dictionarele apoi, odata ce am crescut si am inceput sa interactionez cu copiii si profesorii la scoala, am inceput sa citesc poezie.

Cam cati ani aveai?

Eram adolescent. Mi-a placut dintotdeauna poezia pentru ca e o cale atat de directa de comunicare, simteam ca e mult mai autentica decat romanele. Acum, scriu si eu romane, desigur,

In ce limba scrii?

In franceza, de fapt scriu si in franceza si in engleza. Locuiesc in Paris de 12 ani si sunt in Franta de aproape 15 ani, asa ca sunt fluent in ambele limbi. Dar romanul l-am scris in franceza, a fost publicat initial in Franta, Canada, Elvetia si Belgia, tari vorbitoare de franceza,

Asa ca acum am ceva experienta in fictiune si iubesc si respect acest stil literar, Desi consider romanele putin artificiale, nu foarte fidele vietii, dar poezia a fost pentru mine calea cea mai directa de a vorbi din inima. Intr-un roman, ai firul narativ, personajele, planurile de actiunie, pe cand in poezie ai limbajul direct si curat.

Sigur ca limbajul e foarte atent utilizat in poezie, cu atentie pentru a construi ceva, dar limbajul e aproape nud, fara haine care sa-l imbrace. Nu e loc de artificii ca sa-ti ascunzi greselile, trebuie sa accepti ca gandurile tale sunt expuse in fata publicului, intr-un mod curat si asta e o mare provocare pentru multa lume.

Ai o perceptie diferita asupra cifrelor si numerelor fata de cei mai multi dintre noi; pentru cei care au studiat mai mult matematica decat in scoala generala, exista un sentiment ca matematica are doza ei de poezie. Crezi ca matematica are poezie?

Da, e foarte adevarat ceea ce spui… Cea de-a treia carte a mea se numeste Poezia numerelor prime. A fost tradusa in 30 de limbi, a aparut acum 10 ani.

Asa cum spui, cartea e despre legatura dintre idei si matematica, cum e notiunea de  infinit, spre exemplu, care e un concept foarte frumos  care i-a fascinat pe teologi, poeti, scriitori si artisti. Cartea incearca sa uneasca domeniile si sa prezinte legaturile dintre aceste concepte intr-un mod atractiv si accesibil. Pentru ca nu e un concept folosit doar de matematicieni.

Uneori oamenii ma numesc matematician, dar eu nu sunt matematician. Mi-ar fi placut sa fiu daca parintii m-ar fi impins catre aceasta directie. Dar am o alta vocatie, un alt drum prin viata, am devenit scriitor, romancier, poet, eseist. E o calatorie frumoasa pentru cineva ca mine care vine dintr-o familie saraca, care n-a avut modele de urmat si tot ce a facut a fost sa se compare cu sine pentru a progresa. A trebuit sa-mi construiesc sigur viata si personalitatea.

Cand ai decis ca iti vei povesti viata, in prima ta carte, a fost dificil pentru tine? Din punct de vedere emotional, nu tehnic; eu cred ca e greu sa te expui atat de mult.

Cand ai 25 de ani si decizi sa scrii o carte despre tine pentru prima data poate ca nu-ti pui aceste intrebari. Scrii pentru ca simti nevoia sa scrii.

Trebuie sa ne amintim ca, in 2005 cand a aparut cartea, autismul nu era inteles in nuantele in care il percepem azi. Nu era chiar ceva ce ediiturile si-ar fi dorit sa publice. In Franta, de exemplu, unde am cei mai multi cititori si cateodata oamenii ma recunosc pe strada, la inceput editorii de carte nu au fost interesati de ceea ce scriam. Toti editorii mari mi-au spus ca nu vor sa publice cartea, argumentand ca nu si-ar dori nimeni sa citeasca despre viata unui tanar autist.

Da, dar macar de filmul Rain Man auzisera, stiau ca a avut success.

Da, sper ca auzisera, eu am sentimente amestecate despre acest film. Sigur ca a fost un film frumos si de mare succes si am o mare admiratie pentru Dustin Hoffman ca actor. Dar, revenind la primul roman, l-am trimis si unei edituri mici din Franta, lor le-a placut, l-au publicat si acum nu mai sunt o editura mica.

Gratie tie…

Nu doar gratie mie, ci mai ales pentru ca si-au folosit imaginatia si au avut mintea deschisa intuind ca e un potential.  Si au fost dornici sa-si asume un risc. La fel am facut si eu in viata, de exemplu atunci cand am decis sa plec in Lituania, sa muncesc acolo, la 19 ani.

Am citit in carte si m-am intrebat cum de n-ai fost speriat de o alta cultura, o alta tara si ai vrut sa pleci…

Intotdeauna am fost fascinat de ideea de a calatori in alta tara pentru ca, atunci cand eram mic, nu ma simteam foarte “englez” din cauza felului in care construiesc frazele cand vorbesc; nu par ca ale unui nativ englez.

Multi oameni cu care am vorbit, persoane diagnosticate in spectrul de autism si chiar cercetatori, mi-au spus ca e des intalnit printre cei din spectru de autism sa se simta straini in propria lor limba.

Asa ca eu par in Anglia ca si cum as avea putin accent, dar cand am mers in Lituania sau aici in Franta, dar si in orice alta tara, nu se mai simte acest accent.  Iar asta mi-a dat mai multa incredere in mine pentru ca stiam ca daca fac vreo greseala sau daca suna putin straniu, tot britanic as fi parut pentru cei care ma asculta.

Dar ai fost profesor de engleza in Lituania…

Am avut o prietena care m-a invatat si ea limba locala in timp ce eu le predam engleza…

Si n-a fost dificil pentru tine sa le explici cuvinte din limba engleza altor oameni?

Era ironic. In Anglia eu nu aveam incredere in felul in care vorbeam si nu eram deloc confortabil sa vorbesc si dintr-odata ii invatam pe altii, mult mai in varsta decat mine, femei care ar fi putut sa-mi fie bunici. Dar ele erau foarte atente cu mine si pline de afectiune, ma vedeau ca pe fiul sau nepotul lor. Si erau fericite sa ma invete si ele cuvinte din limba lor. A fost o experinta care mi-a dat foarte multe incredere, nu doar in relationarea cu alti oameni, ci si in intelegerea limbii engleze.

E o limba dificila chiar si pentru cei care s-au nascut in Marea Britanie, e o limba in care au fost scrise mari lucrari de literatura, Shakespeare, Dickens, si e intimidant cand te gandesti ca ai ales sa te faci scriitor si trebuie sa calci pe drumul pe unde au fost oamenii acestia exceptionali.

Experienta de profesor m-a ajutat sa inteleg ca trebuie sa-mi gasesc propria cale prin limba engleza si sa-mi desenez propriul drum in viata.

Trebuie sa te intreb ceva, aici cand vorbim de invatatul altor limbi; am citit in carte ca ai invatat limba romana, pentru ca unul dintre prietenii tai avea sotia din Romania, pe nume Ana. Dar din toate limbile pamantului de ce ai ales sa inveti romana?

Nu pot vorbi romaneste din pacate, n-am avut niciodata oportunitatea sa lucrez pe pronuntie, dar pot sa citesc putin in romaneste pentru ca, asa cum spui, am intalnit-o pe Ana.

De fiecare data cand incerc sa invat o noua limba straina, nu eu aleg ce voi invata. E o coincidenta, o chestiune de sansa; daca as fi avut prieten cu sotia din Serbia, probabil ca as fi invatat cuvinte in limba sarba. Daca ar fi fost din Italia, as fi invatat putina italiana.

Dar am invatat sa citesc in romana care s-a dovedit a fi o limba cu influente internationale, de fapt. Sunt cuvinte care sunt similare in franceza, sau in germana, in italiana. Si asta e de fapt frumos: o limba care este ospitaliera, care gazduieste in vocabularul ei, limbile vorbite in alte tari.

Emotional mi-a fost foarte greu sa citesc cartea ta, literalmente ma durea ce citeam, despre saracia in care ai crescut… Astazi ce-ti aduce echilibru?

Sunt foarte norocos. Am avut o copilarie foarte grea, dar am avut o familie care ne-a iubit foarte mult. Parintii mei sunt oameni foarte simpli, dar foarte iubitori si au avut o intuitie extraordinara cum sa ma ajute si sa ma incurajeze. Am multi frati si surori, suntem 9 copii, asa ca am avut un fel de scoala acasa. Fratii si surorile mele s-au jucat cu mine, m-au incurajat sa interactionez si mi-au stimulat curiozitatea,

Si dupa cum stim astazi de la cercetatori, cel mai important lucru pentru copiii care sunt in spectrul de autism este sa fie stimulati la o varsta foarte mica, sa nu-i lasam singuri ci sa-i incurajam, sa le trezim interesul in diverse directii, sa ne jucam cu ei.

Ei bine, asta faceau fratii mei cu mine. Nu aveau nicio tehnica, nu aveau niciun fel de plan de recuperare, totul a fost spontan, izvorat din dragoste ceea ce a facut o diferenta uriasa.

Apoi, al doilea lucru care m-a ajutat au fost cartile – literatura si poezia – pentru ca imi dadea un loc unde sa merg cand ma simteam confuz si singur. Era ca o alta tara, cea de-a doua tara a mea, in care nu m-am simtit niciodata strain. M-am simtit acasa in lumea literaturii, a fost foarte important pentru mine si cred ca a fost motivul pentru care am inceput sa scriu si de asta am avut succes.

Apoi a fost un moment in care a trebuit sa iau o decizie intre a merge la televiziuni sa fac show-uri, mi se spunea ca sunt multi bani la televiziunile din America si ca “poti sa-ti exploatezi creierul si inteligenta pentru ca oamenii ar plati multi bani sa te vada performand”.

Si n-am vrut. Tot ce vreau e sa scriu si sa am o viata linistita. Sigur, cand cartile mele sunt lansate, e un moment in care trebuie sa fac publicitate, sa dau interviuri, sa merg la televiziune, dar in cea mai mare parte a timpului sunt acasa la mine, in Paris, alaturi de sotul meu, de prietenii nostri, scriu si am o viata linistita si foarte bine structurata.

„Eticheta de normalitate e o idee foarte stranie. Am scris o carte acum doi ani care se numeste How to Be “Normal”; era o forma ironica si voiam sa spun exact asta din perspectiva mea, un om care sunt considerat diferit intr-o societate ca cea de azi cu efectele internetului si tabuu-urile din jurul nostru. Pentru multi oameni sunt straniu, nu sunt “normal”. Dar ce e normalitatea? Cum o clasifici?”

Felicitari din inima ca nu ai ales calea banilor rapizi pentru a-i lasa pe altii sa te exploateze. Sa te puna in vitrina si sa se uite la tine. Cred ca uneori e greu sa faci fata publicitatii.

Nu vitrina, cusca… si eu cred ca e greu sa faci fata celebritatii si am o relatie mica, dar controlata cu ceea ce tine de publicitate. Sigur oamenii trebuie sa descopere existenta cartilor mele, mai ales ca apar foarte multe carti. Inteleg, dar dincolo de asta, nu am niciun interes sa povestesc despre viata mea la nesfarsit. Pentru ca, de fapt, ei vorbesc despre alte lucruri.

Acum cand scriu si sunt foarte interesat sa inteleg in mai multe nuante vietile celor despre care scriu, stiu mai bine ca multi oameni nu au cum sa inteleaga cum a fost viata mea de fapt, cat de bogata, de interesanta chiar daca eram saraci. Cand eram copil si oamenii se uitau la mine, nu aveau cum sa stie ce e in mintea mea, in inima mea.

Stiu ca fiecare om are o poveste si ca fiecare viata e, de fapt, foarte frumoasa si foarte interesanta si daca gasim o cale sa o descriem putem transforma fiecare viata in minunate parti de literatura.

De asta a fost foarte frustrant  pentru mine multi ani, cand specialisti din multe zone ale neurologiei, cercetatori, spuneau ca oamenii din spectrul autist nu au sentimente, nu au emotii… Nu au empatie. Nu au imaginatie. Nu au.

Dar noi stim acum ca e complet fals, pentru ca avem imaginatie, emotii, empatie. Sunt altfel percepute de noi, dar tot emotii, empatie si imaginatie sunt.

Dar stii, chiar si pentru persoanele care nu sunt in spectrul de autism, exista grade diferite de empatie. Nu suntem nici unii la fel, percepem diferit lucrurile de la persoana la persoana. Pe mine ma deranjeaza eticheta de normalitate. Toti suntem diferiti in raport cu ceilalti, normalul meu nu e la fel cu normalitatea ta.

Sigur ca da, Cand eram copil aveam multa intelegere si empatie pentru numere, pot sa vad numerele in culori si forme si emotii. Sunt multi oameni care nu inteleg aceste trairi pentru ca nu au experimentat emotiile mele pentru numere. Dar este empatie si intelegere.

Acum ca scriitor, cand trebuie sa urmaresc viata personajelor din cartile mele, evident ca vorbim de empatie. Si desigur imi iubesc parintii, prietenii. Experienta interioara cred ca e diferita, atat.

Da, dar e o experienta care e diferita ca perceptie si intre mine si vecinii mei, de exemplu…

Exact, e diferit pentru fiecare dintre noi. Si sunt de acord cu tine ca eticheta de normalitate e o idee foarte stranie. Am scris o carte acum doi ani care se numeste How to Be “Normal”; era o forma ironica si voiam sa spun exact asta din perspectiva mea, un om care sunt considerat diferit intr-o societate ca cea de azi cu efectele internetului si tabuu-urile din jurul nostru.

Pentru multi oameni sunt straniu, nu sunt “normal”. Dar ce e normalitatea? Cum o clasifici?

Avem in jurul nostru parinti care au copii cu nevoi speciale si au presiunea de a se “incadra” in societate. Ce le-ai spune lor?

In primul rand e foarte dificil sa dau sfaturi foarte specific pentru ca fiecare copil e diferit si fiecare situatie are particularitatile ei. Dar ca privire generala, le-a spune parintilor sa aiba in primul rand incredere in instinctele lor, copilul nu e un strain. E copilul lor. E parte din trupurile lor si din istoria lor de viata, asa ca trebuie sa aiba incredere si sa-si asculte instinctele.

Adesea copiii care sunt in spectru au cate o pasiune si multi ani medicii spuneau ca e rea pasiunea pentru ca ii indeparteaza de societate, ca sunt numere, trenuri, jocuri specifice. Dar astazi din ce in ce mai multi experti sunt de acord cu oameni ca mine care spun ca e ok sa aiba copilul o pasiune, ii ajuta.

Pentru mine e un alt fel de limbaj aceasta pasiune.

Da, exact. Iar parintii trebuie sa-i incurajeze in pasiunea lor pentru a gasi astfel o cale sa comunice. Daca un copil iubeste trenurile, atunci parintele ar trebui sa-l duca in gari unde vede alti oameni cum folosesc trenurile, pentru ca asta poate fi o cale pentru ca cel mic sa fie confortabil cu alti oameni in spatiul respectiv.

„Parintele va intelege ca a fost iubit intotdeauna. De la inceput. Iubirea a fost intotdeauna prezenta la amandoi, de ambele parti.”

Pentru mine, cartea ta, Nascut intr-o zi albastra, e si o scrisoare de dragoste pentru parintii tai. Si din aceasta perspectiva, ce le-ai spune altor parinti care au copii in spectru de autism?

Sigur ca trebuie sa asculte ce spun doctorii si specialistii, sa fie constienti de toate teoriile care sunt astazi verificate, dar trebuie sa inteleaga ca teoriile valide astazi s-ar putea ca maine sa nu mai fie reale.

Dar din perspectiva in care spui ca parintii tai au avut instincte bune, desi nu aveau access la informatii si au avut o dragoste imensa fata de tine, trebuie sa spunem ca in primii ani nu au avut o viata usoara cu tine. Scrie in carte ca ai avut crize de tantrum, ca plangeai foarte mult, dar ei au gasit pana la urma o cale prin care sa comunice cu tine. Sunt sigura ca aveau momente, poate ca nu ti le aratau, cand le era si lor foarte greu, dar au luat-o de la capat in fiecare zi, inca o zi si inca o zi. Asta mi se pare cel mai important dar si cel mai greu pentru un parinte pentru ca ei trebuie sa fie prezenti in fiecare zi langa copilul lor, chiar si cand sunt deznadajduiti.

Asa ca, pentru sufletul si mintea lor cand le va fi greu, ce ai vrea sa le spui?

E dificil si va fi dificil si, cum spui, sunt momente cand totul pare imposibil. Dar, din experienta parintilor mei si a altor parinti cu care am vorbit in turneele de promovare ale cartilor, exista intotdeauna un moment care marcheaza iesirea din criza. Si, atata timp, cat se agata de ideea de iubire pe care o au pentru copil si de ideea ca el raspunde, chiar si cand nu pare ca reactioneaza. Intotdeauna copilul este constient de ceea ce fac parintii si daca nu isi arata dragostea intr-un mod in care o fac alti copii, nu inseamna ca nu isi iubeste parintii. Pur si simplu copilul are mai multe dificultati in a exprima aceasta iubire sau in a arata aceasta iubire. Dar dragostea este acolo. Si cand copilul este mai mare, ca mine, atunci este capabil de multe ori sa gaseasca cuvintele sa spuna ceea ce vrea…

Si parintele va intelege ca a fost iubit intotdeauna. De la inceput. Iubirea a fost intotdeauna prezenta la amandoi, de ambele parti.

Trec peste partea emotionala, ca sa nu plang, si te intreb ceva la limita unei glume. Ai o foarte buna intelegere a numerelor si a matematicii, dar stim amandoi ca sunt multi copii carora nu le place matematica. Cum i-ar putea face profesorii sau parintii sa iubeasca si sa inteleaga matematica?

Stii ca, de fapt, asta a fost motivul pentru care am scris a treia mea carte. Multi oameni imi spun ca nu inteleg matematica. Sigur ca e un domeniu foarte vast, chiar si pentru matematicieni si daca intrebi un expert in algebra e posibil sa nu stie sa rezolve o problema de trigonometrie si sa para nepregatit.

Daca ne gandim la matematica ca la o limba straina, pentru ca vorbesti franceza nu inseamna ca stii si romana, saau daca vorbesti romana nu inseamna ca poti vorbi italiana.

Si daca plecam de la aceasta idee cat de vasta e matematica ne e mai usor sa ne gandim ca intotdeauna vom gasi ceva care sa fie atractiv pentru uncopil, doar ca e diferit pentru fiecare persoana.

E o provocare pentru profesori pentru ca astazi au multi copii in clasa si  trebuie sa identifice la fiecare mica lor pasiune pentru un domeniu in care matematica are aplicabilitate.

Unui copil ii pot placea calculele, altuia ceva catre geometrie, sau altuia probabilitati. Sau, o alta cale ar fi asemanarile din filme, tablouri, poeziii, carti care au trimiteri matematice. Matematica e ca o poezie, si daca vorbim de numarul PI, vorbim de fapt de un minunat poem scris in numele. Am scris despre asta, cum iti spuneam mai devreme, in cartea The Poetry of Prime Numbers, poate va fi tradusa si in romaneste candva.

Cum arata o zi obisnuita a ta, acum?

In acest moment lucrez la cea de-a 10 carte a mea. E o carte despre cifra 9 – de fapt sunt 9 oameni – femei si barbate cu backgrounduri diferite, toti din spectrul de autism, toti au probleme neuro pe grade diferite. Toti sunt contemportani cu noi, cativa sunt mai cunoscuti, au vorbit in spatial public despre autism, dar fiecare dintre ei au cariere si vieti profesionale bogate – unul este chirurg, altul detective, altul romancier, cineva, o femeie, este studenta, un student la varsta adulta; acum lucreaza la un doctorat in literature, si vorbim despre o persoana care este si oarba.

Vreau sa aduc acest oameni in literatura intr-o poveste despre diversitate. Cum e viata unei persoane autiste care e oarba sau dislexica, dar asta nu-I impiedica sa aiba cariere, sa aiba vise si dorinte, emotii si sentimente complicate.

Ce filme iti place sa vezi?

Oh, am avut o relatie foarte complicate cu cinematograful. Asa cum ti-am spus cand eram mic parintii erau prea saraci ca sa ene duca la cinema si probabil ca am vazut cateva fuilme la tv , din categoria basmelor si desenelor animate pentru copii, Fratii Grim, Alba ca Za[ada sau Frumoasa din padurea adormita.

Cand am devenit adult si am mers la cinema a fost foarte intimidant pentru mine pentru ca eram intr-o camera cu multi oameni, zgomotul foarte puternic, a fost foaret greu pentru mine sa ma adaptez.

Acum sunt mai in varsta, sunt multe cinematografe mici de cartier in Paris si mai merg cu sotul meu care e fotograf si a studiat cinematografia. M_a ajutat sa ma obisnuiesc cu mediul si sa-l inteleg mai bine.

Ne apropiem de final, as vrea sa te intreb despre recunostinta si multumir. Daca ar trebui sa-ti multumesti tie pentru ce ai facut in viata ca sa ajungi in acest moment, pentru ce ti-ai fi recunoscator.

As spune doua lucruri. In engleza numim “personal drive” – e un mix dintre forta interioara, ambitie, hotarare, instinct – ceva din interiorul meu care ma impinge sa fac cee ace fac.

Si asta e foarte important pentru mine pentru ca daca as fi ramas in Anglia as fi continuat sa imi petrec timpul citind carti, timid si retras de lume. N0as fi avut deloc viata pe care o am acum. Iar viata aceasta o am pentru ca mereu am gasit forta sa-mi imping limitele pentru inca un pas si inca un pas. Nu am acceptat limitele pe care societatea voia sa mi le puna pentru ca veneam din families araca, pentru ca nu am avut educatia clasica, Stii, eu am mers la Universitate la varsta adulta si am facut Open University, invatamant la distanta; o universitates foarte importanta, dar la distanta cand aveam 30 de ani.

Tot background-ul meu iese din tiparele definitiei standardului… Faptul ca iubesc un alt barbat, cu care locuiesc In casa… si tot asa, sunt multe lucruri la mine care ma fac “diferit”.

Dar asta nu a fost niciodata o problema pentru mine, intotdeauna m-am concentrat doar pe am gasi un drum in societate si oameni care sa ma sprijine si sa ma ajute, sa ma iubeasca si sa ma incurajeze. Restul judecatilor si etichetelor nu ma intereseaza.

Apoi, mai e o parte de recunostinta pe care am avut-o din totdeauna. Nu neaparat pentru mine, ci catre alti oameni. Pentru ca, desi mi-am gasit drumul meu prin viata, totul a fost cu dragostea si ajutorul altor oameni – parintii, familia, primul meu partener (care e in prima carte mentionat), acum sotul meu cu care traiesc in Franta, apoi prietenii nostri. Si cititorii mei desigur, care imi cumpara cartile in multe tari ale lumii si ma incurajeaza sa continui sa scriu. E un sprijin vital pentru mine.

Reeditarea cartii Nascut intr-o zi albastra de Daniel Tammet, publicata de asociatia Help Autism, poate fi cumparata de aici.  

HELP Autism sustine din 2010 peste 3.000 de copii si adolescenti diagnosticati cu TSA – Tulburare de Spectru Autist – in programe de terapie desfasurate in cele 9 centre si la domiciliu.

De la terapie specifica la programe de integrare scolara, de la sprijin pentru parinti la campanii de constientizare & advocacy, HELP Autism cauta sa ofere constant un spectru de solutii pentru copiii cu autism si familiile lor. Asociatia HELP Autism este astazi cea mai mare organizatie dedicata cauzei din Romania, fondator al retelei informale RO TSA formata din 86 de organizatii in autism.

Foto: Profimedia, Jerome Tabet