9 concerte de colinde in Bucuresti luna aceasta. Corul Regal si Gheorghe Zamfir canta la Catedrala Sf.Iosif iar Corul Madrigal sustine doua spectacole la Opera Nationala.
Atmosfera lunii decembrie este redata cel mai des prin sunete de clopotei, viori si coruri care canta la unison melodii de iarna, unele cu tema strict religioasa, altele cu tema sarbatorilor si a spiritului Craciunului. De aceea una dintre cele mai frumoase activitati culturale de care va puteti bucura in urmatoarele saptamani este un concert de colinde.
In zilele care urmeaza, in Bucuresti sunt planuite nu mai putin de X concerte de colinde desfasurate atat pe scenele marilor sali de spectacole: Ateneul Roman, Sala Radio sau Opera Nationala dar si in biserici, un exemplu fiind Catedrala Sf.Iosif unde puteti asculta Corul Regal intr-o acustica feerica.
La Ateneul Roman puteti asculta Corul de Camera Preludiu interpretand colinde romanesti.
Duminica, 11 decembrie la orele 19:00 Corul de Camera Preludiu dirijat de bagheta lui Andrei Stanculescu va sustine traditionalul „Concert de colinde” care a incantat publicul in fiecare an la Ateneul Roman.
Acest concert va aduce aerul si atmosfera sarbatorilor, dar si un gand de recunostinta in memoriam Voicu Enachescu, dirijor fondator si conducatorul corului timp de aproape cinci decenii. Vor fi interpretate versiuni reinterpretate ale colindelor romanesti: „Am plecat sa colindam”, „Astazi s-a nascut Hristos”, „Gheorghe Cucu – Domnulet si Domn din Cer”, „Nicolae Ursu – Vine Craciunu pe sara”, „Paul Constantinescu – Minune prea mare” sau „Alin Chelarescu – Ave Maria”.
Biletele pot fi achizitionate de la Casa de Bilete a Ateneului Roman (in programul Marti – Vineri 12:00 – 19:00) sau online pe site-ul www.fge.org.ro.
La Sala Radio, Orchestrele si Corurile Radio Romania dar si corurile regionale de colindatori va propun 4 concerte extraordinare special dedicate sarbatorilor de iarna.
Suita de evenimente de la Sala Radio va debuta in data de 8 decembrie 2022 prin concertul Big Band-ului Radio si al Orchestrei de Camera Radio, intitulat „Have Yourself a Jazzy Christmas”.
Sambata, 10 decembrie la orele 19:00 este randul micilor artisti si al micilor spectatori sa se bucure de apropierea Craciunului. Corul de Copii Radio va sustine un concert traditional unde veti asculta colinde precum „La Vitleem colo-n jos”, „Domnulet si Domn din cer”, „Flori dalbe” sau „Mos Craciun”, alaturi de cantece de sarbatoare internationale precum „Adeste fideles”, „Joy to the World”, „Jingle Bells” sau „Shchedryk”, un colind din Ucraina. Evenimentul este initiat de catre dirijorul ansamblului, Razvan Rados si va fi prezentat de actrita Laura Vasiliu.
Duminica, 11 decembrie de la orele la 17.00 va avea loc concertul tradiţional de colinde „incepem a colinda…” care se desfasoara de 30 ani in preajma sarbatorilor si aduce pe scena Salii Radio cete traditionale din Argeş, Bacau, Maramureş, Olt, Suceava si Teleorman care aduc colinde traditionale din zonele respective.
Joi, 15 decembrie de la orele 19.00 va fi sustinut concertul prezentat de Corul Academic Radio, sub bagheta dirijorului ansamblului, Ciprian Tutu. Vor fi interpretate colinde romanesti alaturi de piese din repertoriul clasic vocal-simfonic specifice Craciunului, semnate de mari compozitori ca Bach sau Handel. Vor fi interpretate si doua aranjamente muzicale in prima auditie, semnate de compozitorul Ioan Dobrinescu si cantecul „Ziua ninge” (G. Dima), primul madrigal cu tematica de iarna din istoria muzicii corale romanesti.
Biletele se pot achizitiona de la casa de bilete a Salii Radio si pe iabilet.ro.
La Catedrala Sf.Iosif din Bucuresti sunt programate doua concerte sustinute de Corul Regal si Gheorghe Zamfir.
Primul concert de colinde desfasurat la Catedrala Sf.Iosif va avea loc marti, pe 13 decembrie la orele 20:00. Corul Regal, ansamblu de tineret aflat sub inaltul Patronaj al Altetei Sale Regale Principele Radu al Romaniei si decorat de catre Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Romane, continua si anul acesta traditia Concertului Regal de Craciun, inceputa in anul 2012.
Corul Regal dirijat de Razvan Rados ii va avea ca invitati pe Ciprian Mardare, Silviu Alexandru Mihaila, Ileana Sima si Stefan Ailenei. Intrarea este libera, iar publicul este incurajat sa ofere cadou acest concert prietenilor, dar si persoanelor singure sau celor cu posibilitati reduse de a achizitiona bilete la evenimente culturale.
Luni, pe 19 decembrie la orele 20:00 va avea loc concertul „Venite Adoremus” care va reuni lucrari ale marilor compozitori considerati universali – A. Vivaldi, G.F. Handel, W.A. Mozart, C. Saint-Saens, P. Mascagni – dar si o serie de colinde traditionale romanesti interpretate de maestrul Gheorghe Zamfir.
Concertul are o dubla semnificatie si, pe langa ocazia sarbatorilor legate de nasterea lui Isus Hristos va inaugura Orchestra Anima a Catedralei Sf.Iosif din Bucuresti. Din program fac parte si soprana Alexandra Grigoras, mezzosoprana Antonela Barnat si tenorul Andrei Lazar, alaturi de Corul Catedralei dirijat de Andrei Stanculescu.
Pe 19 si 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Madrigal va sustine spectacolul „Pe drumul Craciunului” la Opera Nationala Bucuresti.
Construit in jurul semnificatiei sarbatorilor, spectacolul „Pe drumul Craciunului” propune o parabola universala despre rezilienta unei familii in fata incercarilor destinului, precum si a miracolului credintei si al iubirii. Timp de aproape 90 de minute, celebrul ansamblu Madrigal, impreuna cu actorii invitati – Ofelia Popii si Marius Turdeanu – si copiii din corurile Cantus Mundi invita publicul sa redescopere simbolistica profunda a Craciunului prin muzica, poezie, literatura, scenografie, arta teatrala, miscare scenica si light-design.
Regia si scenariul spectacolului sunt semnate de Emil Pantelimon, iar scenografia de Vladimir Turturica. Selectia textelor dramatice a fost realizata de Madalin Guruianu si va purta spectatorii printr-o succesiune emotionala dinamica, pornind de „Cantarea Cantarilor”, pana la poeme de Eugen Jebeleanu, Lucian Blaga si Costache Ioanid si texte semnate de Khaled Hosseini, Sfanta Tereza de Avila si Paulo Coelho.
Biletele sunt disponibile pe platforma Bilete.ro, mai jos puteti urmari un trailer al evenimentului.
De aproape 6 decenii bucuria Craciunului este legata cu fire invizibile de un sunet – cel al Madrigalului. Comunismul a incercat sa taie orice legatura cu zona sacra, a pus catuse cuvintelor si oamenilor, dar nu a putut incatusa sunetul Corului Madrigal. In vremuri in care orice era cenzurat, colindele Madrigalului au zburat catre lume, ca niste pasari ale sperantei. Inregistrarile ilicite cu colindele Madrigalului au impanzit Romania, ca o retea invizibila si secreta, readucand bucuria Craciunului in casele romanilor.
Primele colinde au fost create pentru a slavi nasterea lui Iisus Hristos, dar astazi multe dintre cantecele de sarbatori s-au adaptat la o lume orientata spre globalizare care tine cont de principii incluzive.
Primele colinde difuzate prin undele radio in casele oamenilor au fost cele cantate de corul King’s College in preajma sarbatorilor de iarna din 1928. Istoria lor o puteti descoperi mai jos.