Cu cinci premii Oscar in portofoliu, Alejandro G. Iñárritu are un nou film care pune probleme sociale si morale, „BARDO, falsa cronica a catorva adevaruri”, o productie care se poate vedea pe platforma Netflix incepand de astazi.

BARDO este povestea captivanta a experientei intime si emotionante a lui Silverio, un renumit jurnalist si documentarist mexican care traieste in Los Angeles, jucat de actorul mexican Daniel Gimenez Cacho. Dupa ce primeste un prestigios premiu international, Silverio se vede nevoit sa se intoarca in tara sa natala, fara sa aiba nici cea mai vaga banuiala ca aceasta simpla calatorie il va duce in pragul unei crize existentiale. Amintirile si temerile trecutului isi fac loc in prezent, invadandu-i cotidianul si lasandu-l consternat si uimit.

Cu emotie si umor, Silverio se lupta cu intrebari universale si totodata intime despre identitate, succes, viata si moarte, istoria Mexicului si legatura profunda pe care o are cu sotia si copiii lui. 

Filmat o cu camera de 65 mm de catre Darius Khondji (Iubire, Se7en), nominalizat la Oscar, dupa un scenariu de Iñárritu si Nicolás Giacobone (filmele distinse cu premiul Oscar Omul Pasare sau Virtutea nesperata a ignorantei si Biutiful), BARDO este primul film al lui Iñárritu filmat in Mexic dupa succesul international din 2000, „Iubiri si caini.” 

Scenografia filmului este semnata de scenograful mexican distins cu premiul Oscar, Eugenio Caballero (ROMA, Labirintul lui Pan), costumele fiind realizate de Anna Terrazas (The Deuce, ROMA).

„Bardo” a avut premiera la cea de-a 79-a editie a Festivalului International de Film de la Venetia si s-a aflat in competitie pentru Leul de Aur, care a avut critici si laude in egala masura.

Titlul filmului provine din budism si se refera la o stare intermediara intre moarte si renastere pe care oamenii o experimenteaza atunci cand constiinta paraseste corpul fizic si intra intr-o faza de tranzitie. 

Filmul are numeroase reprezentari suprarealiste ale realitatii, in care regizorul se exprima vizual fara constrangerile si regulile tipice cinematografiei clasice. Din acest punct de vedere, criticii au facut o legatura cu filmul „8½” al lui Federico Fellini, unul dintre cele mai cunoscute filme din istoria cinematografiei, care a fost definit drept „filmul care nu a existat niciodata”, deoarece Fellini a uitat de fapt ideile pe care le avea chiar inainte de a incepe productia. Filmul a devenit apoi o secventa haotica de imagini suprareale venite din imaginatia lui, impletindu-si gandurile, sentimentele si experientele cu reprezentari fanteziste. 

Alejandro Iñárritu a devenit celebru in anii ’80 ca prezentator al postului de radio muzical WFM, unde a inceput sa lucreze inca de foarte tanar, chiar inainte de terminarea studiilor sale in comunicare la Universitatea Iberoamericana din Mexico City.

Desi parea sa aiba o cariera promitatoare, la 19 ani s-a inrolat pe o nava de marfa care mergea prin Europa si Africa. Explorand noi piste, Iñárritu a parasit postul de radio WFM ca sa se concentreze pe crearea de reclame si filme de scurt metraj, cu compania sa de productie Zeta Films si a fost angajat de catre principala televiziune mexicana, Televisa, ca ii faca rebranding. Paralel, a inceput sa studieze cum se pun in scena piesele de teatru, alaturi de mexicanul de origine poloneza, Ludwik Margules.

Primul film care a depasit granitele Mexicului a fost datorita scenaristului Guillermo Arriaga, cu care a facut „Amores Perros”. Ovationat la Cannes in 2000, filmul a fost distins cu premiul pentru critica. Dupa succesul primului sau film, mexicanul a decis sa se mute la Los Angeles, unde a relizat „21 Grams” cu Sean Penn si Benicio del Toro si „Babel”, cu Brad Pitt si Cate Blanchett, ca apoi sa prezinte capodopera „Birdman” cu Michael Keaton in rolul principal.

Intr-un interviu, regizorul a explicat ca „Amores Perros” (2000), cu care a intrat in lumea buna a filmului, este o opera rock, „21 de grame” (2003) este Jazz, „Babel” (2006), o opera si „Biutiful” (2010) un requiem.