Doua echipe de cercetatori de la Universitatea din Tübingen din Germania si de la Centrul Senckenberg pentru Evolutie Umana si Paleomediu din Tübingen lucreaza zilele acestea la un proiect in care examineaza urme de pe oasele din situl arheologic Schöningen din Saxonia Inferioara. Primele descoperiri indica un fapt surprinzator: oamenii au folosit piei de urs pentru a se proteja de vremea rece de cel putin 300.000 de ani. 

Acest lucru este sugerat de urmele de taieturi de pe metatarsianul si falanga unui urs de pestera descoperit in situl din Paleolitic de la Schöningen din Saxonia. 

Descoperirea este unul dintre cele mai vechi exemple de acest tip din lume. Primele rezultate, alaturi de declaratiile cercetatorilor implicati, au fost publicate in Journal of Human Evolution si le puteti citi mai jos.

„Urmele de taieturi de pe oase sunt adesea interpretate in arheologie ca o indicatie a utilizarii carnii, Dar nu se poate recupera aproape deloc carne de pe oasele mainilor si picioarelor. In acest caz, putem atribui astfel de semne de taiere fine si precise la decaparea atenta a pieii.”, explica Ivo Verheijen, cercetator la Tübingen. 

Blana de iarna a unui urs este formata atat din fire de par exterioare lungi, care formeaza un strat protector aerisit, cat si din fire scurte si dense, care asigura o izolare deosebit de buna. Ursii de pestera – animale mari, de marimea unui urs polar, care au disparut in urma cu aproximativ 25.000 de ani – aveau nevoie de o blana cu o izolare termica foarte buna pentru a reusi sa hiberneze. 

In marime, ajungeau pana la trei metri lungime si cantareau mai mult de o tona in perioada ingheturilor. In perioadele calde, asa cum a fost cazul din Schöningen, erau de dimensiuni ceva mai reduse.

„Aceste urme de taieturi nou descoperite sunt un indiciu ca, in urma cu aproximativ 300.000 de ani, oamenii din nordul Europei puteau supravietui iarna datorita, in parte, pieilor calde de urs”, spune cercetatorul care este doctorand in cadrul proiectului de cercetare Schöningen si angajat al Oficiului de Stat pentru Patrimoniu din Saxonia Inferioara.

Altfel spus, este o prima dovada a faptului ca oamenii purtau haine in urma cu 300.000 de ani. Era o versiune rudimentara, primitiva dar descoperirea schimba ceea ce se stia pana acum despre omul din Paleolitic si despre evolutia vestimentatiei in viata cotidiana a umanitatii.

Obtinerea pieilor de urs este legata de alte obiecte descoperite in zona Schöningen care joaca un rol crucial in discutia despre originea vanatorii, deoarece aici au fost gasite cele mai vechi sulite din lume.

Potrivit cercetatorului Ivo Verheijen exista unele indicii care indica obiceiul vanatorii in randul locuitorilor din zona: „Daca intr-un sit arheologic se gasesc doar animale adulte, acest lucru este considerat de obicei un indiciu al vanatorii – la Schöningen, toate oasele si dintii de urs apartineau unor indivizi adulti”. 

In plus, „pielea de urs trebuie indepartata la scurt timp dupa moartea animalului, altfel parul se pierde si pielea devine inutilizabila. Din moment ce animalul a fost jupuit, nu putea fi mort de mult timp in acel moment”, explica Verheijen.

Descoperirea deschide o noua perspectiva, spune profesorul Nicholas Conard, seful proiectului de cercetare de la Schöningen. 

Locatia semnelor de taiere indica faptul ca ursii de pestera au fost exploatati si pentru pielea lor. „Astfel, animalele nu erau folosite doar pentru hrana, dar pieile lor erau, de asemenea, esentiale pentru supravietuirea in frig”, spune Conard. Folosirea pieilor de urs este probabil o adaptare cheie a primilor oameni la clima rece din nord.

„Studiul este semnificativ, deoarece stim relativ putine lucruri despre modul in care oamenii din trecutul profund se protejau de intemperii. Din aceasta perioada timpurie, exista doar cateva situri care prezinta dovezi de jupuire a ursilor, Schöningen oferind cea mai completa imagine”, a completat Ivo Verheijen.

Se considera ca imbracamintea era probabil formata din piei care erau infasurate in jurul corpului fara o croiala elaborata. Acele cu ochiuri necesare pentru a coase modele mai complicate nu au aparut in arhivele arheologice decat in urma cu aproximativ 45.000 de ani.

Intre timp, vestimentatia a evoluat in ton cu progresul tehnologic iar recent au inceput sa fie comercializate tinute digitale, haine care exista strict in mediu digital, fara o prezenta fizica.