Salman Rushdie a oferit primul interviu dupa atentatul de la New York. „Am crezut intotdeauna ca scriitura mea este mai interesanta decat viata mea. Dar lumea pare ca nu este de acord”
Scriitorul Salman Rushdie a oferit primul interviu de dupa atentatul de la New York care a avut loc in vara lui 2022, pentru publicatia The New Yorker. Acesta s-a descris ca fiind norocos si recunoscator ca a supravietuit atacului, desi a slabit considerabil, aproximativ 40 de kg, si acum poarta ochelari de vedere cu lentila dreapta acoperita, astfel incat sa nu se vada proeminent cicatricea de la ochi. Interviul in intregime se poate citi aici.
Atacul a avut loc pentru a indeplini fatwa, decizia pe care fostul lider iranian, Ayatollah Ruhollah Khomeini, a pus-o asupra vietii lui Rushdie, acum mai bine de 30 de ani, dupa ce multi musulmani au considerat ca opera sa, „Versetele satanice”, romanul aparut in 1988, sunt o blasfemie a portretizarii profetului Mahomed.
Doctorii au reusit sa-i salveze viata, insa nervul de la mana stanga este inca afectat, autorul mentionand ca tasteaza cu dificultate pentru ca nu isi simte complet degetele, insa recuperarea medicala merge bine.
In interviul pentru The New Yorker, realizat de David Remnick, Rushdie a spus ca l-a invinuit doar pe Matar, tanarul de 24 de ani, pentru injunghiere.
Autorul nu a considerat ca este de vina slaba securitate a evenimentului la care s-a intamplat tragedia, explicand totodata ca priveste cu pozitivitate spre viitor, lasand trecutul in urma: „Unul dintre modurile in care m-am ocupat de toata treaba este sa privesc inainte si nu inapoi. Ceea ce se intampla maine este mai important decat ceea ce s-a intamplat ieri”.
Totodata, autorul a povestit si despre relatia sa cu somnul. „Au fost cosmaruri – nu tocmai cu incidentul, ci doar lucruri infricosatoare. Acestea par sa se diminueze acum. Sunt bine. Sunt capabil sa ma ridic si sa ma plimb. Cand spun ca sunt bine, vreau sa spun ca exista inca parti din corpul meu care au nevoie de control medical constant. A fost un atac colosal.”
In interviu, si-a aratat recunostinta atat pentru doctorii care i-au salvat viata, dar si pentru terapeutii pe care i-a consultat ulterior ca sa poata trece peste acest impas.
„Sunt norocos. Ceea ce vreau cu adevarat sa spun este ca principalul meu sentiment coplesitor este recunostinta.” Pe langa doctorii de pe salvare si de la urgente, Rushdie a mentionat ca le este recunoscator si celor doi fii ai sai mari, Zafar si Milan, care locuiesc la Londra, si sotiei, Rachel Eliza Griffiths. „Ea a preluat controlul intr-un moment in care eram neputincios. Ea s-a ocupat cu medicii, politia si anchetatorii, si cu transportul din Pennsylvania la New York. Ea pur si simplu a preluat totul, precum si povara emotionala ca am fost aproape ucis,” spune acesta.
Despre scriitura, Rushidie a spus ca acum scrie mai incet si a vorbit despre tulburarea de stres post traumatic (P.T.S.D.).
„Mi-a fost foarte, foarte greu sa scriu. Ma asez sa scriu si nu se intampla nimic. Scriu, dar este o combinatie de lucruri lasate necompletate si prostioare, lucruri pe care le scriu si pe care le sterg a doua zi. Nu am iesit inca din acea grota, cu adevarat,” explica autorul starile prin care trece.
Interviul a avut loc in biroul agentului sau literar, scriitorul va lansa pe 9 februarie romanul „Victory City”.
Cartea spune „povestea epica” a unei femei in secolul al XIV-lea in ceea ce este acum o parte a Indiei. In interviul pentru The New Yorker, autorul a mentionat ca nu va exista niciun turneu de prezentare a cartii, dar ca isi doreste sa mearga la Londra pentru montarea spectacolului Elena din Troia, a carui scenarist este.
Despre noua sa carte, pentru care criticii au inceput deja sa ofere recenzii pozitive, Salman Rushdie spune ca este interesat sa vada cum va fi primit romanul. „Va fi privit prin prisma injunghierii?”, se intreaba acesta, jurnalistul mentionand totodata ca autorul si-a amintit „valul de simpatie” care a venit cu „Versurile satanice”, cum vanzarile au crescut odata cu fatwa.
Scriitorul Salman Rushdie are 75 de ani, a publicat 22 de romane pana acum, iar in august 2022 a fost injunghiat de mai multe ori in gat si in abdomen, dupa mai mult de 30 de ani de cand primeste amenintari cu moartea, ca urmare a publicarii cartii „Versetele satanice” in 1988.