Podcastul urban.ro In culisele filmelor romanesti, o editie dedicata filmului Taximetristi, il are protagonist pe Alexandru Ion interpretul unuia dintre cei doi taximetristi din poveste.

Taximetristi a fost mai intai un spectacol de teatru si, ca urmare a succesului, dar si a felului in care a fost scrisa povestea de regizorul Bogdan Theodor Olteanu si de Adrian Nicolae, a fost transformat intr-un film.

Alexandru Ion, atunci cand nu e actor, e director la festivalul de teatru tanar Ideo Ideis. Ziele acestea il puteti vedea nu doar in Taximetristi, ci si in filmul Ramon si in serialul Lia, sotia sotului meu.

Vorbim despre exercitiul versatilitatii de a juca aprope simultan tipologii atat de diferite, despre structura nativa a lui Alexandru Ion care e foarte analitica, despre pasiunea pentru lectura si ce a citit in ultima vreme chiar daca are un program foarte aglomerat.

In aceeasi serie pe urban.ro mai avem un interviu cu Rolando Matsangos, il gasiti aici

Mai jos este o transcriere selectiva a dialogului; semnele „(…)” marcheaza faptul ca a fost eliminat un fragment din discutie la transcriere.

Taximetristi e un film care ii are in distributie pe Alex Ion si Rolando Matsangos in ipostaza a doi soferi de taxi pe o tura de noapte pe care clientii ii pun in fata multor provocari. Alaturi de ei mai sunt Maria Popistasu, Andi Vasluianu, Monica Barladeanu si Cosmin Nedelcu Micutzu, drept clienti preluati de taximetristi.

Filmul ruleaza in aceste zile in cinematografele din toata tara.

Ultima noastra conversatie a fost acum doi ani si jumatate  cand se implineau 15 ani de IDEO Ideis. Intre timp, anul asta sunteti la majorat cu IDEO. (interviul e aici) Dar nu vorbim despre asta acum si ci despre cat de mult ai muncit tu in ultima vreme.

Ai lucrat la Taximetristi, despre care si o sa vorbim in detaliu. Ai premiera cu Ramon care, chiar in ziua in care noi inregistram acest interviu – adica 3 februarie, a intrat in cinematografe si esti in serialul „Lia, sotia sotului meu” la Antena 1. Din perspectiva asta, cu toate campaniile de promovare cum a aratat saptamana ta?

Saptamana asta a fost foarte agitata, pentru ca Ramon intra in toate cinematografele din 3 februarie, dar au fost niste avanpremiere, inclusiv una cu echipa, si asta s-a intamplat pe 31 ianuarie.  In timpul asta eu continui sa filmez la serial si avem si niste activari cu Taximetristi, care e in cinematografe.

Practic, ai fost intr-un oras intr-o zi, alt oras in alta zi si dupa aia la filmari.

 Da, s-a intamplat de multe ori asta pe parcursul ultimelor doua saptamani, dar n-am nicio intentie sa ma plang. Dimpotriva. Ma bucur ca sunt asa ocupat, ma bucur ca se intampla lucruri. Evident, n-o sa ascund ca sunt momente in care ma gandesc ca mi-as dori sa am asa cateva zile in care sa pot sa ma uit intr-un punct fix fara sa fac mare lucru, dar am avut suficiente asemenea zile pe perioada pandemiei.

E un mecanism foarte dubios in care atunci cand nu faci lucruri, nu faci deloc. Pare ca programul e mai arid ca in Zahara. Si apoi, cand incep sa se intample lucruri, sa apara proiecte parca se suprapun, incat trebuie sa refuzi proiecte pentru ca nu exista timpul fizic sa faci tot.

(…)

Sa vorbim despre Taximetristi. M-am amuzat cand am vazut ce a postat Cosmin ( Micutzu) pe instagram, cand facea diferenta intre traximetristi si taximetristii. Adica, nu vorbim asa, in general de taximetrie, vorbim despre doi cetateni cu meseria asta. Tu esti Lica, personaj pe care l-ai jucat si in spectacolul de teatru care e baza acestui film. Cat de diferit l-ai abordat, teatru versus film chiar daca era acelasi personaj?

Fundamental vorbind, nu l-am abordat diferit. Ba dimpotriva. M-am putut bucura de faptul ca jucand spectacolul 4 ani a fost ca si cum as fi repetat pentru film 4 ani. Cu amendamentul ca a trebuit sa reglam cu totii, atat eu cat si colegii mei, mijloacele de expresie. Pentru ca teatru versus film apar niste diferente care se revendica din natura mediului. Pentru ca pe scena in mod natural ai oameni care sunt la 5 -10-12 randuri mai in spate. Si atunci reglezi mijloacele de expresie in asa fel incat informatia sa ajunga si la ei.

A nu se intelege ca asta inseamna ca joci mult si gros. Dar oricum e profund diferit fata de film, unde camera de multe ori este extrem de aproape de tine si surprinde fiecare miscare. Cumva, camera are aceasta calitate de a surprinde gandul din spatele ochilor. Si atunci pariul e sa fie autentic cu ce gandesti si sa fii corect in situatie.

Pe cand la teatru ai nevoie de un pic mai multa expresivitate ca sa poti sa transmiti acelasi gand.

Stii ce mi se mai pare greu? Dar, tu trebuie sa imi explici pentru ca voi sunteti in meserie. La film, tu trebuie sa te desparti de Lica la sfarsitul zilei de filmare si te intorci la Lica a doua zi, pe cand la teatru stai doua ore cu Lica, om la om pe tot teren.

Dar asta este un avantaj pe care il are filmul, daca ma intrebi pe mine, pentru ca la teatru nu ai duble.

La teatru daca ai gresit secventa sau ai uitat replicile sau simti ca nu atingi punctul emotional pe care l-ai repetat, nu poti sa zici stop, hai mai facem o data, pe cand la film cumva e suficient sa-ti iasa o dubla buna si daca dubla aia va fi montata, atunci tu esti castigator din povestea asta.

La teatru, intr-adevar, te ajuta faptul ca stai sosul ala 2 ore sau cat dureaza spectacolul, pentru ca e un build up emotional care iti foloseste foarte tare, in special in momentele de pun culminant in care trebuie sa ajungi, nu stiu, la niste stari sau niste situatii mai puternice.

Pe cand la film, esti intr-un context mai tehnic si ai pe cineva care tine microfonul langa tine, esti intr-un spatiu mai mic, probabil ai o camera foarte aproape, ai 30 de oameni sau, ma rog, si mai multi, care se uita la tine in timpul asta si nu ai niciun build up pana acolo. Daca ai de jucat o scena plina de emotie, atunci trebuie sa te incarci pe loc, nu ai un parcurs care sa te ajute. Dar, repet, ai acest mare avantaj al faptului ca poti sa tragi duble pana cand iti iese una buna.

 Din punctul asta de vedere mi se pare exponential mai dificil teatrul, drept dovada ca se si tot vehiculeaza discutia asta despre profesionisti- neprofesionisti, scoala – fara scoala, cine e actor, cine nu e actor. Eu sunt dintre cei care abordeaza subiectul asta cu multa lejeritate. Nu cred ca poti sa fii actor doar daca ai o scoala, dar prin asta nu spun ca nu e importanta. Cred ca scoala poate sa fie foarte importanta.

Si cred ca e mult mai dificil sa faci teatru fara scoala decat sa faci film fara scoala. Din punctul de vedere al actorului, ma refer.

Spectatorul se bucura in orice situatie, pentru ca daca e bine facut, el se bucura. Noi avem in Romania, spre exemplu, Jean Constantin si Vasilica Tastaman, care nu facusera niciun fel de scoala. Sigur ca au jucat foarte mult.

N-a facut nici Coca Bloos.

Iata, Coca Bloos joaca mai mult teatru. Dar Jean Constantin a jucat mai putin teatru, a facut teatru de revista care e in alta zona.

Sunt enorm de multe exemple si la nivel international, la cele mai mari case, in sensul asta.

Oamenii te-au descoperit de-a lungul timpul cat esti de serios, dincolo de orice rol si stiu aptitudinile tale de manager. Dar as vrea sa vorbim despre Lica, personajul din Taximetristi. De cate ori te vad cu cate o postare pe Instagram in care esti in personajul Lica, rad foarte tare. Lica e un baiat de baiat cu un limbaj super colorat. Pentru tine cum e Lica.

Lica e taximetrist, gura mare. El e reprezentantul unei tipologii foarte flamboaiante, e si  un om profund extravert si foarte slobod la gura, cuvintele lui suntca niste artificii.  Dar, fundamental vorbind, cred ca dincolo de limbajul colorat si atitudinea agresiva si energia asta care pulseaza in el, cred ca Lica e un sentimental.

E un om sensibil. De fapt, el e plin de candoare, numai ca e foarte contaminat de mediu in care a crescut si s-a dezvoltat, care l-a invatat ca barbatii trebuie sa fie intr-un anume fel. Baietii trebuie sa fie intr-un anume fel, trebuie sa creada sau sa faca lucrul X, pentru ca asa iti demonstreaza masculinitatea. Ce mi se pare frumos pe parcursul filmului e ca vedem cum – dincolo de suprafata flamboianta – exista un om care traieste o criza sentimentala acuta. Vedem un om care singur…

E usor naiv, as zice eu.

Absolut, are naivitate. Cred ca nativa. Si asta mi-a placut. foarte mult. Mai fac o scurta paranteza, apropo de intrebarea initiala, ca un lucru pe care l-am adaugat in film, spre deosebire de spectacol, este scena cu Cosmin Nedelcu, cu Micutzu, care in spectacol nu exista si atunci in film am creat-o de la zero. Mi-a placut foarte tare pentru ca, dupa niste ani de la constructie initiala a personajului, a mai aparut o situatie in care sa-l exersez ca personaj.

(cum a fost integrarea noilor oameni in echipa – Cosmin Nedelcu Micutzu, Monica Barladeanu si Andi Vasluianu ascultati in podcastul de la link)

Dar tu cum ai ajuns sa citesti piesa de teatru acum 4 ani jumatate ?

Eram deja prieten si lucram cu Bogdan Theodor Olteanu. Primul lui spectacol de teatru a fost facut tot la Apollo, care se chema “Cea mai calduroasa zi din an”, era in doua personaje, eu si Victoria Raileanu. Spectacolul se nascuse dintr-un gand de a face un one man show impreuna. Am repetat o vreme la versiunea intr-un personaj, nu ne-a placut ce a iesit si atunci Bogdan a rescris textul, in doua personaje. Asa a aparut primul lui spectacol de teatru, scris si regizat de el.

A fost si momentul care a marcat colaborarea constanta in care ne aflam pana acum. Cred ca este doar un proiect de-ale lui Bogdan in care eu nu am fost, si anume un spectacol pe care l-a montat la Teatrul Odeon. In rest, am lucrat impreuna la toate si s-a format o gasca neoficiala de oameni cu care Bogdan lucreaza constant.

(…)

Dupa cea mai calduroasa zi din an, Bogdan avea la sertar o idee legata de lumea taximetristilor. I-a propus lui Adi sa-l scrie impreuna si, practic, am fost acolo din zorii proiectului. De altfel, spectacolul Taximetristi e produs de Ideo Ideis Productii in colaborare cu Apolo111.

Se vorbeste in social media ca va fi si Taximetristi 2. E adevarat?

Asta e cea mai frecventa intrebare pe care am primit-o in caravana. Si e flatant cand oamenii intreaba asta, pentru ca inseamna ca le-a placut ce au vazut si si-ar dori sa mai guste din universul respectiv. Insa, cu siguranta, nu va exista Taximetristi 2. Spun cu siguranta pentru ca stiu care-i parerea lui Bogdan si a lui Adrian Nicolae, coscenaristul filmului si al textului piesei de teatru.

Se poate lua in considerare, in functie de succesul filmului, o forma de serializare a lui. Dar suntem departe de momentul ala, dar ca film de lungmetraj de sine statator nu va exista Taximetristi 2.

(despre trecerea de la film la teatru in productie, ascultati in podcast, aici)

 Se va mai juca spectacolul de teatru din nou? Ar fi frumos ca oamenii care vad filmul sa vina sa va vada si la teatru. E un exercitiu frumos de a vedea interpretari diferite si de a intelege un pic din culisele meseriei.

Admit ca si noi avem speranta sa existe o minima rata de conversie a publicului de la film care sa vina sa vada si spectacolul. Din nefericire, asta nu e atat de usor accesibil pentru cei care nu locuiesc in Bucuresti. Dar peste tot prin caravana am povestit oamenilor ca exista si spectacolul si, daca au vreodata drum in Bucuresti, se caute, poate il gasesc programat. Si chiar am primit mesaje pe facebook de oameni care intrebau cand se va programa.

 Cel mai probabil va fi programat spre finalul lunii februarie, dar cu siguranta se va juca in continuare.

(despre intrebarile celor din caravana Taximetristi ascultati in podcast, aici)

Te-ai plimbat mult prin tara si acum o vei lua de la capat cu filmul Ramon, banuiesc.

Nu, nu. Colegii mei de la Taximetristi s-au plimbat foarte mult. Bogdan Olteanu, regizorul, si Cristian Anastasiu, producatorul, au fost in aproape toate orasele, timp de doua saptamani. Noi, actorii, am venit, am plecat in functie de cum am putut sa ne strecuram prin celelalte proiecte la care lucram. Eu cred ca am fost in 8 orase din cele 14;  la Ramon nu-mi permite programul sa ajung in niciunul dintre orase, dar oricum acolo campania de promovare si caravana e centrata pe Pavel si pe Jesus del Cerro, pe regizor. Ei merg in toate orasele.

„Cu cat se obisnuieste mai repede cu faptul ca e o meserie in care ai nevoie de rezilienta, cu atat ii va fi mai bine. Cu cat se obisnuieste mai repede cu refuzul, cu atat ii va fi mai bine, pentru ca realitatea de la fata locului e ca treci prin foarte multe casting-uri, auditii, intalniri si ca mai multe dintre ele se soldeaza cu un refuz decat cu un succes. „

Ce rol ai in Ramon? Sa stii ca n-am vazut inca filmul.

Sunt verisorul de la Bucuresti al lui Ramon, pe care il viziteaza ca sa-i ceara ajutorul in cautarea dragostei. Si in aceasta tentativa a lui Ramon de a-si gasi iubirea vesnica, il implica pe Emilian, verisorul, intr-un jaf involuntar care atrage dupa sine o multime de neplaceri si de complicatii ale tuturor personajelor si implicit ale filmului.

 E a doua colaborare a ta cu Pavel Bartos in zona de film. Ai fost in primul lui film, un mediu metraj, Traditii romanesti, si acum aici, unde el e producator si actorul din rolul principal. Cum e Pavel la munca? Nu varianta de civilie, nici de actor, vorbesc de versiunea regizor sau producator.

Nu cred sa fii cunoscut pana in prezent pe cineva cu mai multa energie decat Pavel. E un munte de energie, si e de neoprit. Si am lucrat din posturi diferite pentru ca la Romanian Traditions, el fiind regizor, avea mult mai multe lucruri pe care trebuia sa le gestioneze. Era si o experienta noua pentru el, pe cand acum la Ramon, stiu din povesti de la ei ca au stabilit ca el pe platou va fi doar actor. Si il vedeam pe alocuri ca se straduia sa nu se implice mai mult, sa depaseasca granitele meseriei de actor. Dar cert e ca in ambele ipostaze a pastrat energia asta si e un om care propulseaza foarte multa voie buna si relaxare in jurul lui chiar si in medii stresante. E foarte sanatos sa ai pe cineva alaturi care e tot timpul cu zambetul pe buze. Si asta asta e un lucru foarte frumos care mi-a placut tare in colaborarea cu Pavel.

Pavel este ceea ce numesc antreprenor in actorie sau in film, in cinematografie si in teatru, el producandu-si un spectacol de teatru, producand si un film. E un om care n-asteapta de la altii sa i se ofere lucruri, daca vin si alea foarte bine, dar daca nu si le provoaca el. Ceea ce mi se pare spectaculos si un mod de gandire foarte occidental. Seamana si cu modul tau de gandire, pentru ca acelasi lucru faci si tu, cumva diferit fata de ceea ce se asteapta mai tinerii proaspat studenti sau absolventi in actorie. Stii ca a fost o disputa anul trecut in care spuneau ca sunt prea multi absolventi si prea putine locuri de munca. Cum vezi tu aceasta perspectiva si ce i-ai spune tu unui tanar care termina anul asta actorie, regie sau o specializare la facultatea voastra?

Cu cat se obisnuieste mai repede cu faptul ca e o meserie in care ai nevoie de rezilienta, cu atat ii va fi mai bine. Cu cat se obisnuieste mai repede cu refuzul, cu atat ii va fi mai bine, pentru ca realitatea de la fata locului e ca treci prin foarte multe casting-uri, auditii, intalniri si ca mai multe dintre ele se soldeaza cu un refuz decat cu un succes. Si atunci ai mare nevoie de abilitatea asta de a te remonta in fata unui raspuns negativ, mai ales daca raspunsul ala negativ vine cu incarcatura faptului ca ti-ai dorit foarte tare rolul cu pricina. Cred ca e nevoie de foarte multa rezilienta, de foarte multa rabdare. Cred cu tarie ca nu exista un singur drum catre succes. Oricine spune ca stie cum se face, cred ca se insala. Cred ca drumul poate fi parcurs in foarte multe feluri si pe foarte multe cai, cu atitudini si pozitionari diferite.

Din punctul meu de vedere, e foarte important sa fii serios, sa fii muncitor, sa fii cineva care se respecta pe el insusi, pe cei din jur. Intr-adevar, exista o discrepanta intre cerere si oferta si este o meserie foarte competitiva. Dar cred ca realitatea asta o gasim in multe alte meserii. Cu siguranta ca joaca un rol si norocul. O parte de influenta o joaca si seriozitatea. Esti intr-o meserie vocationala si e clar ca arzi un pic pentru povestea asta. Nu e ceva ce faci din ratiuni de subzistenta si ca ai nevoie sa castigi niste bani ca sa-ti platesti facturile. Faci asta pentru ca iti doresti sa faci asta, pentru ca te bucura, si asta te vezi facand pe termen lung.

 Insa o parte foarte buna pe care identific in ecuatia asta e ca, daca ajungi sa o practici si iti place, esti intr-o meserie vocationala pe care o iubesti, care iti face placere. Mi se pare ca sunt atat de multi adulti nefericiti in jurul nostru pentru ca au ajuns in meserii pe care nu le plac, pe care le fac dintr-o forma de inertie. Sau de nevoie. Sau pentru ca au fost incurajati de parinti, tineri fiind, sa studieze zona aceea.

Vorbeam zilele trecute cu Cezar Grumazescu, care cred ca a fost in generatie cu tine.

Mai mic cu un an.

Am si publicat un interviu cu el despre participarea lui internationala. (Interviul il cititi aici) Si el spunea ca regreta ca n-a inteles mai repede cum sa-si foloseasca timpii morti, sa invete altceva. Nu alta meserie, ci sa invete lucruri care sunt utile in meseria lui.

Da, am citit interviul cu el si mi s-a parut foarte spot-on. Asa cum povesteai mai devreme si de Pavel sau si de unele dintre lucrurile pe care le fac, eu cred ca sa fii proactiv in meseria asta e ceva ce poate sa ajute foarte mult. Si proactivitatea poate sa capete mai multe forme.

Ca incerci sa nasti proiecte in jurul tau, cu prieteni, cu oameni pe care ii stii si sa faci lucruri, sau ca incerci sa inveti lucruri noi, sau incerci sa explorezi paliere noi din vecinatatea meseriei, lucruri care sa-ti foloseasca in meserie. Cred ca e ceva care te mentine foarte activ si in minte si in spirit, dar e si o pozitionare corecta in raport cu ceea ce iti doresti sa faci, pentru ca lencezeala langa telefon, asteptand sa sune sa ti se ofere un rol principal e o atitudine neproductiva.

Apropo de descurajat in raport cu meseria, ascultandu-te acum, am realizat ca nu te-am intrebat niciodata daca tu te-ai gandit vreodata sa te lasi, desi te stiu super antreprenor ca mental si super bataios. Dar,  a fost vreodata moment in care zici bai, e atat de greu incat ma las?

Nu. Au fost momente in care m-am simtit profund deceptionat, au fost momente in care mi se parea ca e mult mai greu decat anticipam, dar greutatea asta era strict legata de cat simteam eu ca pot, sau cat imi doream eu sa fac, si cat faceam de fapt.

Astea au fost momentele in care am incercat sa imi consolidez rezilienta. Acum, de niste vreme incoace, ma gandesc ca mi-ar placea sa diversific, ceea ce fac intotdeauna pe tot parcursul progresului profesional. Cred ca sunt, ca structura, cineva foarte curios si imi place sa descopar lucruri noi, sa invat lucruri noi. Si unele dintre lucrurile pe care le explorez nu fac parte cu totul din lumea artistica..

(despre cum isi gandeste parcursul in meserie si cum incearca sa parcurga in trepte mici drumul lung pe care-l are de parcurs catre obiectivele sale, ascultati in podcast)

Povesteste-mi putin despre personajul tau, Pavel, din serialul Lia, sotia sotului meu. E cu totul altceva decat ce ai jucat pana acum.

Ma ma bucur foarte tare ca in ambele proiecte pe care le-am facut cu doamna Ruxandra Ion, am jucat personaje care apartineau de cate o tipologie pe care nu jucasem pana atunci. In „Sacrificiul” am jucat un antagonist si a fost primul antagonist pe care l-am interpretat vreodata in orice. Iar aici, in Lia, joc un personaj care e foarte nesigur pe sine. E ca sa fac paralela cu Taximetristi, e mai degraba papagal decat smecher.

Un  papagal cu multi bani…

E un personaj care are intotdeauna statut mic, contraintuitiv, pentru ca toate coordonatele care il definesc sunt mai degraba caracteristici ale unui statut mare. E descris simplu ca fiind fratele mai mare care a avut ambitii mai mici. Si da, ma distrez jucandu-l.

Sa stii, intamplator am vazut si eu episodul de aseara si mi-am dat seama ca trebuie sa mai reglez un pic volumul.

Asta e o observatie tehnica a ta. Dar eu m-am amuzat uitandu-ma la tine, in contextul ca te stiu in civilie: super analitic, super organizat. E un exercitiu frumos pentru tine…
Ma bucura sa am oportunitatea sa joc personaje diferite, sa nu joc acelasi lucru peste tot, indiferent ca vorbim de teatru sau de film. Chiar ma distrez cu personajul asta si, de multe ori, se distreaza si echipa in jurul nostru. E foarte placut si atunci cand vad razand oamenii din echipa tehnica, e un semn ca e bine ce se intampla acolo.

Stiu ca citesti foarte mult. Acum banuiesc, cu atatea premiere,  n-ai timp  sa citesti nimic, dar ce ai citit cel mai recent?

Cel mai recent am citit Chinua Achebe, “O lume se destrama”. E un autor african si cred ca e cea mai vanduta carte a unui autor african din istoria literaturii. Mi-a placut foarte mult. O recomand.

In ultimul an i-am mai citit toate cartile lui Khaled Hosseini care mi-au placut foarte tare, „Vanatorii de Zmeie”, „Splendida cetate a celor o mie de sori” si “Si muntii au ecou”. Am citit ceva din moralistii francezi, l-am descoperit pe Rumi,  Mathnawi- poeme,  parabole si invataturi sufite. Am ajuns la Rumi pentru ca am citit cartile lui Elif Șafak.

Nu-mi dau seama daca e un hobby sau e ceva ce totusi se inscrie in aria profesionala, dar imi place sa citesc si cum prind ocazia recomand repede carti, in special tinerilor.

Evident, nu e o conditie sine qua non pentru o viata buna. Poti sa traiesti bine si fara sa citesti. Si eruditia nu cred ca e ceva ce e direct proportional cu a avea o meserie fructuoasa de actor, de exemplu. Dar, asa ma pozitionez eu, si e ceva ce imi place. (…)

Se deschid orizonturi culturale si comportamentale, lectura cred ca e ceva ce ajuta simtitor la vocabular, si la felul in care ne uitam la lume, la noi. Cred ca are o multime de beneficii si m-as bucura sa pot sa determin macar un om dintre cei care o sa asculte podcastul asta ca la final sa puna mana pe carte, sa zica… ma, hai sa…

Mi s-a intamplat de multe ori sa vorbesc cu oameni despre citit, sa-mi zica ca vor sa le recomand ce sa citeasta pentru ca ultimele lucruri citite nu le-au placut. Din nefericire, asta e o experienta pe care au trait-o multi oameni si-n raport cu teatru, pentru ca le e greu sa revina la acset obicei daca au ajuns la un spectacol sau pus mana pe o carte care nu i-a prins si n-au avut niciun soi de indrumator, care sa le spuna “Uite, mergi si pe spectacolul asta sau citeste cartea asta” astfel incat sa ii trimita mai la tinta.

Ultima mea intrebare e o gluma, un exercitiu. Pregateste-te.

 Pavel din Lia se suie in taxi la Lica. Ce vorbesc ei doi.

Acum? Daca vrei sa si exemplific, nu stiu daca esti confortabila sa folosesc limbaj de la Lica, te rog.

Te rog. Nu e nicio problema.

 Imi imaginez ca ar fi o conversatie care ar incepe ca o masina veche iarna, in sensul ca trebuie sa dai de multe ori la cheie pana sa se aprinda motorul. Mi-l imaginez pe Pavel ca fiind evident foarte retinut si foarte temator sa raspunda. Camasa vad prima secventa.

In a doua secventa mi-l imaginez pe Lica, folosesc un termen mai plastic, “ calarindu-l ca la rodeo” si explicandu-i ce trebuie sa faca ca sa reuseasca in viata. Si ironia ar fi ca i-ar explica asta unui om care, judecand dupa standardele astea ultra-vehiculate, special legate de aspecte financiare,  e cel care a reusit in viata.

Ar iesi ceva pe 2 tonuri: unul care zice “buna ziua, puteti sa ma duceti…”, pe altul care zice “auzi, fratiorul meu, unde vrei sa ajungi? Hai ca te duc… Da’ ce costum frumos ai… Zi si mie de unde e ca uite, treningul asta nu prea mai e bun.”

(ascultati dialogul imaginar, cu interpretarile de rigoare, in podcastul de aici )

E un exercitiu  care arata versatilitatea rolurilor pe care le joci in acest moment…

Cred ca tocmai mi-ai dat o idee buna de reel, ca am descoperit si eu asta cu reel-urile.

Alex, iti multumesc pentru intalnire

Podcast In culisele filmelor romanesti.Taximetristi. Rolando Matsangos „Au fost multi, multi nori si din cand in cand s-au risipit pentru cate o perioada scurta de timp, m-am gandit de multe ori sa renunt”