(video) Spectacolul sustinut de Rihanna in pauza Super Bowl 2023. Artista a dezvaluit pe scena ca este insarcinata cu al doilea copil.
In urma cu cateva ore, Rihanna a sustinut cel mai mare spectacol din cariera ei: Super Bowl Half Time Show, pauza meciului pentru castigarea campionatului National Football League (NFL), fotbalul american profesionist. Lansat in 1967, a devenit cel mai urmarit program de televiziune din Statele Unite ale Americii si este considerat o sarbatoare nationala. In mod obisnuit, programul transmis live la TV este urmarit de peste 100 de milioane de americani.
Meciul a avut loc intre Philadelphia Eagles si Kansas City Chiefs pe State Farm Stadium din Glendale, Arizona. In deschidere, cantaretul de muzica country Chris Stappleton a interpretat imnul national.
Pe parcursul a 13 minute, artista originara din Barbados, castigatoare a noua premii Grammy, a reusit sa concentreze 12 dintre cele peste 20 de hituri arhicunoscute ale sale.
In timp ce alte artiste pop care au urcat pe scena SuperBowl in trecut au mizat pe schimbari de costume si coregrafii energice, Rihanna a optat pentru un show bazat pe o scenografie sofisticata, aproape futurista, in care sapte scene suspendate in aer se miscau pe verticala si creau iluzia optica a plutirii in mijlocul stadionului.
Un alt aspect netraditional al prestatiei ei vine din faptul ca nu a avut niciun invitat pe scena. Desi multe dintre hiturile ei sunt colaborari cu rapperi sau artisti celebri, cantareata a ales sa cante singura, fiind flancata de dansatorii care executau coregrafia intr-un sincron perfect, fiind dispusi atat pe lungimea si latimea stadionului dar si pe scenele suspendate.
Showul ei a inceput cu hitul „B**tch Better Have my Money”, a continuat cu „Where Have You Been”, „Only Girl (In The World)”, „We Found Love”, „Rude Boy”, „Work”, „Wild Thoughts”, „Birthday Cake (instrumental) / Pour It Up”, „All of the Lights”, „Run This Town”, „Umbrella” si „Diamonds”. Il puteti urmari mai jos, a fost sponsorizat de Apple Music si produs de Roc Nation, compania de management a Rihannei condusa de Jay-Z, rapperul care a semnat-o la inceputul carierei si a sustinut-o pentru a deveni cel mai mare popstar din lume.
Vestea sarcinii Rihannei vine la noua luni dupa ce a nascut primul copil pe care il are cu rapperul ASAP Rocky si inseamna ca artista nu va porni intr-un turneu mondial, asa cum se intampla de obicei cu fiecare solist care urca pe scena Super Bowl.
Desi a avut cateva sute de dansatori imbracati in alb pentru a complimenta tinuta rosie purtata de ea, lipsa de dinamism a Rihannei a fost usor de inteles de indata ce si-a deschis salopeta creata de Jonathan Anderson pentru casa de moda Loewe. Artista este insarcinata in trei luni cu al doilea copil al sau, informatia fiind confirmata de PR-ul ei pentru The Hollywood Reporter imediat dupa incheierea showului.
In mod traditional, showul de la Super Bowl este mult-dorit de artistii americani si de echipele lor de management si marketing deoarece ofera cea mai mare expunere care poate fi obtinuta in cadrul unui program TV din SUA. Un moment urmarit de peste 100 de milioane de oameni garanteaza, in urma unui spectacol impresionant, vanzari de bilete pana la epuizare pentru turneele anuntate de obicei imediat dupa Super Bowl.
Sarcina Rihannei si reticenta ei de a urca pe scena – showul de mai sus a fost prima ei prestatie live din ultimii sase ani – anuleaza orice sanse ale unui turneu. Iar costumele purtate la Super Bowl au fost gandite pentru a evidentia sarcina ei.
Inaintea prestatiei, artista a tinut o conferinta de presa in care a vorbit despre reticenta pe care o are cu privire la revenirea pe scena: „Ma intrebam: Esti sigura ca vrei sa faci asta? Sunt in post-partum de trei luni. Ar trebui sa iau astfel de decizii majore in acest moment? S-ar putea sa regret.”
Desi a pornit de la muzica, Rihanna a construit un intreg imperiu in jurul brandului ei care include linii de parfumuri, haine prin Fenty, produse de machiaj si cosmetica prin Fenty Beauty si lenjerie intima de la Savage x Fenty.
Dupa o pauza de cativa ani, Rihanna a revenit cu doua melodii noi anul trecut: „Born Again” si „Lift Me Up”, incluse pe coloana sonora a filmului Marvel – „Black Panther: Wakanda Forever”.
Piesa „Lift Me Up” este scrisa de Rihanna, Tems, Ryan Coogler si producatorul Ludwig Göransson, fiind o balada emotionanta, dar si un omagiu adus regretatului Chadwick Boseman, starul primului film „Black Panther” care a murit in 2020 la varsta de 43 de ani in urma unei lupte cu cancerul de colon. Melodia a fost nominalizata la premiile Oscar, fiind favorita sa castige trofeul pentru „Cel mai bun cantec” in cadrul ceremoniei care va avea loc pe 12 martie.
Momentan, artista nu are in plan nici o alta lansare muzicala.