Kenzaburo Oe este unul dintre figurile importante ale literaturii japoneze contemporane, a carui carti abordeaza teme politice, sociale si filosofice, cu o puternica influenta existentialista. 

Totodata, experienta dramatica a fiu­lui sau, Hikari, care sufera de o afectiune cerebrala, a inspirat mai multe dintre scrierile lui Kenzaburo Oe. Opera sa a fost recompensata cu cele mai importante distinctii literare japoneze – Premiul Akutagawa, Premiul Tanizaki, Premiul Noma –, iar in 1994 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatura. 

Stilul lui Oe a fost adesea asemanat cu William Faulkner; iar in propriile sale cuvinte, el „incepea de la chestiunile mele personale si apoi le lega cu societatea, statul si lumea”, dupa cum noteaza publicatia The Guardian.

Multe dintre povestile si eseurile sale au atins evenimente formative din viata sa, inclusiv impactul razboiului asupra societatii japoneze in romane precum „Strigatul inabusit” – pe care comitetul Nobel l-a considerat capodopera sa – si nasterea fiului sau Hikari, care l-a determinat sa exploreze propria experienta ca tata al unui copil cu dizabilitati in romanele „O chestiune personala si „O viata linistita”.

Henry Miller l-a asemanat pe Oe cu Dostoievski, iar Kazuo Ishiguro l-a descris ca fiind „cu adevarat decent, modest, surprinzator de deschis si cinstit, dar si foarte nepasator fata de faima sa”, in timp ce traducatorul sau, John Nathan, l-a creditat ca „a creat un limbaj propriu, in felul lui Faulkner, cum putini scriitori japonezi inaintea lui au facut-o”, mentioneaza The Guardian.

Nascut in 1935 in Ose, un sat din padurile din Shikoku, Oe a fost al cincilea dintre sapte copii, crescand cu povestile populare ale bunicii si ale mamei sale. Cand tatal lui Oe a fost ucis in cel de-al doilea razboi mondial, in 1944, mama lui a inceput sa-l educe cu carti printre care „Aventurile lui Huckleberry Finn” si „Aventurile minunate ale lui Nils Holgersson”, al caror impact, a spus el in discursul sau de acceptare a Nobelului din 1994, „le va purta si in mormant”.

Oe a devenit din ce in ce mai politic, demonstrand impotriva reinnoirii tratatului de securitate al Japoniei cu SUA, razboiului din Vietnam si chiar marsaluind la Paris in 1961 cu Jean-Paul Sartre si Simone de Beauvoir impotriva razboiului din Algeria. El a devenit rapid un scriitor de cult in randul tinerilor japonezi, exprimandu-si furia fata de guvernul tarii. 

Dintre romanele sale, la Editura Polirom au aparut „Stirpiti raul de la radacina, impuscati copiii”, „17”, „Fiinta sexuala”, la RAO, volumul „O experienta personala”, „Strigatul inabusit” si „O viata linistita”.

Dintre acestea, „O viata linistita” este un roman introspectiv, incarcat de elemente autobiografice, in care se istoriseste viata unui scriitor si a familiei sale, dar si redescoperirea

locului lor in structura lumii. Alcatuit sub forma unui jurnal, romanul prezinta perspectiva lui Ma-Chan, fiica unui scriitor celebru, al carui nume este tinut ascuns, referirile la el limitandu-se la initiala K. Scriitorul trebuie sa mearga in California, pentru a colabora cu o universitate, iar fiica ramane sa aiba grija de fratele ei, la fel de faimos ca si tatal, un personaj suferind de retard si totusi dovedind genialitate, compunand muzica clasica. Fratele, care manifesta crize

severe, violente, episoade de trezire a constientei sexuale, este catalizatorul intregii carti, elementul in jurul caruia se desfasoara cursul evenimentelor, ce tind catre un final imprevizibil. 

Cartea a fost si adaptata pentru cinema de cumnatul lui Oe, regizorul Juzo Itami, cu o partitura bazata pe compozitiile lui Hikari, fiul scriitorului, care s-a nascut cu dizabilitate.