Dupa trei ani, China isi redeschide complet granitele pentru turistii straini. Parte din aceasta strategie sunt si biletele gratuite de avion spre aceasta destinatie
China si-a redeschis complet granitele pentru turistii straini, pentru prima data in cei trei ani de la izbucnirea pandemiei, si a reluat inclusiv eliberarea tuturor tipurilor de viza, potrivit Reuters.
Totodata, oficialitatile chineze incearca sa redreseze economia tarii prin stimularea sectorului turistic, puternic afectat, care anul trecut a inregistrat una dintre cele mai scazute rate de crestere din aproximativ ultimii 50 de ani, dupa cum relateaza Reuters.
Insula Hainan, o destinatie turistica din sudul tarii frecventata in special de turistii care pleaca in croaziera si trec prin portul Shanghai, se redeschide.
Hainan este considerat Hawaii-ul Chinei, situat pe aceeasi latitudine, cu dezvoltari spectaculoase in domeniile agricole si de infrastructura. Ca si in Hawaii, cultura indigena era pe punctul de a se pierde, insa faptul ca nu a fost o regiune industrializata, a mai salvat din istorie si obiceiuri locale.
In Hainan este si noul centru de lansare spatiala al Chinei, nu departe de templele si palatele dinastiilor Tang (618-917) si Song (960-1279). Tot aici, turistii au parte de plaje cu nisip fin, resorturile de lux si cumparaturi scutite de taxe vamale, cel mai turistic oras fiind Sanya.
De asemenea, si cetatenilor straini din Hong Kong si Macao, care vor sa calatoreasca in Guangdong, cea mai prosperă provincie din sudul Chinei, li se va permite accesul in regiune fara viza.
Mai mult, guvernul din Hong Kong a anuntat planul de a oferi 500.000 de bilete de avion gratuite, ca parte a eforturilor de a revigora industria turistica si de a atrage vizitatori inapoi in oras, cuprinse in programul „Hello Hong Kong”, dupa cum a anuntat CNN la inceputul anului.
Conform oficialilor guvernului, biletele vor fi distribuite intre cele trei companii aeriene ale orasului Cathay Pacific, HK Express si Hongkong Airlines, iar cele 500.000 de bilete vor costa aproximativ 254,8 milioane de dolari in total, bani suportati de bugetul statului.
De la 1 martie, calatorii dornici sa calatoreasca in Hong Kong se pot inscrie in loteria biletelor de avion, World of Winners.
Biletele vor fi alocate in trei etape: de la 1 martie pentru oamenii din Asia de Sud-Est, de 1 aprilie pentru persoanele care locuiesc in China continentala si de 1 mai pentru rezidentii din restul lumii.
Localnicii pot beneficia si ei de aceasta oferta, dar de la 1 iulie, oferindu-le sansa sa calatoreasca in afara Hong Kong-ului. Toate detaliile despre loterie, aici.