Soprana de origine romana Virginia Zeani s-a stins din viata in urma cu cateva ore la varsta de 97 de ani. Artista si-a petrecut ultimii ani ai vietii in Palm Beach, Florida si a continuat sa ofere lectii private de canto, in timp ce operele din intreaga lume au continuat sa ii celebreze cariera istorica.

Pentru 30 de ani ”prima donna assoluta” a marilor scene internationale si pentru tot atata timp profesor emerit de muzica al Universitatii Indiana din Statele Unite, Virginia Zeani este un important reper al lumii culturale si unul dintre cele mai puternice simboluri ale Romaniei. 

Virginia Zeani este probabil cea mai distinsa si mai fermecatoare soprana din toate timpurile, cu tinuta imperiala si alura hollywoodiana.

„Amintirile ei sunt tot atatea momente cu valoare istorica, din intalniri cu Vittorio de Sica sau Fellini, cu Tyrone Power, Domingo sau Grace Kelly”. Povestea Virginei Zeani incepe intr-o Romanie aflata in reconstructie dupa Primul Razboi Mondial. “Parintii mei erau oameni deprinsi cu munca pamantului, fara scoala sau educatie. S-ar putea spune ca nu ma nascusem in cea mai potrivita familie pentru cineva care isi doreste o cariera muzicala”, scria Virginia Zeani in memoriile sale. A fost educata de stralucita soprana din Rusia Lydia Lipkowska, candva o mare cantareata de la Opera Metropolitan – buna prietena cu Caruso si Saliapin. Dirijorul Narducci si cantaretul Aureliano Pertile aveau sa slefuiasca decisiv acest diamant, mai tarziu, in Italia. 

In 1947, la 21 de ani, i s-a oferit o bursa de sase luni in Italia, cu aprobarea presedintelui de atunci al Republicii Romania, Petru Groza. Virginia Zeani a fost o emigranta saraca, venita dintr-o tara comunista.

A debutat La Teatro Duse din Bologna, in Traviata. Apoi, Violetta Valéry din „Traviata” a devenit un rol-pivot al carierei sale, pe care l-a intruchipat un sfert de secol, pe toate scenele lumii. L-a jucat de peste 640 de ori, ceea ce este un record mondial absolut. 

A ajuns la Milano in 1947, un an dupa ce vestita La Scala – distrusa complet intr-un bombardament la 15 august 1943 -, s-a redeschis in deplina sa splendoare traditionala. In acelasi an ajungea la Milano si Maria Callas, dar si basul Nicola Rossi-Lemeni, viitorul sot al Virginiei Zeani zece ani mai tarziu.

Despre cartea-interviu lansata in Romania sub forma unui interviu cu Sever Voinescu, numita „Canta che ti passa, Virginia Zeani in dialog cu Sever Voinescu”, editura Galaxia Gutenberg,   Virgina Zeani spunea ca „Mi s-a cerut de multe ori sa scriu o carte despre viata mea, dar e mai interesant sa faci un interviu decat sa scrii o literatura care de multe ori trebuie inflorita si nu rezulta realitatea. Eu cred in interviuri pentru ca sunt momente unice, nu poti sa le schimbi. In carte insa poti sa schimbi mereu, sa rescrii. Depinde de umorul pe care-l ai”.

De asemenea, soprana a povestit despre ce se intampla cu corpul unui cantaret atunci cand este pe scena, astfel:

„Anatomia cantului e ceva diferit de anatomia pe care o cunoaste un om obisnuit. Cantul este o miscare a muschilor diafragmei intr-un mod diferit de un om normal. Uitati-va la un balerin cand intra pe scena, imediat are o atitudine. La fel trebuie sa facem si noi, chiar daca nu ne miscam picioarele. Vocea se aude intr-un fel sustinuta de diafragma, o miscare pe care o fac si bunii balerini. Ei au o incordare a corpului si in acelasi timp o mare relaxare.

E un sistem care nu se invata in cuvinte, nici in interviu. Trebuie sa arati celor care invata, ce trebuie sa faca. De obicei cu burta inauntru, coastele in afara. E la fel cum munceste un balerin care intra pe scena: facem aceleasi miscari ca sa dureze mult timp piruieta noastra vocala.”

Cartea are si numeroase trimiteri la prietenia cu familia lui Frederico Fellini, iar unul dintre fragmente subliniaza chiar prietenia cu sotul sopranei, Nicola Lemeni: “Ce mi se parea cu totul special era ca uneori taceau impreuna. Treceam pe linga ei in gradina si taceau, si apoi mai treceam peste o jumatate de ora si taceau in aceleasi pozitii… Stii forma suprema de comunicare si confort este sa taci impreuna cu celalalt. Ajunsesera la acest nivel.”

Despre Virginia Zeani au scris de-a lungul timpului o serie de oameni de cultura importanti.

„Cu ochi de smarald si un farmec scenic radiind pasiune, Virginia Zeani, „Sarah Bernhardt a teatrului de opera”, si-a pastrat reputatia in epoca marilor dive in arta lirica mondiala. Maria Callas insasi spunea, candva, ca Virginia Zeani este singura artista lirica din lume care-i poate da emotii. A sustinut spectacole in Anglia in anul incoronarii Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii si a pastrat, pe toata durata carierei sale artistice, relatii apropiate cu Principatul Monte Carlo. Compozitorul Francis Poulenc a creat o opera special pentru ea, a fost decorata de Regele Farouk al Egiptului si l-a sustinut, inca de la inceputul carierei sale, pe Plácido Domingo.

Devenise atat de respectata, incat tatal lui Pavarotti a rugat-o candva sa-i ajute baiatul, talentat, dar timid, sa-si gaseasca drumul in lumea artistica. Andrea Bocelli i-a facut o reverenta, intr-un clip transmis iubitorilor de opera din toata lumea, multumindu-i Virginiei Zeani pentru lectiile de canto pe care i le-a oferit, candva, la Torino. Munca ei a fost recunoscuta cu peste 50 de premii si distinctii nationale si internationale, este doctor honoris causa al Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti si al Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca si este detinatoarea Decoratiei Regale „Nihil Sine Deo”, acordata in 2011 de regele Mihai I al României. Poate ca a fost o vreme necunoscuta publicului larg din tara ei natala, dar asta pentru ca a avut trei vieti, asa cum a spus-o in memoriile sale: una in Romania, pana la 21 de ani, alta in Italia – pana la 55, si a treia in Statele Unite.”, Marius Constantinescu, jurnalist, prezentator, producator TVR.