Musée des Arts Décoratifs din Paris deschide astazi o noua expozitie dedicata parului. Intitulata „Des cheveux et des poils” (Parul si firele de par de pe corp), expozitia va fi deschisa in perioada 5 aprilie – 17 septembrie 2023, demonstrand modul in care coafurile si ingrijirea parului uman au contribuit la constructia sociala a aparentelor de-a lungul istoriei.

Expozitia dezvaluie, de asemenea, diferitele meserii din domeniul ingrijirii parului: frizerii, frizerii-chirurgi, coaforii, barbierii sau peruchierii.

Printre exponate sunt incluse atat opere de arta vizuala cat si obiecte de mici dimensiuni dar si documente de arhiva, panouri, reclame, diverse produse precum aparate pentru permanent si uscatoare de par din anii 1920.

Potrivit unui comunicat de presa al muzeului: „Parul este un aspect esential al identitatii fiecaruia si a fost adesea folosit pentru a ne exprima adeziunea la o moda, o convingere sau un protest, invocand in acelasi timp semnificatii mult mai profunde, cum ar fi feminitatea, virilitatea si neglijenta, pentru a numi doar cateva. ‘Des cheveux et des poils’ va expune 600 de lucrari, incepand din secolul al XV-lea si pana in prezent, cu teme inerente istoriei coafurii si pune intrebari legate de parul facial si corporal. Meseriile si abilitatile de ieri si de azi sunt puse in evidenta cu figurile lor iconice: Léonard Autier (coaforul preferat al Mariei-Antoinette), Monsieur Antoine, surorile Carita, Alexandre de Paris si, mai recent, coafezele de atelier. In plus, mari nume ale modei contemporane precum Alexander McQueen, Martin Margiela sau Josephus Thimister sunt prezenti cu creatiile lor spectaculoase realizate din acest material unic care este parul.”

Prima parte a expozitiei este dedicata studiului evolutiei coafurilor feminine care a fost un indicator social important si un atribut al identitatii . 

Din perioada Evului Mediu si pana in secolul al XV-lea, femeile purtau valuri pe cap conform poruncii Sfantului Pavel. Treptat, s-a renuntat la val in favoarea unor coafuri extravagante care se schimbau constant. 

In secolul al XVII-lea, in Franta erau la moda doua coafuri: „à la l’hurluberlu”, preferata lui Madame de Sévigné si”à la Fontange”, dupa numele amantei Regelui Ludovic al XIV-lea. Au fost inlocuite in jurul anului 1770 de coafurile inalte numite „pouf” care raman si pana astazi printre cele mai extravagante tendinte occidentale. 

In secolul al XIX-lea, coafurile femeilor erau inspirate din Grecia antica si se numeau „à la giraffe” sau „à la Pompadour”.

In 1945, crearea haute coiffure a ridicat aceasta profesie la rangul de disciplina artistica si de savoir-faire francez. Coafura secolului al XX-lea este marcata de experti precum Guillaume, Antoine, Rosy si Maria Carita si Alexandre de Paris, care au coafat printese si celebritati. 

In prezent, coafurile extravagante sunt utilizate pe covorul rosu la Hollywood sau la MET Gala si in timpul prezentarilor de moda ale unor case de moda prestigioase. Sam McKnight, Nicolas Jurnjack si Charlie Le Mindu au fost invitati in cadrul expozitiei pentru a crea coafuri neobisnuite pentru modele de top si personalitati din showbiz.

In cazul barbatilor, schimbarea a venit tot la finalul Evului Mediu cand s-a raspandit purtarea barbii ca simbol al curajului si al fortei.

La inceputul secolului al XVI-lea, cei trei mari monarhi occidentali, Francisc I, Henry al VIII-lea si Carol al V-lea, erau tineri si purtau barba, un element asociat unui spirit viril de razboinic. Spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, tendinta s-a schimbat iar barbatii fara barba erau de obicei curteni la marile case regale. Parul facial a reaparut abia la inceputul secolului al XIX-lea, cu mustata, perciuni si barba, fiind si perioada in care au aparut numeroase obiecte marunte pentru ingrijirea acestuia.

Pe parcursul secolului al XX-lea a continuat o tendinta similara pana la sfarsitul anilor 1990 cand hipsterii au readus barbile inapoi in tendinte.

In expozitie se abordeaza si alegerea de a pastra, elimina, ascunde sau etala parul de pe alte parti ale corpului.

Parul este rar sau chiar absent din picturile istorice deoarece un corp fara par era de dorit ca un simbol al idealizarii Antichitatii, in timp ce un corp paros era asociat cu trivialitatea si masculinitatea machista. Doar pasionatii de sporturi virile, precum boxul si rugbyul, precum si ilustratiile erotice sau gravurile medicale prezinta indivizi acoperiti de par.

In jurul anilor 1910-1920, cand picioarele femeilor au inceput sa fie expuse, reclamele din reviste promovau beneficiile cremelor depilatoare si ale aparatelor de ras. In randul barbatilor, in anii ’70 actorul Burt Reynolds a pozat dezbracat, cu corpul paros, pentru revista Cosmopolitan, dar cincizeci de ani mai tarziu, pilozitatea in abundenta nu mai este la moda, fiind preferat parul tuns sau ras. 

In plus, este studiata si o latura antropologica a importantei parului in definirea individuala si colectiva.

Aranjarea parului intr-o anumita forma poate dezvalui apartenenta la un grup si poate manifesta o expresie politica si culturala in opozitie cu societatea si ordinea stabilita. Cele mai cunoscute exemple sunt crestele punk, cheliile skinheads si parul grunge ciufulit.

In expozitie sunt studiate culorile naturale ale parului si simbolistica acestora, impreuna cu ceea ce transmit. Se spune ca blondul este culoarea femeilor si a copilariei. Parul rosu este atribuit femeilor senzuale, vrajitoarelor si femeilor celebre de pe scena. 

In ceea ce priveste parul negru, acesta ar trada temperamentul satenelor si al brunetelor. Nu sunt uitate nici culorile artificiale, de la coloratiile experimentale din secolul al XIX-lea pana la vopselele comercializate incepand cu anii 1920. 

Expozitia evidentiaza, de asemenea, munca coafezei Alexis Ferrer, care creeaza printuri digitale pe par uman natural.