Fragment Carte. „Dragă tată”, scris de Patrick & Ernest Hemingway
Dragă tată este un proiect de familie, care ne oferă azi, în premieră, un portret nuanțat al lui Ernest Hemingway, unul dintre cei mai apreciați și mai controversați scriitori ai secolului al-XX-lea. Un clasic prin excelență, Hemingway nu a încetat vreodată să fascineze, însă omul din spatele legendei a rămas, în mare, necunoscut.
Patrick, sau bătrânul Șoricel, așa cum îl alinta Hemingway pe fiul mijlociu, regrupează în acest volum inedit o parte dintre scrisorile pe care le-au schimbat de-a lungul a trei decenii și ne invită astfel în intimitatea seducătoare a relației dintre ei, oferind o perspectivă nouă, sensibilă asupra imaginii tatălui său.
În acest volum, îl vedem pe Hemingway plecat la luptă fără puștile lui preferate, ci doar cu speranța de a putea cuceri sau recuceri un teritoriu inepuizabil: relația cu fiul, cu fiii.
Cartea a aparut la Editura Nemira si o puteti gasi aici
Ernest Hemingway a schimbat modul în care se scria proză mai mult decât oricare altă figură marcantă a timpului său. După publicarea romanelor Fiesta și Adio, arme a devenit imediat unul dintre cei mai mari și mai apreciați scriitori ai secolului al XX-lea. Microromanul său clasic, Bătrânul și marea, a câștigat Premiul Pulitzer în 1953, iar în 1954 a primit Premiul Nobel pentru Literatură. Viața și realizările sale sunt explorate în profunzime în filmul documentar PBS, realizat de Ken Burns și Lynn Novick, Hemingway. A rămas cunoscut pentru personalitatea sa explozivă și pasiunea pentru coride, pescuit și vânătoare și a participat la ambele conflagrații mondiale și la Războiul Civil din Spania, unde a fost corespondent de război. A murit în Ketchum, Idaho, pe 2 iulie 19610.
Patrick Hemingway este al doilea copil dintre cei trei fii ai lui Ernest Hemingway. Născut în Kansas City, Missouri, în 1928, a crescut în Key West, Florida. A absolvit Universitatea Harvard și a urmat o carieră de vânător profesionist în Tanzania, Africa, iar mai târziu a devenit instructor la The College of African Wildlife Management, Mweka. Acolo a servit ca ofițer forestier detașat de Food and Agricultural Organization a ONU (FAO). S-a retras în Bozeman, Montana, unde locuiește împreună cu familia sa.
Fragment Carte
NU E TOTUL PIERDUT
Către PH și Gregory
Villa Aprile
Cortina D’Ampezzo, Italia
14 decembrie 1948
Dragă Șoarece și dragă Gig,
Scuze că scriu o scrisoare combinată, dar am multă treabă. Totul e dat peste cap de când cu moartea lui Speiser. Rice pare inutil și nerăbdător să vândă proprietăți la orice preț de chilipir, doar ca să-și ia cele zece procente, dacă tot e prins în asta și cu taxele varză. Domnul Tata e vai și amar, acum că mama lui e foarte bolnavă, și, colac peste pupăză, mintea ei la 86 nu mai e chiar limpede, iar eu trebuie să-l sprijin pe Sunny ca să aibă grijă de ea și-n plus să mă ocup de treburi în locul lui Sunny. În dimineața asta trebuie să rezolv aceste mici probleme. Dar, așa cum spune mama mereu, tatăl vostru e un magician al finanțelor. Dar mi-ar fi plăcut să am o jigozie care să facă astăzi pe magicianul pentru mine și să văd ce poate EL să scoată de pe fundul butoiului. O fișă a-ntâia, sper, pentru că de asta are nevoie un bun finanțist, ca substanță de bază cu care să-și combine vrăjile.
Cu toate astea, oameni buni, nu e totul pierdut. Alaltăieri, sâmbătă, am împușcat 331 de rațe cu șase arme. Majoritatea rațe fluierătoare, rațe mici, o rață cu cap roșu de pe aici, de mărimea a patru cincimi dintr-o cană și care zboară foarte repede, câteva rațe sulițar și rațe sălbatice, o gâscă uriaș de grasă, plus o becață. A fost o vânătoare pe cinste, Nu au fost atrase cum trebuie către ascunzătoarea noastră, în primul rând din cauza unui tip grozav, pe nume Brereton, care imită rațele mai bine decât tata Montero. El le întorcea din drum, iar ele zburau deasupra noastră iute și speriate. Și știți cum e când rațele speriate încearcă să scape de gloanțe. Știți cum trec rațele mici în zbor. Nu dau din aripi. Nu zăbovesc suspendate în aer. Am tras cu Breda cu țeavă lisă, care e aproape la fel ca Browning-ul meu vechi cu țeavă lisă, cu un Holland and Holland copiat după cele din armată și, în timp ce britanicii au fost o națiune ostilă, cea scoțiană a inventat o armă de împușcat porumbei cu două țevi. Am tras bine. Am cumpărat armele astea înainte de ultimul ghinion financiar, așa că avem două arme foarte bune, pe care le puteți încerca și voi. Cea scoțiană e un pic cam mare, dar, măiculiță, ce bine trage. Am ucis o mulțime de păsări ce păreau imposibil de împușcat, iar câteva au picat aproape moarte de-a binelea; cei din ascunzătoare au recuperat 45 de păsări, răpuse cu 106 gloanțe. Omul ăsta, Brereton, le cheamă doar cu gura și folosește doar fluierături de acuplare; diferite pentru fiecare specie. Ar putea să le ducă departe, așa cum tata Montero a doborât rațele sălbatice în ziua aia.
Șoarece și Gig, scrisorile voastre au fost rare, dar superbe. Domnișoara Mary e înnebunită după fotografi și pictori și abia aștept acele discuții pe barcă, în care dl Gigi și cu mine vom primi Informația Exactă. În fine, o să fie mult mai interesantă decât gramatica, fiindcă eu am văzut de fapt fotografiile, dar nu am folosit niciodată cazul ablativ.
Că veni vorba de culcat; ca unul care nu o face (Acum mă pregătesc să dorm), mă bucur că dl Bum a rupt-o cu moștenitoarea a 200 de dolari și că o să poată să-și canalizeze spermatozoizii în cineva care să nu fie atât de puicuță (un cuvânt omis), cu toate că ar trebui să se concentreze asupra forțelor armate. Am ales două fete minunate cu care ar putea să se căsătorească, dacă ar vrea să aibă ceva de zece ori mai bun decât a fost vreodată Puck și care nu sunt de categorie B, ca Puck, și care să ne dea câțiva nepoți din aceeași cantitate de spermă consumată și nu doar [ȘTERGERE EH] capete goale, pline de capace de bere. De fapt, sunt trei; una de 18 ani și jumătate, una de 19 și una de 23, frumoase și fermecătoare toate, amuzante și sănătoase, provenind din familii bune. Au cunoștințe despre pictură, balet, navigație, muzică, vânătoare, pescuit, schiat. Acum pentru Gig, în legătură cu Havana: poți să-l contactezi pe Elicin prin clubul de JaiAlai. Pune-l pe Rene să sune și cere să vorbești cu Carlitos Rocca, el poate să ți-l găsească pe Elicio sau să-ți spună unde este. Îl știi pe Carlitos, indiferent că îți aduci aminte sau nu de el. Întreabă-l pe Paco despre permisele pentru armele pe care Lerardi ar fi trebuit să le reînnoiască până acum. În sertarul stânga sus de la biroul meu este adresa văcarului care ne-a invitat să vânăm lângă Holguin.
Curăță bun toate armele (bine, pentru experții în gramatică) și asigură-te că băieții au grijă de ele. Scrie-mi orice informație care crezi că mi-ar fi folositoare. Să nu ieși cu niciun pistol și să nu tragi. Kid Tunero zice că sunt niște legi noi foarte dure. Scuză-mă, Șoarece, că nu ți-am răspuns pe îndelete la scrisoare. Mary îți scrie și o să-ți scriu și eu. E o frumoasă și însorită zi venețiană și mi-ar plăcea să pot să ajung la Accademia. Dar trebuie să le scriu fiilor și fraților mei și apoi trebuie să fac le treburi et el Magia. (Încă nu am scornit una care să mă ajute să păstrez ceva bănet ca să ajung acasă. Dar trebuie s-o fac naibii și chiar o s-o fac. Dar cu siguranță mi-ar plăcea să scriu în loc să trebuiască să fac ce am făcut de când Max, Hellinger și Speiser au murit.) Transmit multă dragoste mamei și mătușii Jinny și de la domnișoara Mary. Spune-i mătușii Jinny că mi-e dor să citesc despre ea în ziarul de Roma și îmi pare teribil de rău că am ratat-o.
Dragoste, măi, figurilor, de la noi amândoi. Fără cadouri de Crăciun anul ăsta. O să mă revanșez în timpul excursiei în Bahamas. DE ASEMENEA FIȚI ATENȚI LA ASTA: (ALARMĂ) În octombrie nu am primit niciun cec pe numele nimănui pentru depunere. Oare mama ar putea să verifice asta? Ultimele cecuri înainte de astea au fost depuse în contul de cecuri al lui Șoarece și în contul de economii al lui Gig. În data de 2 decembrie, în contul tău de economii, Gig, erau 6426,02 dolari. În al lui Șoarece erau 6 050,56 de dolari. Gig, ai putea să verifici, te rog, cecurile de dividende când te duci la Finca și, dacă tot ești acolo, să verifici dacă sunt direcționate către mine pentru girare. Poate că Rene le-a reținut ca fiind corespondență neimportantă. Discrepanța dintre contul lui Gig și al lui Șoarece vine din faptul că, de când el a plecat la Stanford, cecurile lui au fost depozitate în contul de cecuri, în conformitate cu clauzele Trustului. Dar nu am primit niciunul dintre cecurile din 15 octombrie.
Cu mult drag,
Tata
Și Crăciun fericit la
Toată lumea
Tata
CUNOȘTINȚE DE VALOARE ÎNDOIELNICĂ
Către PH
Finca Vigía, Cuba
29 mai 1949
Dragă Șoarece,
Mulțumesc mult pentru scrisoarea care a ajuns aici în aceeași seară în care am ajuns și noi. Mă bucur că în vacanță ai avut parte de o excursie atât de reușită în Baja California. Sper ca transferul la Harvard să se materializeze, dacă ți-l dorești foarte mult. Sper, de asemenea, ca examenele de final de an etc. să fie OK. Să nu-ți bați capul prea tare cu materiile care nu te interesează. Notele de trecere sunt tot ce-i trebuie omului, ceea ce e valabil cu excepția lucrurilor de care îi pasă cu adevărat. Sunt de părere că prea mulți oameni absolvă facultatea cu memoria afectată de achiziția temporară a unor cunoștințe de valoare îndoielnică. Excursia noastră în Bahamas o să fie o adevărată reușită. Mayito o să ne pună iar la dispoziție Delicias, așa că o să ne bucurăm de confort, și o să-l avem și pe Puștiul de Tinichea, cu care să tăbărâm asupra bancurilor de pești și să pescuim în toate locurile în care nu merită să riscăm cu Pilar. Cred că o să-ți placă foarte mult, pentru că nu are un motor temperamental, așa cum a fost cel al lui „Winston“. E un motor cu patru cilindri, care funcționează constant și simplu, ca motorul unei mașini bune. Și e o barcă cu navigabilitate bună, totuși foarte ușoară, cu un pescaj care face ca toate apele să fie accesibile. Te rog să-mi transmiți ora de sosire prin scrisoarea ramburs, ca să știm cum rezolvăm să te aducem încoace. O să ne descurcăm noi, așa că nu-ți face griji. Vreau doar să știu când vii. Barca lui Gregorio e în stare bună, iar Rubio a făcut revizia ambelor motoare. Ar trebui să fie o excursie teribil de reușită, iar noi o să avem parte de luxul bărcii lui Mayito. Mary se ceartă sau schimbă opinii în privința tuturor pictorilor venețieni. A petrecut mai mult timp la Accademia și la Escuoala de San Rocco decât am petrecut eu în barul lui Harry în Duck Vine. Sunt mulți oameni foarte de treabă, care vor să te vadă vara asta, când o să ajungi acolo. Niște figuri grozave, de care o să-ți placă. Ia-o ușor la finalul semestrului și dozează-ți bine forțele, ca să nu obosești prea tare, și să nu-ți faci griji dacă transferul la Harvard nu se materializează. Ține cont de faptul că în cazul ăsta nu o să trebuiască să locuiești la Boston. Nu o să scriu o scrisoare mai lungă, cu toate că ar trebui, fiindcă a ta a fost foarte reușită. Îți mulțumesc mult că ai fost un corespondent atât de bun în perioada în care noi am fost în Europa. Mary și cu mine am apreciat enorm scrisorile. Multă dragoste de la amândoi
[SCRISOARE NESEMNATĂ]
KEY WEST E ÎN PLINĂ DEZVOLTARE
Către EH
Key West, Florida
12 ianuarie 1950
Dragă tată,
Am avut o vacanță liniștită. M-am întâlnit cu Gig în Baltimore și am zburat din aeroportul Washington în Miami, apoi în Key West după o escală de aproximativ trei ore în aeroport, care e complet dat peste cap acum, fiindcă îl renovează într-un stil mai modern, însă rezultatul temporar e că nu se găsește nimic de mâncare și nici la baie nu poți să mergi. Key West e în plină dezvoltare. Trei sau patru moteluri noi și o mulțime de mașini din afara statului. Începe să devină un lucru de la sine înțeles ca oamenii care trec prin Florida să treacă și pe aici. După ce a auzit atâtea de la Norberg, cât și de la Karl, despre cât de prost merg afacerile și ce mari sunt taxele, dl Thompson a spus că probabil el e cel mai bogat dintre Thompsoni. După câte se pare, ultima variațiune pe tema dl și dna Chambers e aceea că memoria dnei Chambers nu mai e la fel de bună ca pe vremuri, dar la asta dl Camby e as, fiindcă în ultima vreme relația lui cu băutura e complet sub control, iar acum îi aduce aminte dnei Chambers de lucrurile pe care ea a uitat să le facă, cum ar fi s-o scoată pe Penny la plimbare. Penny pare foarte bătrână. Nu pierzi nicio zi frumoasă. Nu a bătut vântul din nord și toată perioada cât am fost acolo am avut parte de zăpușeală și averse. Gig a spus că și în Cuba e la fel, dar am petrecut foarte bine cu fratele Adrianei, pe care Nita pare să-l considere un fel de șarlatan străin, așa că e foarte atentă ca nu cumva să fure argintăria. Eu nu sunt prea vesel. Am un minunat set de obiceiuri și majoritatea realizărilor unei domnișoare seduse de rafinamentul georgian: pot să pictez în acuarelă, să compun versuri, să discut literatură și arte frumoase într-un mod inteligent. Din păcate, nu știu să dansez, să cânt din gură sau la vreun instrument muzical, am douăzeci și unu de ani și nimeni nu mi-a cerut mâna. Ce sfat îmi puteți da, doktor, mehr Kultur? Te rog să-i spui lui Mary că am decis că ceea ce face ca un tablou să fie bun e faptul de a fi pictat de un pictor bun (în această privință sunt susținut de Aristotel), dar ține și de o anumită manipulare inteligentă a culorii, a liniilor și a umbrelor. Cea mai recentă informație confidențială: Goya era pe invers.
Cu mult drag,
Șoarece