Pentru astazi avem un fragment de carte eveniment, mai ales pentru romani, pentru ca ea prezinta scrisorile catre o romanca foarte influenta in lumea teatrului la inceputul secolului trecut in Paris. Scrisori catre Genica de Antonin Artaud, cartea a aparut la editura Nemira si o puteti gasi aici.

Inainte de a citi fragmentul din carte, putin context despre destinatoarea randurilor

Genica Athanasiou (Genica Atanasiu in numele real, Eugenia Tanase) a fost actrita de origine romana, emigrata la Paris in 1919, care a lucrat in cercurile experimentale de teatru si film din Parisul anilor ’20-’30 ai secolului trecut.

 S-a nascut la Bucuresti in 1897 dintr-un tata albanez venit in Romania si mama din Banat, Eugenia Tanase a copilarit alaturi de sora geamana in cartierul Uranus, demolat astazi in majoritate pentru ca acolo a fost construita Casa Poporului.

Si-a dorint de mica sa faca teatru, cee ace nu era foarte usor de acceptat in epoca in societate, dar Eugenia a facut Conservatorul din Bucuresti, la clasa de arta dramatica a profesorului si actorului Nicolae Soreanu.

In iulie 1919, ajutata de sora ei, a plecat la Paris pentru a-si continua si completa studiile. Intra la clasa lui Paul Mounet la Conservatorul din Paris si urmeaza in paralel cursurile novatoare sustinute de Charles Dullin la Ecole Moderne du Comédien, fondata de Firmin Gémier.

Alaturi de Charles si Marcelle Dullin si alti cinci elevi ai lor, Genica particicpa la fondarea „Théatre de L’Atelier”, unde va ramane ca actrita pana in 1938. Aici il va intalni de altfel si pe Antonin Artaud, poet si actor si cel ce avea sa devina unul dintre cei mai importanti teoreticieni ai teatrului din secolul XX, cu care va avea o relatie pasionala si tumultuoasa de sase ani.

*

Antonin Artaud s-a nascut in Marsilia, in anul 1896. A fost un reprezentant important al avangardei mondiale si e considerat chiar si astazi una dintre personalitatile fundamentale ale gandirii teatrale din secolul al XX-lea.

Fragment Scrisori catre Genica Athanasiou de Antonin Artaud

GÉNICA ATHANASIOU

CĂTRE ANTONIN ARTAUD

Joi seara

20/VII/22

Paris

            Preascumpul meu,

            Îți spun la revedere din camera unde las o parte din viața mea mult iubită, mai ales spre final.

            Așadar, încă la Paris, iar în toamnă, Dumnezeu știe unde, în ce loc.

            Între timp, o să-ți scriu de îndată ce ajung la Cauterets și pe parcursul întregii mele șederi.

            Cu toată dragostea,

Génica

*

Marsilia, 20 iulie 1922

            Dragă. Marți seara m-am trezit de parcă ar fi fost sfârșitul lumii. Ajunsesem la zece dimineața și am dormit până seara. De fiecare dată când mă trezeam brusc, mă gândeam la tine cu o

tristețe infinită. Seara, te-am plâns ca și când ai fi dispărut de pe lume. Eram convins că n-o să te mai revăd vreodată. Ieri, la fel, m-am trezit deodată cu ochii în lacrimi, dar azi mi-am recăpătat speranța. Te port cu mine peste tot, în tot ce fac. Ea ar fi aici. Ea mi-ar spune asta. Iată ce gândesc. Niciodată nu mi-am dorit atât de mult să fii MEREU lângă mine.

            Astăzi este joi. Dimineață am primit scrisoarea de la tine. Acum este nouă seara. De la fereastră văd o întindere enormă de aer albastru, aproape negru. Abia astăzi îmi regăsesc gândurile.

Ieri și alaltăieri am fost incapabil să scriu. Creierul meu nu proiecta decât niște imagini vagi, imagini bolnave, care aduceau cu amurgul sau cu sfârșitul toamnei. Cât despre tine, imaginea ta îmi era slab conturată în creier, fapt care mi-a provocat încă o suferință. Mă simțeam zdrobit de oboseală. Mi se părea că o să cad la pământ, am suferit mult, mult. Dacă ai fi fost lângă mine, m-ai fi liniștit cât de cât.

            Am vizitat aici Expoziția Colonială. Mi-a trezit un sentiment de o tristețe apăsătoare, dar și de calm, de strălucire. De soare, de rochii deschise la culoare.

            M-am gândit la rochiile tale.

            Sunt foarte obosit. O să las acum scrisoarea. O s-o expediez pe strada Racine, neștiindu-ți noua adresă. Sper că o să ajungă la tine. Cred că pot să scriu chiar strada Racine ca aici. Spune-mi

dacă pot să scriu așa.

            Din adâncul inimii, alături de tine,

            Toate lacrimile și gândurile mele,

Antonin Artaud

            Nu uita să scrii FIUL.

            Mai bine o să-ți scriu când o s-o știu.

            Aș vrea să spun mai multe, dar știu că tu mă înțelegi.

*

Marsilia, 24 iulie 1922

            Dulce Génica. Sunt foarte trist. Simt o DORINȚĂ nebunească de a fi cu tine. Mă apasă din ce în ce mai tare golul pe care îl lasă absența ta. Aș vrea să-ți mângâi părul. Să te iau de mână. Acum ești plecată într-o călătorie. O să te întorci curând.

            Un lucru mă neliniștește. Îmi spui: „Îți zic acum că la toamnă, dar cine știe unde și cum.“ Dar dacă nimic nu s-a schimbat, m-am gândit că totul a fost aranjat în ceea ce-l privește pe Dullin. Poate

vei fi având tu alte intenții. Cu ce m-am ales eu din ultimele două luni, cât am fost alături de omul ăsta și de trupa lui, e senzația unui adevărat coșmar, în ciuda amabilității pe care a afișat-o când

am plecat. Mi-ar plăcea ca totul să fie iarăși bine, ca în noiembrie, dar, nu, în sufletul meu ceva s-a schimbat. Îți cer iertare că încă îți vorbesc despre asta, dar e ca o adevărată boală în mintea mea, ceva ce mă obsedează. Și tocmai ca să te fac să înțelegi că nu sunt deloc dispus s-o iau de la capăt.

            Am găsit o reproducere bună a lucrării lui Botticelli, Primavera. E realizată în culoare și chiar aduce cu originalul. Ți-o trimit. Sper să-ți placă. Mi se pare că este lucrată destul de îngrijit. Să-mi spui sincer ce impresie îți lasă. Ți-am trimis câteva țigări venite direct de la Constantinopol. Cum ți se par?

            Îmi face bine să vorbesc cu tine altfel decât în gând. Îmi găsisem jumătatea sufletului, alături de care mă simțeam PERFECT în largul meu. Îmi înțelegea toate gândurile. Adăugase un strop de dulceață vieții mele. Și încă o face. Știu că într-o zi n-o să mă mai părăsească. CRED ASTA DIN TOT SUFLETUL.

            Ce ți-ar plăcea să citești. Vrei o carte a lui Lafcadio Hearn, japonezul1? NU MĂ DERANJEAZĂ să ți-o ofer, chiar o să-mi facă plăcere.

            Întotdeauna al tău,

            Antonin Artaud

*

Marsilia, 29 iulie 1922

            Dragă,

            Ți-am trimis două scrisori pe strada Racine. Cred că o să ajungă imediat la tine. Să le ceri. Mi-e foarte teamă să nu pice în mâinile altcuiva. Ai făcut bine că mi-ai povestit pas cu pas călătoria ta, astfel am simțit că am luat și eu parte măcar puțin. De asemenea, ți-am trimis pe strada Racine câteva țigări turcești adevărate. Sunt atât de nefericit! Mă simt cuprins de o tristețe și de un regret

fără margini. Génica, cât de mult mi-ar fi plăcut să călătoresc CU TINE! E bine uneori să lași în urmă Parisul și să mergi undeva departe, ca să te odihnești; dar asta ÎMPREUNĂ cu sufletul-pereche, cu ființa cea mai dragă și mai iubită din lume. Am mari speranțe pentru luna octombrie, când situația mea materială o să se schimbe, fapt care ne-ar apropia chiar mai mult. În orice caz, o să trag din greu pentru asta. Mi-ar plăcea să-ți povestesc tot ce fac. Tu îmi înțelegi atât de bine gândurile. Am construit aproape în întregime personajul bătrânului rege din Le Comte Alarcos, cu purtarea lui, cu preocupările lui interioare, cu gestul lui specific de a-și împreuna mâinile, cu sentimentele lui, cu VOCEA lui, cu intonațiile lui cele mai subtile. Mă gândesc, de asemenea, să construiesc și o estetică a spiritului, am început deja să fac asta. Am găsit un punct, două de pornire interesante.

            În iulie-august 1918, am fost la Bagneres-de-Bigorre și am vizitat Cauterets. Am luat și eu micul tren electric din Pierrefitte și m-am dus să admir Circul Gavarnie. Te văd deci foarte clar în

gândurile mele. Indiferent ce fac, mă gândesc la tine. Ești parte din viața mea. Ești măduva mea.

            Nu uita să treci FIUL pe scrisori.

            Te SĂRUT din adâncul inimii,

Antonin Artaud

            Madeleine, 35, Marsilia

            Am desenat costumele pentru Le Comte Alarcos. Dar le păstrez pentru mine.

Marsilia, 31 iulie 1922

Luni.

            Génica mea dragă. În după-amiaza asta am avut senzația că te-am deranjat. M-am gândit că poate ultimele două scrisori pe care ți le-am trimis pe strada Racine nu au ajuns la tine, că au fost

citite de altcineva și că ai necazuri. O astfel de situație ar fi de nesuportat. Îmi e atât de teamă. Scrie-mi cât de curând ca să mă liniștești. Întreabă de ele la hotel. N-aș vrea să fiu cauza nici celei mai neînsemnate supărări. Te iubesc atât de mult… Am din ce în ce mai multă nevoie de tine, mai ales acum, când nu ești lângă mine. Parcă aș fi separat de propriul corp. Tot ce fac, mă refer aici și la lucrurile nesăbuite (DAR NU ȘTIAM), este din dragoste pentru tine. Am redevenit copilul pentru care mama însemna totul, o ființă de care nu puteam să mă desprind. Acum tu ești ca ea, la fel de

indispensabilă, iar înaintea ta sunt chiar mai naiv decât atunci.

            Mă bucur că ești în Cauterets, căci, aflându-te într-un loc pe care îl cunosc, pot să țin pasul cu tine un pic mai bine. O să mă duc cu siguranță la malul mării, aproape de Toulon. Și apoi???

            Mă simt destul de obosit zilele astea. Sunt pe cale să fac mari eforturi ca să scap de opiu. Și asta îmi provoacă niște suferințe înfiorătoare. Nu mai iau decât un sfert, doar din când în când. Ești mereu cu mine. Indiferent ce-aș face, imaginea ta este acolo, mă privește, mă judecă, participă la ceea ce eu trăiesc. Ce mai faci. Aștept cu nerăbdare vești de la tine.

            Din toată inima alături de tine, toată dragostea mea,

Antonin Artaud

Marsilia, 3 august 1922

            Iubito, mi-a venit o idee legată de dansurile tale. Un spectacol de balet în care tu ai fi subiectul principal și care ar reprezenta lupta sau apoteoza, triumful Elementelor abstracte. Asta fiindcă ești una dintre puținele artiste care ar putea exprima abstractul. Dansul Apei, al Focului, al Dorinței, al Febrei, al Voluptății, al bărbatului, al Vieții, al Morții, al Disperării, al Regretului, plus

combinațiile umane dintre aceste elemente. Îți trimit schița unui costum inspirat de Foc. Este confecționat din fâșii de stofă în formă de flăcări, separate printr-un cerc negru, undeva mai jos de

talie. Aceste fâșii sunt prinse de brațe, de încheieturile mâinii, urcă în jurul gâtului, izvorăsc din cap, cusute de alte fâșii mai subțiri, care să reprezinte ramificațiile focului, și, în timp ce dansezi,

toate flutură, plesnesc, lucesc, scânteiază. Nu știu însă dacă o să-ți placă culorile.

            O să-ți trimit în curând și o poezie pe care am scris-o și în care am încercat să găsesc cuvintele pe care le-ar putea rosti Sfântul Francisc de Assisi. Mă simt foarte mistic în acest moment.

            Creierul meu e plin de idei legate de piese de teatru, de decoruri, de poezii, de costume. Nu am imagini exterioare prin care să ți le descriu, ci doar unele interioare. Am primit cele două cărți poștale de la tine. Ai un noroc uimitor, fiindcă dispui de imagini prin care să descrii tot ce-ți dorești, să nu-ți fie teamă că nu poți să exprimi esențialul, să nu te îndoiești de tine, mai întâi exprimă

orice, iar când vei fi făcut acest lucru în mod inconștient, o să-ți dai seama că ai făcut-o cu adevărat. O să-ți trimit și câteva schițe de costume pe care le-am desenat pentru Le Comte Alarcos. Ah, ce-aș vrea să joc rolul unor tineri, să apar cu propriul chip. O să scriu o piesă pentru noi doi. Spune-mi ce mai faci. Mai suferi din cauza nasului. (Cuvântul ăsta îmi pare ridicol, parcă ar fi o glumă. Nu-l lua în seamă.) Scrie-mi. Ai primit scrisorile trimise pe strada Racine. Te iubesc. Ai încredere în mine.

            Pe curând,

Antonin Artaud

            Nicio veste de la Dullin, o fi de bine?

            Îți sărut mâinile.