Cel mai exclusivist restaurant din lume se afla in Italia si serveste numai doua persoane per masa. Oaspetii sunt transportati cu un Ferrari pana la cina romantica, pregatita numai din ingrediente sezoniere de cea mai buna calitate.
In rapoartele de tendinte recente din industria turismului a aparut tot mai des expresia „small luxury”. Se refera la experiente care nu sunt grandioase sau foarte scumpe dar ofera un nivel de intimitate exclusivist prin care oaspetii se pot bucura de fiecare moment la un potential maxim.
Un exemplu perfect al acestei tendinte este popularitatea restaurantului „Solo Per Due” din Italia care ofera una dintre cele mai exclusiviste experiente culinare din Europa. Supranumit „cel mai mic restaurant din lume”, localul are o singura masa si serveste doar doua persoane deodata, intr-o intimitate neobisnuita.
Asa cum ii spune si numele — Solo Per Due se traduce Doar pentru doi — este gandit pentru a oferi o experienta in care sunt scoase din ecuatie posibilile griji. Nu exista cozi, nu se asteapta dupa mancare, nu este galagie si toata atentia angajatilor restaurantului este indreptata spre cele doua persoane pe care le servesc.
Amplasat in dealurile Sabine din Vacone, Italia – un mic sat din provincia Rieti, in centrul Italiei, la 60 de kilometri la nord de Roma – „Solo Per Due” este renumit in intreaga lume. La cerere, oaspetii sunt preluati intr-un Ferrari si condusi la restaurant pe drumurile marginite de palmieri, maslini si vegetatie bogata. La sosire, sunt condusi pe o carare luminata de torte si trec pe langa busturi romane spre cladirea din secolul al XIX-lea.
Restaurantul este situat intr-o cladire istorica, construita pe ramasitele unei vile romane care a apartinut poetului latin Horatiu.
Inainte de a intra in restaurant pentru cina sau pranz (sunt servite cate doua cupluri in fiecare zi), oaspetii se pot relaxa la umbra vitei de vie si se pot bucura de privelistea panoramica din vale (in zilele calduroase) sau se pot aseza in fata unui foc de lemne (in serile reci de iarna).
Relaxarea dinaintea cinei este o modalitate de a permite oaspetilor sa lase deoparte grijile si sa se uite peste „cartea gandurilor” (libro dei pensi), regasita la intrare, unde si-au consemnat povestile cupluri din intreaga lume.
Ulterior sunt condusi in zona unde este servita cina care include doar o masa si doua scaune amenajate intr-o incapere decorata cu arta, sculpturi si flori. Muzica de pe fundal este aleasa in momentul rezervarii cinei, la fel se intampla si cu meniul care este creat impreuna cu cheful restaurantului si personalizat de fiecare data.
Oaspetii sunt serviti de un chelner imbracat in frac care poate fi chemat in orice moment prin sunetul unui clopot de argint. Meniul se bazeaza in intregime pe ingrediente proaspete, sezoniere, de cea mai buna calitate si este insotit mereu de vinuri italiene fine.
Chiar daca fiecare aspect al cinei este personalizat, meniul include atat mancaruri dar si vinuri specific italiene. Micul restaurant a fost creat de la inceput ca o mica afacere de familie prin care sunt utilizate resursele locale pentru a oferi o experienta pur italiana.
„Solo Per Due” este detinut de Giovanni di Claudio si de tatal sau, Remo, care este si chelner. Este deschis pe tot parcursul anului si serveste un cuplu la pranz si unul al cina. Rezervarile pot fi facute la numarul de telefon aflat pe site-ul restaurantului, indiferent de data dorita. Cu 10 zile inaintea vizitei, oaspetii sunt rugati sa confirme rezervarea si sa stabileasca toate detaliile incluse in aceasta experienta, de la transport la meniu.
Pretul unei mese la Solo Per Due costa 250 de euro de persoana, in timp ce sampania, vinurile fine si aranjamentele florale speciale sunt excluse din pret. Transportul personal de la Roma este un cost suplimentar de 250-590 de euro, iar un foc de artificii optional de trei niveluri poate adauga inca 1.900-3.200 de euro. Astfel de experiente complete sunt perfecte pentru cereri in casatorie.
Un sejur de o noapte la o cabana din apropiere, in „La Casetta”, costa 90 de euro de persoana si include micul dejun.
Solo Per Due ofera, de asemenea, propriul ulei de masline Oleum, exclusiv oaspetilor Solo Per Due, la pretul de 40 de euro pe sticla si nu accepta carduri de credit insa puteti plati prin transfer bancar.
Toata aceasta experienta include si cateva reguli stricte. Oaspetii nu pot viziona restaurantul inainte de a face o rezervare si trebuie sa ajunga la o anumita ora stabilita de comun acord cu proprietarii, care pregatesc si servesc mancarea elaborata
Totul este pregatit la minut, de aceea oaspetii trebuie sa sune cand sunt pe drum, cu 30 de minute inainte de sosire, si sa nu ajunga niciodata prea devreme, altfel portile vor fi inchise si nu ii va intampina nimeni.
In mod obisnuit, o masa la Solo Per Due este rezervata cu luni de zile in avans.
La desert este servit un tort in forma de inima care include numele celor doua persoane care iau masa. Iar pe florile de pe masa este asezata o felicitare cu o fraza speciala dedicata celor doi.
Printre preparate comandate frecvent se numara ravioli in forma de inima, stridii, scampi, carpaccio de carne si tiramisù cu ciocolata alba.
„Acesta nu este un restaurant – oferim o experienta unica, intima, care se afla in centrul reputatiei noastre de zeci de ani. Asadar, nu este vorba despre noi sau despre cine suntem – suntem in umbra. Este vorba despre cei care mananca. Oamenii care vin aici nu sunt simpli clienti. Sunt oaspeti de care avem mare grija. ii cocolosim si ne asiguram ca acest moment special este exact asa cum vor ei sa fie. Totul este adaptat la nevoile lor.”, a declarat domnul Remo pentru CNN.