Scriitorul si scenaristul Guillermo Arriaga (21 de grame, Babel) vine la Festivalul International de Carte Transilvania. „Stiu povesti uimitoare despre tara dvs. inca de cand parintii mei au fost in Romania, cu foarte multi ani in urma.”
Cea de-a IX-a editie a Festivalului International de Carte va aduce in inima Clujului, in Piata Unirii, trei scriitori cu numeroase premii internationala, care au influentat literatura contemporana, Guillermo Arriaga, Dacia Maraini si David Machado.
Guillermo Arriaga, de origine mexicana este cel care a lucrat cu Alejandro González Iñárritu la filme ca Amores perros (Iubiri si caini), 21 de grame sau Babel, care i-au adus nominalizari la Oscar, BAFTA si Golden Globes, dar si premii la Cannes sau Sundance.
In ipostaza de scriitor a publicat romanele Escadron Ghilotina (1991), Un dulce miros de moarte (1994), Bivolul noptii (1999) si volumul de proza scurta Retorno 201 (2006), care au fost traduse in peste optsprezece limbi, inclusiv in limba romana.
Salbaticul (2016) este cel mai recent roman al sau.
Intr-un interviu din 2009, pe care l-am realizat pentru revista Tabu, Arriaga a marturisit legaturile lui mai putin stiute cu Romania „Sunt foarte onorat ca sunt publicat in Romania. Stiu povesti uimitoare despre tara dvs. inca de cand parintii mei au fost in Romania, cu foarte multi ani in urma, cred ca vreo 35 de ani.
Stiu ca sunt locuri minunate de vanatoare si vanatori buni. Si desigur, o cultura puternica gratie careia aveti oameni extraordinari in industria filmului. Mi-ar placea sa le spun cititorilor din Romania ca povestile mele sunt despre oameni.”
Tot cu acea ocazie, scriitorul si scenaristul a povestit despre cum traieste o viata paralela in timp ce scrie povestile personajelor sale „Sunt unele pasaje la care am fost foarte emotionat in timp ce le scriam si am suferit sau am ras alaturi de personajele mele. E uimitor cum ceea ce inventezi incepe sa intre in tine atat de mult incat ti se pare real.
Am crescut, nu stiu daca e bine sau rau, cu ideea ca un barbat nu plange (parintii nu au nimic cu aceasta concluzie a mea, mai degraba prietenii). Asa ca e dificil pentru mine sa plang. Dar cand am vazut ultima scena din filmul pe care l-am regizat (n. red. „The Burning Plain“), am fost la limita sa-mi curga lacrimile. Trebuie sa recunosc insa ca am plans in timp ce scriam unele pasaje din romanele mele.” (intregul interviu poate fi citit aici )
Anul acesta, Festivalul International de Carte este axat pe duo-ul dinamic al tehnologiei si culturii. Motto-ul fiind „AI si cartea”, organizatorii vor sa arate cum tehnologia moderna si farmecul atemporal al cartilor se completeaza perfect. De la Inteligenta Artificiala, care este cel mai discutat subiect in prezent, pana la realitatea augumentata, care ne ajuta sa ne depasim limitele mintii si la impactul social, le atingem pe toate, raportandu-le, desigur, la comunitate.
Festivalul International de carte se va desfasura intre 28 septembrie – 1 octombrie.