In 2019, invitatul special al Festivalului de FilmIndependent Anonimul a fost regizorul ucrainean Sergei Loznitsa. Era imediat dupa domentarul multi premiat Maidan, despre protestele din Kiev, si urma sa aiba o premiera, The State Funeral, despre inmormantarea lui Stalin, la Festivalul de film de la Venetia.

Nascut in Belarus, Losnitza a urmat liceul la Kiev si a lucrat ca matematician la Institutul de Cibernetica inainte de a intra in renumitul Institut de Cinematografie Gherasimov din Moscova in 1991.

“Eram prea timid ca sa intervin in vietile oamenilor, preferam sa le observ”, a povestit echipei urban.ro la vizita sa la festival.

La Anonimul a fost o retrospectiva cu 7 dintre filmele sale, plus un masterclass in care regizorul a povestit despre structurile narative cu care isi construieste povestile, despre cum si-a creat o identitate comuna pentru toate filmele lui, dar si despre cat de greu e sa lucrezi uneori cu marii actori rusi, cei care au gradul de Artist Al Poporului.

Losnitza, fost matematician si un pasionat al tehnologiei, a povestit la masterclassul pe care l-a sustinut atunci ca banuieste o directie pe care cinematografia – si ca documentar si ca fictiune – este, „reinterperatrea tot mai frecventa a istoriei contemporane”, iar patru ani mai tarziu, tendinta e foarte prezenta la nivel mass market: “The Crown” sau “Victoria and Abdul”- sau la noi, “Aferim” sau “Intre chin si amin”, “Queen Marie of Romania”, toate bazate pe reconstituirea unor mari perioade istorice.

In acelasi masterclass a povestit despre felul in care-si tine mintea antrenata (citeste saptamanal Scientific American, unde urmareste informatii nu doar despre noile descoperiri stiintifice, ci si analize de context politic.)

Tot atunci a povestit cum abordeaza, ca regizor, documentarul si filmul de fictiune, care sunt doua genuri diferite. “Pentru mine, documentarele si fictiunile sunt acelasi lucru. Materialul este diferit, dar modul in care fac filmul este acelasi: structura, dezvoltarea, relatia dintre cadre… Dar cand fac fictiune, lucrez cu o echipa de 150 de persoane, iar cand fac un documentar lucrez cu 5-10 persoane. Cu toate acestea, cred ca diferenta dintre documentar si fictiune este o diferenta etica, deoarece exista lucruri pe care nu le poti filma intr-un documentar, cum ar fi sinuciderea sau impuscaturile. De asemenea, atunci cand faci un documentar, esti ca un om de stiinta care face un experiment: uneori, se intampla lucruri la care nu te asteptai. Asta inseamna ca nu poti crea in totalitate. Te surprinde si aceasta este cea mai frumoasa parte a realizarii unui documentar. In rest, in ceea ce priveste modul in care folosesc imaginile, este la fel.”

La vremea respectiva conflictul in Ucraina era in desfasurare, dar doar la nivelul protestelor (si al unor represiuni, cu arestari din partea autoritatilor cu influente ruse), acum de mai bine de un an si jumatate e razboi, dar cu atat mai puternice sunt explicatiile sale despre documentarele politice pe care le face.

“In primul rand, sunt opere de arta.In al doilea rand, sunt filme politice, deoarece trateaza subiecte si momente foarte importante. Maidan este o revolutie reala care a avut loc dupa prabusirea Uniunii Sovietice, cu un fundal anticolonial, deoarece scopul era de a lupta impotriva unei influente rusesti care era puternica chiar si in Ucraina independenta. Cred ca aceasta revolutie este prima revolutie reala din toate acele teritorii care erau, acum o suta de ani, „imperiul rus”.A fost o revolutie serioasa facuta de oameni, si nu de oameni aflati la putere, nu de un grup mic de revolutionari si teroristi: a fost o revolutie serioasa facuta de oameni care au vrut sa curete scena politica.Vom sti doar in viitor daca a fost o revolutie de succes sau nu, dar s-a intamplat.

Un alt film pe care l-am facut, Donbass, este despre mass-media si despre rolul si pozitia mass-media in acest razboi destul de ciudat care a durat aproape la fel de mult ca cel de-al Doilea Razboi Mondial.

Prin acest film, incerc sa descriu ce s-a intamplat acolo si sa descriu cat de periculos este contextul de atunci. Filmul este despre un ritual care nu este doar un ritual funerar al lui Stalin, ci este si un ritual care a descris relatiile dintre oameni, a descris intreaga societate.\ Discursurile si textele din acea perioada de comemorare ne suna ridicol acum. Dar, la acea vreme, destul de multi oameni le-au acceptat. Am vorbit acum cateva luni cu cineva care avea 16 ani in timpul acelor evenimente si mi-a spus ca a plans toata ziua cand a auzit textul, desi era pe atunci un disident si un poet foarte bun.Va puteti imagina? Este o persoana foarte educata; tatal sau a fost chiar ministru al educatiei in republica sa, Lituania.”

„Donbass” este o coproductie Germania – Ucraina – Franta – Romania – Olanda si l-a avut ca director de imagine pe Oleg Mutu, recunoscut pentru filmele de referinta la care a lucrat, precum „Moartea domnului Lazarescu” (2005, r. Cristi Puiu) sau „4 luni, 3 saptamani si 2 zile” (2007, r. Cristian Mungiu). Acesta este cel de-al patrulea lungmetraj de fictiune al regizorului Sergei Loznitsa la care colaboreaza cu directorul de imagine Oleg Mutu – dupa „My Joy”, „In The Fog” si „A Gentle Creature” -, si al doilea in care joaca Valeriu Andriuta („A Gentle Creature”).