Hidden Figures, povestea reala a trei matematiciene de culoare care au ajutat NASA in anii ’60 cand rasismul facea legea in America. Puteti vedea filmul pe Orange TV Go.
De-a lungul anilor cinematografia ne-a oferit multe povesti in care oameni care se exprimau prin cifre au schimbat lumea, uneori cu geniul sau (Alan Turing in “The Imitation Game” sau John Nash in “A Beautiful Mind”) sau cu bunatatea sa (Raymond in “Rain Man”).
Chiar si pe urban.ro v-am prezentat intr-un interviu exclusiv unul dintre cei mai spectaculosi oameni de pe planeta, genialul Daniel Tammet (care poate sa spuna 22.000 de cifre din numarul PI), interviul il puteti citi aici.
Cifrele si matematica schimba lumea, stau la baza tehnologiei, medicinii si chiar a poeziei dar pare destul de dificil de realizat un film atractiv, emotionant si motivational cu… matematicieni sau cifre.
Povestile care au la baza viata reala sunt insa o inspiratie perfecta pentru aceasta categorie de filme, iar mult aclamatul si premiatul “Hidden Figures”/ Figuri ascunse intra in aceasta categorie si este una dintre recomandarile urban.ro, un film pe care-l puteti vedea pe platforma Orange TV Go.
„Hidden Figures” (Figuri ascunse) e povestea unui trio de matematiciene afro-americance care au fost angajate de NASA la inceputul anilor 1960 pentru a ajuta la calcularea unor date cruciale pentru primele misiuni spatiale.
Vorbim de anii 60, de femei de culoare si de o perioada in care femeile nu erau valorizate in societate si nu primeau job-uri cu responsabilitati majore. Iar reusita acestor tinere e cu adevarat istorica si a motivat generatii intregi.
Atunci cand Al Harrison (Kevin Costner), inginerul care se ocupa de Grupul de lucru spatial al NASA, numit in mod grozav Space Task Group, intreaba exasperat: „Nu avem o singura persoana in toata cladirea asta care sa se descurce cu geometria analitica?”, femeia modesta care este trimisa in biroul sau este Katherine Johnson (Taraji P. Henson), un fost copil-minune care si-a gasit de lucru la Langley Research Center pe post de „calculator”, termen dat femeilor pricepute la efectuarea de calcule pe o masina de adunat. (Si pentru ca vorbim despre Virginia de dinainte de integrare, ea este trimisa dintr-o camera destinata „Computerelor de culoare”).
Katherine poate face mai mult decat sa conduca o masina de adunat, dupa cum dovedeste rapid. Chiar si asa, obstacolele cu care se confrunta sunt aproape la fel de descurajatoare ca si trimiterea unui om in spatiu. Colegii gelosi (unul dintre ei interpretat de Jim Parsons din “The Big Bang Theory”) incearca sa o submineze: este de culoare si mai e si femeie, o dubla lovitura pe care orgoliile lor de barbati albi nu o pot suporta.
Cand incearca sa toarne cafea din ibricul comun al biroului, colegii ei, toti albi si aproape toti barbati, isi arunca priviri complice unii altora – iar a doua zi, un ibric mic, separat, dar presupus egal, apare pe masa, special pentru ea. Singura toaleta pe care are voie sa o foloseasca se afla intr-o alta cladire, la o jumatate de kilometru distanta. Isi aduce munca cu ea in aceste pauze de toaleta, dar asta nu conteaza. Drumul dus-intors dureaza atat de mult incat absenta ei provoaca discutii.
Intre timp, doua dintre prietenele si colegele lui Katherine de la Langley ocolesc propriile bariere: Dorothy Vaughan (Octavia Spencer), care este ultra-capabila, face treaba de manager, desi sefa ei rasista ascunsa (Kirsten Dunst) refuza fie sa o promoveze, fie sa o plateasca cat merita. Iar Mary Jackson (Janelle Monáe), o alta matematiciana inzestrata, decide sa faca saltul pentru a deveni inginer – doar pentru a descoperi ca, daca este destul de greu pentru o femeie alba sa reuseasca acest lucru, este aproape imposibil pentru o femeie de culoare.
Filmul e motionant si spectaculos nu doar prin poveste, ci si prin inteligenta alegere a actorilor – personajele negative, rasiste si pline de orgolii si prejudecati, sunt interpretate de actori cu un grad mare de simpatie pentru filmele lor precedente, iar asta il face pe spectator sa simta si mai bine contrastul dintre cei albi si cei de culoare, precum si presiunea pe care o resimteau aceste femei la locul de munca.
Filmul e adaptat dupa cartea lui Margot Lee Shetterly, „Hidden Figures: The Untold Story of the African American Women Who Helped Win the Space Race” (Povestea nestiuta a femeilor afro-americane care au ajutat la castigarea cursei spatiale), pe care o puteti cumpara de aici.
Astazi, nu este nimic surprinzator in legatura cu faptul ca femeile de culoare pot sa se ocupe de o astfel de sarcina si, in mod clar, NASA a fost suficient de realista pentru a recunoaste acest lucru la vremea respectiva. Ceea ce nu era neaparat evident in 1962 era faptul ca aceste „computere de culoare”, asa cum erau numite de NASA, meritau sa beneficieze de aceleasi drepturi si sa fie tratate cu acelasi respect ca si colegii lor barbati albi – iar ceea ce regizorul Theodore Melfi („St. Vincent”) ilustreaza prin intermediul povestirii sale simple, puternice si emotionante, este un mesaj despre emancipare, fara sa fie militantist – feminist.
