Tom Hanks denunta o reclama deepfake in care pare ca promoveaza asigurari stomatologice. Simultan, actorii americani se intalnesc cu producatorii de filme pentru a negocia plata pentru utilizarea imaginii lor de catre Inteligenta Artificiala.
Tom Hanks a postat un mesaj neobisnuit pe contul lui de Instagram in care isi avertizeaza urmaritorii ca o reclama care pare a fi facuta de el este de fapt un fals (deepfake) creat de Inteligenta Artificiala.
Actorul, care si-a exprimat anterior ingrijorarea cu privire la utilizarea inteligentei artificiale in filme, le-a spus celor peste 9,5 milioane de urmaritori ca nu are nimic de-a face cu videoclipul respectiv, mesajul lui fiind insotit de o captura de ecran a reclamei.
Hanks a scris ca imaginea i-a fost utilizata fara permisiune.”ATENTIE!!! Exista un videoclip care promoveaza o clinica stomatologica, cu o versiune a mea creata de Inteligenta Artificiala. Nu am nimic de-a face cu asta.”, a fost mesajul actorului.
De-a lungul timpului, Tom Hanks a vorbit de mai multe ori despre „provocarea artistica” pe care Inteligenta Artificiala o reprezinta pentru industria cinematografica, iar problema este unul dintre punctele centrale ale grevelor recente ale actorilor si scenaristilor de la Hollywood.
In trecut, Hanks si-a exprimat ingrijorarea cu privire la utilizarea Inteligentei Artificiale in film si televiziune, desi nu s-a sfiit sa aprobe versiuni ale sale care au fost modificate digital in filme.
In 2004, in filmul de animatie „The Polar Express” apare o versiune CGI a lui Hanks — un personaj animat care seamana identic cu trasaturile actorului — iar in 2022, personajul lui din „Un barbat pe nume Otto” a fost intinerit cu ajutorul tehnologiei digitale si a efectelor speciale, inclusiv unele bazate pe Inteligenta Artificiala.
In filmul „Here”, regizat de Robert Zemeckis, care va fi lansat anul viitor, Tom Hanks va interpreta versiuni mai tinere ale personajului sau, folosind un instrument de la Metaphysic. Compania de inteligenta artificiala a declarat ca poate crea „schimbari fotorealiste de chipuri, de cea mai inalta rezolutie si efecte de intinerire adiacente prestatiilor actoricesti, in direct si in timp real, fara a fi nevoie de alte lucrari de compozitie sau VFX (n.r. efecte speciale).”
Merita mentionat ca Hanks este considerat unul dintre cei mai influenti actori din Hollywood. Pozitia lui cu privire la Inteligenta Artificiala ar putea fi una strategica, legata de greva actorilor de la Hollywood.
Pe 18 aprilie 2023, cu cateva zile inainte de inceperea grevei scenaristilor de la Hollywood — care a paralizat industria cinematografica in ultimele luni — Hanks a acordat un interviu comediantului britanic Adam Buxton in cadrul podcastului acestuia. Actorul a declarat despre Inteligenta Artificiala ca ”am vazut ca se va intampla asta. Am vazut ca va exista aceasta capacitate de a lua zerouri si unu in interiorul unui computer si de a le transforma intr-o fata si un personaj. De atunci, aceasta capacitate a crescut de un miliard de ori si o vedem peste tot. Pot sa va spun ca se poarta discutii in toate breslele, in toate agentiile si in toate firmele de avocatura pentru a gasi ramificatiile juridice ale faptului ca fata si vocea mea – si a tuturor celorlalti – sunt proprietatea noastra intelectuala. In acest moment, daca as vrea, as putea sa vin sa prezint o serie de sapte filme in care sa joc ca si cum as avea 32 de ani la infinit. Oricine poate acum sa se recreeze la orice varsta ar avea prin intermediul Inteligentei Artificiale sau al tehnologiei deepfake.”
Hanks s-a declarat ingrijorat inclusiv de ce s-ar putea intampla in czul mortii sale subite si cum lipsa reglementarilor ar permite studiourilor de la Hollywood sa ii reproduca imaginea cu IA la nesfarsit.
„As putea fi lovit de un autobuz maine si asta ar fi tot, dar aparitiile mele pe ecran ar putea continua la nesfarsit. Si in afara faptului ca se intelege ca a fost facut cu IA sau deepfake, nu va fi nimic care sa va spuna ca nu sunt eu si numai eu. Si va avea un anumit grad de naturalete. Aceasta este cu siguranta o provocare artistica, dar si una legala.”, a mai spus actorul.
Greva scenaristilor din SUA s-a incheiat saptamana trecuta — unul dintre principalele puncte de conflict fiind ingrijorarea ca o Inteligenta Artificiala necontrolata ar putea submina munca acestora — cu un acord care prevede restrictii privind modul in care IA poate fi utilizata in filme si televiziune in urmatorii trei ani.
In ceea ce ii priveste pe actori, coincidenta face ca mesajul lui Hanks de pe Instagram sa fie corelat cu ziua in care SAG-AFTRA — sindicatul care reprezinta actorii de la Hollywood — si AMPTP — alianta producatorilor de film si televiziune din SUA — se intalnesc la o negociere considerata cruciala pentru industria cinematografica. Coordonat sau nu, mesajul lui Hanks va pune presiune asupra principalei probleme pe care o au actorii legata de modul in care le-ar putea fi utilizata imaginea pe viitor.
In plus, reclama despre care el vorbeste in postarea de pe Instagram nu poate fi gasita nicaieri pe internet la momentul redactarii acestui articol, nu se stie exact daca videoclipul exista in fapt.
Pe masura ce sistemele de inteligenta artificiala au crescut in putere si sofisticare, au crescut si ingrijorarile legate de capacitatea lor de a crea versiuni virtuale din ce in ce mai realiste ale unor persoane reale – ceea ce este numit uneori deepfake.
In ultimii ani au aparut tot mai multe deepfakeuri, multe dintre ele fiind utilizata in pornografie, uneori ca forma de razbunare. In Anglia si Tara Galilor a fost data deja o serie de legi care faciliteaza urmarirea penala a infractorilor care apeleaza la astfel de tertipuri.
Recent, expertul financiar Martin Lewis acuza ca videoclipurile create de Inteligenta Artificiala sunt adesea folosite pentru a insela oamenii si pentru a-i pacali sa transfere sau sa investeasca sume de bani.
Bineinteles ca un alt domeniu in care au aparut deja deepfake-uri este cel al politicii. Fostul presedinte american Donald Trump si actualul lider al Ucrainei, Volodymyr Zelensky, se numara printre cei care au fost vizati.
Luna trecuta, Google a anuntat ca va solicita ca orice reclama politica difuzata pe platforma sa dezvaluie daca a fost creata cu ajutorul inteligentei artificiale.
Stephen Fry, Nick Cave si Bruce Willis au fost printre artistii care si-au exprimat deja dezaprobarea fata de aceste practici. Mai jos puteti citi parerile lor si puteti viziona si unul dintre cele mai raspandite deepfake-uri din mediul online din seria cu un personaj care seamana identic cu Tom Cruise.
In acelasi timp, manipularea video cu ajutorul IA poate fi utilizata si in moduri necontroversate: de exemplu, concertele trupei ABBA cu avataruri de la Londra, realizata cu aprobarea artistilor. Mai jos puteti citi mai multe despre acest subiect.