Mona Lisa, celebra pictura a geniului renascentist Leonardo da Vinci, cea mai faimoasa opera de arta din lume, ascunde in continuare o multime de secrete. De data aceasta, datorita noilor tehnologii si metode de a analiza picturile, cercetatorii sunt mai aproape cu un pas de a afla mai multe despre misterioasa panza.

Conform unei cercetari publicate recent in Journal of the American Chemical Society, specialistii de la Centrul National de Cercetare Stiintifica din Franta (CNRS) sunt de parere ca unii dintre pigmentii folositi de Leonardo pentru a picta Mona Lisa sunt de fapt toxici. Acestia au folosit raze X pentru a analiza structura chimica a unei mostre minuscule de culoare uscata, extrasa din pictura, pentru a putea analiza indeaproape compozitia vopselelor.

Cercetarea sugereaza a Leonardo ar fi experimentat cu diverse tehnici in timpul procesului de lucru si ca Mona Lisa, cunoscuta si ca „Gioconda”, are o compozitie chimica complet diferita fata de celelalte opere ale maestrului, diferita chiar de alte picturi realizate in epoca de contemporanii lui. 

Cercetatorii de la CNRS au lucrat indeaproape cu istoricii de arta pentru a confirma o teorie dezbatuta in ultimele decenii de catre specialistii din lumea artei, si anume ca Leonardo ar fi folosit pulbere de oxid de plumb pentru a ingrosa si usca mai rapid straturile de culoare ale Giocondei. In epoca, oxizii erau utilizati adesea in combinatie cu vopselele pentru a usca mai rapid picturile, insa nici un pictor renascentist n-a folosit oxidul de plumb, cu exceptia lui Leonardo. 

In urma analizei culorilor, specialistii au descoperit prezenta unui compus chimic rar si extrem de toxic, numit plumbonacrit. Desi acest lucru dezvaluie mai multe despre procesul de lucru al lui Leonardo, este vorba despre o ramasita minuscula a plumbonacritului, fiind aproape invizibila la o privire cu ochiul liber si mai subtire decat un fir de par. 

Victor Gonzalez, autorul principal al studiului si chimist la CNRS, a declarat ca „Leonardo a fost o persoana careia ii placea sa experimenteze, iar fiecare dintre picturile lui este complet diferita din punct de vedere tehnic. In acest caz, este interesant sa vedem ca intr-adevar exista o tehnica specifica pentru stratul de baza al Giocondei.”

Desi este un element rar intalnit in compozitia culorilor din operele de arta renascentiste, plumbonacritul a mai fost identificat si in Cina cea de Taina a lui Leonardo si in alte picturi ale vechilor maestri, mai ales in cele de secol al XVII-lea din spatiul nordic, printre care si o pictura de Rembrandt.

Culorile si pigmentii folosite in atelierul lui Leonardo au fost mereu inconjurate de o aura de mister deoarece s-au pastrat putine informatii despre tehnica de lucru a maestrului. In acest sens, oamenii de stiinta si istoricii de arta au fost determinati sa cerceteze cu minutiozitate scrierile si operele sale de arta pentru a cauta chiar si cele mai neinsemnate indicii.

La inceputul anilor 1500, multe dintre picturi erau realizate pe panou de lemn ca suport si necesitau un strat gros de vopsea pentru a forma baza pe care urma sa fie adaugate celelalte culori. Desi majoritatea artistilor foloseau o pasta numita „gesso”, un amestec natural care actiona ca un liant intre lemn si culoare, Leonardo a experimentat diverse tehnici, printre care si vopsirea lemnului cu un pigment alb in care era inclus si plumb. 

De asemenea, el isi infuza si uleiul folosit pentru pictura cu oxid de plumb, un pigment portocaliu care conferea un timp de uscare mai rapid al culorii si care in timp s-a transformat in plumbonacrit. Leonardo a folosit aceasi tehnica si in cazul Cinei cea de Taina, indepartandu-se la vremea respectiva de metodele traditionale de a picta in fresca. 

In ciuda noii descoperiri, Gonzalez sustine ca in operele lui Leonardo sunt ascunse mai multe secrete care asteapta sa fie descoperite. Acesta a adaugat ca „momentan dam la o parte stratul de la suprafata. Ceea ce spunem noi este ca am cladit doar o mica caramida in plus la ceea ce se cunoaste deja.”

Capodopera lui Leonardo da Vinci, eminamente cea mai faimoasa pictura din lume, atrage anual zeci de milioane de vizitatori in Luvru si in Paris. Acestia stau la cozi interminabile pentru a poza langa tabloul care surprinde la prima vedere cu dimensiunile reduse pe care le are.

In acelasi timp, specialistii din lumea artei considera deseori ca tabloul a devenit celebru tocmai datorita evenimentelor controversate care i-au definit istoria. De-a lungul timpului, a fost supus atat vandalismului cat si mai multor incercari de a-l fura. 

In anii ’50, partea de jos a panzei a fost atacata cu acid, fapt care a determinat protectia spectaculoasa de care beneficiaza tabloul in Luvru: este protejat de 2 randuri de sticla si un geam anti-glont. 

Cel mai recent incident a avut loc in anul 2009 cand o femeie si-a aruncat cu furie cana de ceramica spre tablou, reusind sa sparga cana, pictura fiind lasata fara urme.

Cea mai faimoasa intamplare privind jaful Mona Lisei s-a intamplat in 1911, evenimentul va fi transformat in curand intr-un film regizat de Jodie Foster, scenariul fiind bazat pe romanul „The Day They Stole the Mona Lisa” din 1981. 

Astfel de controverse legate de Mona Lisa fac parte din motivul pentru care pictura este atat de cunoscuta. Mai jos puteti descoperi alte articole pe aceasta tema.