In luna octombrie, la Opera Carlo Felice din Genova a avut premiera “Visul unei nopti de vara” in regia lui Laurence Dale, cu costume create de Gary McCann si realizate de o echipa romaneasca: Atelier Foarte Frumos. Este un atelier de croitorie care s-a profilat sub forma unei afaceri de familie, fiind condus de Iolanda Mutu si fiica ei, Iolanda Mutu Jr.

Validarea primita la nivel international este un punct culminant atat pentru cei 8 ani de existenta ai Atelierului Foarte Frumos dar si pentru cei cativa zeci de ani de experienta in industria textila ai Iolandei Mutu.

Mai jos va invitam sa citi un interviu care prezinta pe larg povestea „celor doua Iolande”. Este o istorie care coincide cu descentralizarea industriei spectacolelor din Romania ─ pentru ca atelierul lor lucreaza independent ─, prezentand de fapt o poveste plina de rezilienta, pasiune si dorinta de a transforma scenele romanesti in locuri pe care sa-si doreasca sa le vada cat mai multi spectactori.

Aproape orice persoana care a fost la spectacole de muzica, musical, opera, opereta si teatru in Bucuresti a vazut costume create de cele doua Iolande Mutu si echipa Atelier Frumos.

In randul celor care lucreaza in industria spectacolelor, atelierul este unul dintre cele mai renumite, atat pentru efervescenta si rezistenta de care au dat dovada, dar si pentru ca lucreaza rapid, eficient si cu profesionalism. 

Povestea lor arata, asa cum anunta si titlul articolului, gradul de nebunie de care au nevoie cei care lucreaza in culisele spectacolelor romanesti dar si vointa si ambitia extraordinara a unui grup de femei ─ ─ la Atelier Foarte Frumos lucreaza numai femei ─ care schimba modul in care arata scenele romanesti. Este o industrie din care se imbogatesc foarte putini si in care activezi din pasiune, deseori cu dorinta de a schimba ceva in bine si de a creste nivelul de educatie al unui public care inca se familiarizeaza cu texte clasice, musicaluri sau obiceiul de a plati saptamanal un bilet la spectacol.

Iolanda Mutu (mama) coordoneaza atelierul de croitorie in timp ce Iolanda Mutu Jr. (fiica) lucreaza fie in tandem cu ea, fie se ocupa de scenografie de costume, recent fiind nominalizata la premiile Gopo pentru creatiile ei din “Capra cu trei iezi”, in regia lui Victor Canache. 

Printre exemplele de costume realizate de Atelier Foarte Frumos pe care le-ati vazut pe scenele de la Sala Palatului se numara showurile Stefan Banica Jr de Craciun din ultimii 6 ani, concerte Andra si Delia, musicalurile lui Razvan Mazilu (Cabaret, Sunetul muzicii, The Full Monty), inclusiv mega-productia “We Will Rock You”.

Creatiile lor — care le poarta fie semnatura creativa, fie partea de productie si executie — le-ati vazut pe micul ecran in emisiunile “Dansez pentru tine”, “Romania Danseaza” sau “Dancing On Ice” si in teatru in spectacolele lui Cris Simion-Mercurian – “Dragostea dureaza 3 ani”, “Cu ce va servesc” (cu Maia cu Rodica Mandache), “Craciunul presedintelui” — si ale lui Matei Lucaci Grunberg — “Libretto Solitudine” si “Impostura”. 

Probabil cea mai vasta activitate au avut-o in opera si opereta. La Opera Comica pentru Copii au lucrat la “Cenusareasa”, “Carmen si Toreadorul” si “Elixirul dragostei” in regia lui Cristian Mihailescu, musicalul “Annie” pus in scena de Antoaneta Cojocaru si “Cantata cafelei” de Irina Furdui, iar la Opera Nationala Bucuresti au creat alaturi de Razvan Dinca pentru “Crai Nou” si “Fantoma de la Opera”, in prezent lucrand cu Alexandru Nagy la un spectacol inspirat de “Traviata” .

Interviul cu cele doua Iolande poate fi citit mai jos.

Ati creat si construit Atelier Foarte Frumos ca o afacere de familie, asa cum au italienii atelierele lor in care lucreaza generatii de artizani si artisti. De unde ati mostenit aceasta pasiune pentru croitorie, vine din familie?

Iolanda Mutu: Mama a fost o femeie simpla, avea o masina de cusut Ileana si i-a placut sa coasa. Imi facea toate hainele si rochiile pe care le purtam. Nu stiu de unde a invatat, probabil ca exista o croitoreasa in sat, langa Targoviste. Apoi, cand erau fetele mele mici, tot ea le facea rochite si costume. Si mai departe, eu am mers pe acelasi drum si am facut facultatea de textile.

Ati inceput sa lucrati in productia de textile imediat dupa Revolutie. Cum a fost perioada respectiva, ati intampinat greutati pana v-ati gasit drumul pe care sunteti acum?

Iolanda Mutu: Cand am terminat liceul, aveai doua optiuni: Politehnica sau ASE. Aveam un prieten atunci, care mi-a devenit sot mai tarziu, si care mi-a spus ca se duce la Iasi. Asa ca m-am dus si eu acolo. El era student la Marina, a devenit marinar iar eu m-am specializat in textile. 

Inainte de Revolutie ne-am mutat in Bucuresti si m-am angajat la Adesgo vreo 8 ani, eram inginer pe sectiile de ciorapi. Am prins o perioada frumoasa acolo dar s-a privatizat si s-a dus naibii. In anii 2000 am inceput sa lucrez la casa de moda Venus ca director tehnic. Acolo am reusit sa o atrag pe Eniko Szanto, stilista emisiunii Dansez pentru tine, sa faca niste fracuri la noi. Dar la un moment dat mi-au desfiintat postul.

Cum v-ati gasit curajul sa porniti o afacere privata la vremea respectiva? Nu erau vremuri tocmai profitabile, teatrele lucrau numai cu croitorese angajate intern, nu se faceau productii independente.

Iolanda Mutu: M-am ambitionat mult, la inceput am coordonat costumele cerute de Eniko la Dansez pentru tine in alte doua ateliere de croitorie dar era o nebunie, intr-unul din ele era o doamna care tinea 50 de caini, era perioada cu legile hingherilor. Si nu se mai putea, mergeam acasa si ma plangeam mereu ca nu o sa am bani de salarii, ca nu stiu ce sa fac. Iar sotul meu a zis ca nu suporta sa ma mai auda plangand, s-a dus si a inchiriat un spatiu, am gasit un garaj langa fostul club Colectiv, in zona Piata Budapesta.

Apoi nu aveam bani de masini de cusut si nu vroia nimeni sa ma crediteze macar cateva luni. Si asa am dat de domnul Katona, lucrasem cu el la Venus, care m-a vazut disperata si m-a intrebat exact cate masini imi trebuie si cand le vreau. A doua zi mi le-a adus si mi-a spus sa ii dau banii cand am. In doi ani am reusit sa ii platesc datoria. 

Apoi, treptat am gasit echipa mea minunata, intai doamna Mirela, apoi doamna Coca, care e pensioara si lucreaza de acasa. Si am avut norocul ca doua saptamani dupa ce am deschis afacerea s-a inchis un atelier mare. Si asa am gasit si restul colegelor, care ramasesera fara joburi. Treptat au venit si celelalte colege: Mioara, Iuliana, Nela si Nadia.

Care au fost primele comenzi pe care le-ati avut?

Iolanda Mutu: Prima comanda a fost stilista Andra Moga cu tinute pentru un videoclip Adda, ceva cu lupii. Apoi a venit Hilke Muslim cu CRBL iar apoi m-au sunat de la Opera Comica, mai lucrasem cu ei anterior la un alt atelier pentru “Fetita cu chibrituri” si la alte spectacole. Primul spectacol la care am lucrat din atelierul nostru a fost baletul “Cenusareasa”, si dupa aceea am lucrat incontinuu cu Opera Comica.

Cum va bucurati de spectacole, sunteti mandra cand vedeti premiera?

Iolanda Mutu: Mereu fac cumva sa imi gasesc un loc ascuns, parca sa nu ma vada nimeni, si sa urmaresc atent. Si apoi vad tot, vanez greselile, nu ma uit la ce se intampla pe scena, caut sa vad daca totul merge cum trebuie cu costumele, daca trebuie sa schimbam ceva, sa intarim ceva. Daca premiera e vineri si se mai joaca in ambele zile de weekend, abia duminica incep sa ma relaxez si sa vad spectacolul. Stiu ca nu vede nimeni greselile pe care le vad eu, dar asa sunt eu, vreau sa fie cat mai bine.

Cateodata industria in care lucrati functioneaza ca o familie extinsa, o familie pe care o alegi si cu care petreci mult timp, unii iti devin prieteni pe termen lung pentru ca te vezi cu ei mai des decat iti vezi familia. La voi cum e?

Iolanda Mutu: N-am fi fost unde suntem astazi daca nu era familia noastra de la Opera Comica, in frunte cu doamna Felicia Filip si maestrul Cristian Mihailescu. Au avut incredere in noi de la inceputurile atelierului iar acum au incredere sa facem haine inclusiv pentru ei. Le suntem foarte recunoscatori, relatia cu ei ne-a incurajat in multe momente grele si de multe ori ne-au dat lacrimile la premierele spectacolelor, cand vedem cat de frumos sunt puse in scena costumele pe care le facem. In plus, sunt genul de colaboratori-prieteni care ne suna de Craciun, de Paste, de ziua noastra, e o legatura speciala.

Iolanda Mutu Jr.: Eu lucrez acum cu maestrul Mihailescu la “Flautul fermecat” care se pune in scena anul viitor, recent am facut “Elixirul Dragostei” si “Carmen si Toreadorul”. Pentru mine, este cel mai important regizor cu care lucrez, nu doar ca este un nume mare si a facut spectacole in toata lumea, dar ma inteleg bine cu el si ma incurajeaza increderea pe care o are in noi. 

„Cand eram mica, nu m-as fi gandit ca o sa ajung sa fac asa ceva. Mai ales ca este o meserie si un stil de viata pentru care trebuie sa fii facut, nu e pentru oricine.” (Iolanda Mutu Jr.)

Si pentru ca a intrat in scena si Iolanda Mutu Jr., vreau sa te intreb cand ai inceput sa lucrezi cu mama ta?

Iolanda Mutu Jr.: Cand am terminat Liceul Jean Monnet, aveam 18-19 ani si eram studenta la management turistic si comercial. Mergeam la mama la Venus si acolo m-a vazut Eniko, care m-a intrebat daca vreau sa lucrez cu ea. A doua zi am ajuns la Buftea, intr-o saptamana am inceput primul sezon de la Dansez pentru tine, unde am fost asistent stilist 4-5 ani. Pare ca s-a intamplat intr-o alta viata, am lucrat vreo 8-9 sezoane acolo. La un moment dat, epuizata fiind, am luat o pauza si m-am mutat in Barcelona unde am studiat moda si design de costume. Dupa am revenit in Romania, am inceput sa lucrez la Antena 1 si la alte proiecte la Opera Comica. Si am continuat sa lucrez cu mama la noi in atelier. Bineinteles ca lucram si cu alte ateliere, avem colaboratori, experti in costume barbatesti, pantofi de scena, ciorapi sau palarii. 

Erai foarte tanara si lucrai intr-o industrie dominata deseori de oameni care isi fac joburile de cand te nasteai tu, poate chiar dinainte. Cum te-ai adaptat sistemului de culise? Pentru ca este foarte diferit fata de cum se vede din fata televizorului, pe ecran.

Iolanda Mutu Jr.: Cand am inceput, la PRO TV erau bugete foarte bune si se rezolva orice aveai nevoie, aveam de toate si puteam sa fac orice imi imaginam. Mai tarziu s-au schimbat lucrurile, nu mai erau bani, nu erau bugete si am invatat sa fac costume din nimic: unele cu pistolul de capsat, pe altele le-am luat din podul casei. Nu mi le platea nimeni dar aveam nevoie sa imbrac vedetele si dansatorii si trebuia sa gasesc mereu o solutie. Eram mica, nu stiam sa ma impun si nici sa le spun oamenilor ca eu am nevoie de costume sau buget mai mare. Am suferit foarte mult si am pus de la mine, am investit, dar am invatat mult.

Iolanda Mutu: A fost o scoala fantastica pentru ea, mai ales ca ei aveau depozit acolo. Insa cand venea acasa la finalul unui sezon, era epuizata, dormea trei zile in care o trezeam doar sa ii dau supa cu lingurita, in rest nu se trezea. Era franta pentru ca alerga non-stop.

Si ce te determina totusi sa revii mereu si sa continui sa faci acelasi job, care era combustibilul tau?

Iolanda Mutu Jr.: Era adrenalina. Nu dormeam, nu mancam, nu faceam nimic inafara de munca. Ajungeam la 11-12 in Buftea si stateam pana la 2-3 noaptea acolo, inclusiv duminica, in fiecare zi. Cand se termina un sezon Dansez pentru tine, cum zicea si mama, eram racita si epuizata, zaceam cateva zile. M-am mentinut pentru ca imi placea, ma trezeam in fiecare dimineata si abia asteptam sa ma duc acolo. Nu ma duceam cu forta, dimpotriva, nici nu vroiam sa plec acasa, imi placea maxim. Cand eram mica, nu m-as fi gandit ca o sa ajung sa fac asa ceva. Mai ales ca este o meserie si un stil de viata pentru care trebuie sa fii facut, nu e pentru oricine.

La inceputul carierei — pana isi creeaza relatii cu designerii si brandurile care imprumuta haine — stilistii obisnuiesc sa “imprumute” din sifonierul de acasa de la prieteni, familie, apropiati. A fost la fel si la Iolanda Jr.?

Iolanda Mutu: Prima sedinta foto la care a lucrat a fost cu Adela Popescu si mama ei la Cocor. Iar Eniko nu ii adusese costume, asa ca a intrat in sifonierul surorii ei, Cristina, care lucra si incepuse sa isi cumpere haine, si a luat de acolo. Au urmat multe meciuri intre ele pe tema asta. Faptul ca le lua si le ducea inapoi nu era o problema. Problema era ca le transforma, se trezea fara captuseli la rochii sau din rochie facea bluza. Si sora ei se enerva tare cand isi vedea rochiile pe la televizor purtate de vedete, modificate, rupte. Erau meciuri mari intre ele.

Dar Cristina cum vedea tot acest job in care lucrati voi doua, nu a fost tentata sa lucreze cu voi?

Iolanda Mutu: Cand Iolanda Jr. a ramas gravida, au sunat-o de la Prima TV sa lucreze la o emisiune. A lucrat putin si s-a lasat pentru ca nu mai putea fizic. Si am intrebat-o pe Cristina daca nu vrea sa faca ea treaba asta, ca sunt niste bani frumosi. Ea e ocupata de obicei, a lucrat in corporatie, acum organizeaza evenimente, dar pentru ca incepuse pandemia, nu avea de lucru si a zis OK. Si ce crezi ca a facut? Si-a luat hainele de acasa, s-a dus la toate prietenele si a inceput sa duca tinute de acasa la TV pentru ca trebuia sa se descurce cumva, sa imbrace vedetele. Si am intrebat-o dupa ce s-a tot certat atatia ani pe tema asta, cum i se pare acum. Si a ras, normal. Acum intelege de ce ii dispareau rochiile de acasa.

Revenind la perioada PRO TV si “Dansez pentru tine”, stiu ca era o atmosfera speciala acolo, circula mereu expresia “marea familie PRO TV”. Cum te-ai simtit acolo?

Iolanda Mutu Jr.: Dupa ce mi-am dat demisia si am plecat de acolo, vreo sapte luni n-am vrut sa mai aud de nimic de PRO si m-am angajat la Saga Film ca asistenta de costume. Si atunci am inteles ca imi lipseste senzatia de familie. In Buftea era o mare familie, in echipa Monai Segall nu stiai care e producatorul, care e asistentul. Toata lumea avea acelasi statut si toti se purtau cu tine la fel, indiferent cine erai. 

Dupa Saga, Eniko m-a chemat inapoi la PRO si am mai lucrat inca doi ani in “familie”. Cu ea m-am intersectat mereu, viata ne aduce mereu impreuna. Cele mai multe lucruri le-am invatat de la Eniko. Si de la mama, bineinteles. Dar Eniko mi-a deschis drumul si o sa aiba mereu un loc la noi in atelier.

„Sunt momente cand te mai superi pe artisti pentru ca sunt multe emotii, mult stres si multi nervi in spatele unui concert atat de bine pus la punct. Dar pe Stefan Banica il iubesti, n-ai cum sa nu il iubesti.” (Iolanda Mutu Jr.)

Care a fost cel mare moment de mandrie pe care l-ai avut in perioada PRO, unul pe care ti-l amintesti si acum?

Iolanda Mutu Jr.: Finala unui sezon Dansez pentru tine cu Jean de la Craiova si Liviu Varciu. Ultimul dans al lui Liviu era un rock’n’roll, era imbracat in Elvis iar la costume cumparasera o salopeta de carnaval, ceva gata facut care nu a fost probat inainte de emisiune. Mai erau cateva minute pana sa inceapa, a pus salopeta pe el si pantalonii erau transparenti. Era ultimul lui dans si era panicat ca o sa danseze in chiloti. Asa ca i-am pus mai multe perechi de chiloti si colanti. Si tot nu era bine. Mi-am adus aminte ca aveam niste pantaloni ramasi de la Costi Ionita, am alergat, i-am gasit, i-am taiat pe lateral ca sa se vada brizbrizurile materialului de dedesubt si i-am pus peste salopeta. Inainte sa intre in scena, a venit la mine, m-a luat in brate, m-a pupat si mi-a multumit de cateva ori. Cumva am facut, am rezolvat. Facusem multe pentru fiecare in parte, dar momentul ala cand l-am vazut negru la fata si speriat, am simtit ca trebuie sa fac orice ca sa rezolv, sa fie artistul multumit. Si a fost o satisfactie mare ca am rezolvat in trei minute. 

Ai lucrat cu toate vedetele mari de televiziune si muzica din tara noastra, de multe ori le vezi partile mai putin placute, in momente foarte tensionate de culise. Exista un artist de care ti-a fost rusine si te-ai simtit intimidata sa lucrezi cu el, pentru ca era o vedeta prea mare?

Iolanda Mutu Jr.: Da, este Stefan Banica Jr. Cand aveam 19 ani, dupa ce am terminat lucrul la primul meu sezon Dansez pentru tine, am plecat intr-o caravana de preselectii prin tara. Acolo era si Stefan care sustinea concerte in aceleasi orase unde se intampla preselectia, eu trebuia sa imbrac dansatorii. Si eram intr-o lume necunoscuta, aterizasem acolo direct din liceu, eram stresata si nu ma simteam deloc confortabil. Cand am ajuns in primul oras, la Bacau, m-a sunat managerul lui Stefan sa ma cheme la el in camera sa ma roage sa ii calc un sacou rosu din matase. 

Nu calcasem prea multe haine la viata mea iar, pe langa sacou, mai avea si o bandana la gat si trebuia sa ii gasesc o solutie sa tina esarfa la gat si sa o poata scoate instant, sa o arunce deoparte. Singura solutie care mi-a venit in cap a fost sa imi scot inelul de aur de la mana, sa prind bandana la gat cu el, sa o cos o data si apoi, daca trageai de el, inelul ar fi cazut si ata s-ar fi rupt, iar baticul s-ar fi desfacut instant. Perfect!

Apoi am luat sacoul si m-am dus in camera mea si nu stiam ce sa fac. Eu, Iolanda, sa calc sacoul rosu de matase al lui Stefan Banica? L-am chemat pe Cristi, managerul lui, la mine in camera, am sunat-o pe mama, am pus-o pe speaker, i-am dat lui Cristi fierul de calcat in mana si i-am zis ca nu pun fierul pe sacoul lui Stefan. Pentru ca daca stric ceva, ma arunc in cap direct. Iar domnul manager l-a calcat cu indicatiile mamei la telefon iar in urmatoarele orase am invatat sa caut pe cineva care sa rezolve situatia, atat de frica imi era  sa nu ii stric sacoul. 

Si cu inelul tau ce s-a intamplat?

Iolanda Mutu Jr.: Inelul era foarte important pentru mine, era primit de la mamaia mea, nu era orice inel care putea fi aruncat in public de pe scena. Dar eu nu i-am zis asta lui Stefan. Si a cantat cu inelul meu la gat, a tras de bandana, s-a desfacut instant, a aruncat-o pe jos iar eu eram langa scena, ma uitam sa vad unde o sa zboare inelul. Si nu l-am vazut nicaieri, gata, sigur il pierdusem. Dupa ce s-a terminat melodia, Stefan s-a dus la baiatul de la chitara, i-a pus inelul meu in palma si i-a zis sa mi-l aduca. De fapt, el cantase cateva minute cu microfonul intr-o mana si inelul meu in cealalta mana, avand grija sa nu-l piarda. E ceva ce voi tine minte toata viata, s-a purtat atat de frumos cu mine iar eu am crescut in industria asta cu el.

Si noi ca atelier am crescut cu el, pentru ca de peste sase ani facem mereu costumele pentru spectacolul lui de Craciun. Sunt momente cand te mai superi pe artisti pentru ca sunt multe emotii, mult stres si multi nervi in spatele unui concert atat de bine pus la punct. Dar pe Stefan il iubesti, n-ai cum sa nu il iubesti.

Ce v-a surprins cel mai mult la Stefan, la cum lucreaza?

Iolanda Mutu Jr.: Faptul ca este implicat in tot ce se intampla in spectacolele lui de Craciun. Este singurul care incepe pregatirile cu 3-4 luni inainte de concert si gandeste tot. Face sute de sedinte, vrea sa stie orice e pe scena. Eu ma duc cu mostre de materiale, apoi fac schite, ii fac propuneri, daca nu intelege schitele sau referintele, le cos, ma duc cu ele la parada modei, le pun pe mine cateodata ca sa il conving ca pe corp arata altfel fata de umeras.

Chiar daca are regizori, coregrafi, manageri si alti oameni care ar putea sa gandeasca pentru el, el isi da ultimul accept pe fiecare lucru, indiferent de ora. De exemplu, pentru concertele de anul asta au inceput repetiile muzicale inca din septembrie. Si desi canta aproape aceleasi melodii in fiecare an, mereu le reorchestreaza sa sune altfel. Versurile sunt la fel dar melodiile parca sunt mereu altele, nu stiu cum face. 

Si mai e ceva: este singurul care inchiriaza sala cu cateva zile inainte de spectacol si repeta concertul snur de dimineata pana seara cu tot ce trebuie: costume, decoruri, lumini, tot, tot. Canta doua-trei zile incontinuu fara public, e incredibil.

Iolanda Mutu: Si dupa ce se termina spectacolul, desi e frant, il schimba de haine si apoi isi da doua palme, deschide usa si vin 2.000 de oameni sa faca poze cu el, sa semneze autografe sau sa il intalneasca. Si nu pleaca de acolo pana nu pleaca ultimul om. E incredibil, nu am mai intalnit asa ceva. Iar pe noi ne suna mereu sa ne multumeasca, e incredibil.

„Ai nevoie de multa rabdare, trebuie sa iti cauti bine cuvintele, sa asculti, sa raspunzi doar la ce esti intrebat si sa fii mai retinut. Pentru mine, care dau din maini si ma agit, e obositor cateodata. Dar trebuie sa respecti omul, artistul, munca lui. Sunt lucruri pe care le inveti in timp, fara ele nu se poate.” (Iolanda Mutu)

Este o industrie grea, proiectele fluctueaza si sunt multi oameni care nu inteleg ca trebuie sa investeasca sume corecte in costume pentru a crea un produs vizual impecabil. Ati avut un moment in care v-ati gandit sa va lasati de meserie?

Iolanda Mutu: Am avut multe greutati, e normal. Trebuie sa platesc mereu salariile, indiferent daca facturile ne sunt achitate in timpul promis sau cu intarziere. In plus mai am si taxe de platit. Sotul meu, Florin, a fost salvatorul nostru, numai el stie cat s-a imprumutat in trecut fara stirea mea, ca sa am de unde sa dau salariile la timp. Eu nu doar ca dau salariile la timp, mereu le dau cu o saptamana inainte, ca stiu ca fiecare are nevoie de bani. Am facut asta pentru ca ma stiu pe mine, intotdeauna am suferit cand oamenii la care am lucrat nu ma plateau la timp sau imi dadeau cate putin. Ii multumesc lui Dumnezeu ca am putut sa ma tin de regula asta, sa facem rost de bani si sa platim salariile. Au fost multe momente in care ne-am dat peste cap sa ne mentinem. Dar acum suntem bine, vrem sa ne extindem, sa ne luam un spatiu mai mare.

Ce ati invatat din lucrul cu artistii, stiind ca unii dintre ei au personalitati foarte sensibile?

Iolanda Mutu: Ai nevoie de multa rabdare, trebuie sa iti cauti bine cuvintele, sa asculti, sa raspunzi doar la ce esti intrebat si sa fii mai retinut. Pentru mine, care dau din maini si ma agit, e obositor cateodata. Dar trebuie sa respecti omul, artistul, munca lui. Sunt lucruri pe care le inveti in timp, fara ele nu se poate.

De unde aveti acest respect pentru artisti si pentru munca lor, l-ati invatat de acasa?

Iolanda Mutu: Nu stiu daca m-a invatat cineva, dar dupa fiecare spectacol multumesc fiecarui om cu care am colaborat. Vine probabil din prima sala de spectacol in care am fost. Cand eram mica, stateam la Braila si apoi la Iasi. Veneam la Bucuresti la Teatrul de Revista, la Gradina Boema si imi placea atat de mult sa o vad pe Stela Popescu pe scena. Prima data veneam cu parintii, apoi mergeam singura la spectacole atat de frumoase. Apoi, cand au crescut fetele mele, erau intr-un grup de dans Primavera care pleca in turnee, sustinea spectacole, inclusiv in deschiderea concertului Samantha Fox la Sala Palatului. Nu imi venea sa cred ca sunt acolo cu ele, la Sala Palatului. Iar acum stiu toate cotloanele salii.

Asta explica multe, faptul ca ati crescut in mediul acesta. Ati continuat traditia cu fetele dvstra, le-ati dus si pe ele la teatru?

Iolanda Mutu: Le duceam mereu la Teatrul Ion Creaga din Amzei si la Tandarica, luam bilete de la o saptamana la alta si stateam pe primul rand ca sa fie copilul multumit. Mai tarziu au jucat si ele la Creanga in doua spectacole, cu ansamblul de dans. 

De fapt, ele au facut dans la Palatul Copiilor vreo 9 ani, participau la emisiuni TV, au fost si la “Feriti-va de magarus” si la o emisiune prezentata de Florin Busuioc unde erau in ansamblul de balet. Au fost de cateva ori si in Ungaria la un festival unde tot timpul luau primul loc. Si le faceam costume, fiecare parinte trebuia sa faca propriile costume. Eu aveam doua fete, trebuia sa fac cate doua din fiecare, stateam pana in miez de noapte, coseam paiete si margele ca o nebuna.

Cum a fost experienta musicalului “We Will Rock You”? Este probabil unul dintre cele mai spectaculoase show-uri puse in scena in Romania vreodata iar costumele au contribuit mult la atmosfera.

Iolanda Mutu: A fost incredibila experienta, am lucrat cu Razvan Mazilu, au fost costume foarte complexe si complicate, am facut multe pana am ales materialele potrivite pentru Loredana Groza, pentru Adi Nour, pentru Ana-Bianca Popescu si pentru cei din Anglia veniti sa supervizeze productia. Iolanda Jr. a lucrat ca asistenta la costume, Razvan a creat conceptul si pentru costume, a fost o munca fantastica. Imi pare rau ca nu se mai joaca spectacolul, toata lumea ar trebui sa il vada.

Iar costumele respective, imi sunt ca niste copii. Le-am vazut in toamna trecuta si nu erau depozitate cum trebuie, asa ca le-am cerut la mine, sa le pastrez si sa le ingrijesc cum trebuie.

„Reactia publicului, cronicile si poate cel mai mult ma bucura cand vin artistii, actorii, cantaretii, balerinii, orice om de pe scena, pentru care am lucrat, vine si ne multumeste. De multe ori imi dau lacrimile, nu exista satisfactie mai mare. Este puterea unui multumesc. Parca nu mai simti oboseala cand vezi reactiile, mai ales ale parintilor lor.” (Iolanda Mutu)

Ati lucrat prima data cu Razvan Mazilu la “Sunetul la Muzicii” la Opera Comica. Cum ati reusit sa ii castigati increderea?

Iolanda Mutu: A fost foarte circumspect la inceput, cei de la Opera Comica ne tot laudau, vorbeau de Doina, colega mea croitoreasa. A venit la noi cu schitele de costume, ne-a cunoscut iar Doina care e in zodia Sagetator, e foarte infipta, ii spunea ca nu se poate tot ce si-a propus. Ea este foarte talentata si stie sa explice foarte bine partile tehnice, stie tot ce se poate stie despre fiecare material, cum se poate coase si cat de rezistent e pe scena, mai ales la coregrafie. Si apoi a prins incredere in noi, are deplina incredere in Doina, se consulta mereu cu ea pe materiale. Si ne mandrim cu asta, pentru ca el este foarte exclusivist si select.

Ati mai lucrat costume pentru el la Cabaret si Maria de Buenos Aires. Cum lucrati cu el, v-a surprins cu ceva?

Iolanda Mutu: Imi place de el ca este foarte tipicar, stie foarte bine ce vrea si e pretentios. In acelasi timp, munceste cot la cot cu noi, am fost sa cumparam materiale, am plecat la noua dimineata si ne-am intors la sase seara. Isi alege fiecare material cu mana lui, e un lucru pe care tinerii scenografi sau regizori nu prea il fac, lor li se pare ca asistentii ar trebui sa faca munca asta si nu vor sa se injoseasca. Dar daca vrei sa iasa bine, trebuie sa fii acolo.

Ce va bucura cel mai mult din ceea ce faceti?

Iolanda Mutu: Reactia publicului, cronicile si poate cel mai mult ma bucura cand vin artistii, actorii, cantaretii, balerinii, orice om de pe scena, pentru care am lucrat, vine si ne multumeste. De multe ori imi dau lacrimile, nu exista satisfactie mai mare. Este puterea unui multumesc. Parca nu mai simti oboseala cand vezi reactiile, mai ales ale parintilor lor.

Pentru Iolanda Jr., ce crezi ca ai mostenit de la mama ta?

Iolanda Mutu Jr.: Cred ca nebunia asta, suntem in aceeasi directie cu un soi de nebunie, niciodata nu zicem nu si mereu mergem inainte. Ca sa lucrezi in industria spectacolelor in Romania ai nevoie de un grad de nebunie, altfel n-o sa rezisti. Nu e un job pe care il faci pentru bani, trebuie sa il faci din pasiune.

Cand ati fost cel mai mandra de Iolanda Jr?

Iolanda Mutu: Tot timpul sunt mandra de ea, e foarte talentata. Cand are un proiect, nu poti sa calci prin atelier, nu ai loc de ea. Isi scoate pozele de inspiratie de pe Pinterest, apoi aduna materialele, ia un manechin si incepe sa il imbrace, sa il drapeze sau le pune pe ea si se uita in oglinda. Si apoi se gandeste cum sa ii spuna Doinei sa le coasa. La inceput, fetele din atelier o strigau Iolanda mica, o vedeau ca un copil. Sunt asa de mandra ca o vad acum cum a crescut si cum a castigat respectul lor. Daca ma duc la ele sa le cer ceva, imi zic: nu se poate ca lucram la proiectul Iolandei si nu avem voie.

Daca ar fi sa iti multumesti tie pentru ceva, sa iti fii recunoscatoare pentru ceva anume, ce ar fi?

Iolanda Mutu: Imi multumesc ca sunt tenace, ca nu renunt, cand vreau ceva, nu ma las. Daca vreau sa lucrezi cu mine, o sa lucrezi cu mine pentru ca o ai nevoie de tot ce facem noi aici. Ai o tunica rosie? Si o vrei albastra pana maine? In cinci exemplare? Perfect, eu rezolv, cu echipa mea.

Iolanda Mutu Jr.: Ca nu ma opresc, chiar nu ma opresc. Imi multumesc pentru ca am avut o ocazie la 19 ani si am profitat de ea, sunt un om mega norocos pentru ca fac ceea ce imi place, cu cine imi place si parca toate vin una dupa alta.

In completarea acestui articol, mai jos puteti citi un scurt interviu despre culisele colaborarii cu scenograful international Gary McCann pentru spectacolele de la Opera Nationala Bucuresti si Opera Carlo Felice din Genova.