Premiera „NU SUNT TURNUL EIFFEL” la Teatrul COMEDIE. Cu Anca Dumitra si Dan Radulescu in rolurile principale. Spectacolul are muzica live de Luca Rusu si costume de Doina Levintza
Teatrul de Comedie anunta premiera oficiala a spectacolului NU SUNT TURNUL EIFFEL de Ecaterina Oproiu, cu Anca Dumitra si Dan Radulescu in rolurile principale.
Spectacolul este regia Dragos Huluba, costumele Doina Levintza, iar in distributie se mai afla Andreea Samson, Violeta Huluba, Dragos Huluba, Luca Rusu. Ilustratia muzicala in interpretare live este realizata de Luca Rusu.
Biletele au fost puse in vanzare pe site-ul Teatrului de Comedie – www.comedie.ro. Prima reprezentatie este duminica 10 decembrie, ora 19.30, la Sala Studio.
„Nu sunt Turnul Eiffel” e un „road play” care nu se petrece la Paris, asa cum ar sugera titlul, ci pe un drum pe care pornesc doi tineri care au pierdut un autobuz.
Drumul se transforma in povestea vietii lor pe care o construiesc si pe care apoi o distrug ca sa o ia de la capat, mereu de la capat, cautand raspunsul la intrebarea: ce este iubirea?
Piesa a fost scrisa de Ecaterina Oproiu in perioada studentiei la arhitectura si a avut premiera absoluta cativa ani mai tarziu, in 1964. De atunci a fost reprezentata cu succes in Romania si a fost tradusa si jucata in alte 14 tari.
Foto Mihnea Irimia
“De ce ar mai interesa pe cineva un text scris in anii ‘60 ai secolului trecut, cand Romania se afla intr-un sistem care obliga artele sa se supuna politicului? Ei bine, ce m-a atras pe mine a fost faptul ca aceasta piesa de teatru reuseste, datorita cheii suprarealiste in care este scrisa, plimbandu-i pe cei doi protagonisti din realitate in vis si inapoi, sa vorbeasca despre iubire, eludand cu gratie referintele grosolane la „realitatile” socio-economice ale epocii comuniste – atat de des intalnite in literatura vremii. Aceasta libertate pe care si-o „permite” Ecaterina Oproiu este transferata personajelor, care traiesc, intr-o ora si treizeci de minute, esenta unei vieti in doi cu stangaciile si tachinarile de inceput, trecand prin indragostirea subita si incercarile naive de a se juca de-a relatia, pana la certurile tarzii si suferinta rupturii. Fiecare tablou care se adauga povestii, isi propune sa ii duca pe spectatori intr-o lume plina de intrebari despre noi si cei de langa noi, intrebari la care sper ca vor cauta raspunsuri atunci cand vor pleca de la spectacol. Si daca le vor gasi, atunci Turnul Eiffel nu va mai fi doar simbolul Parisului, ci si al povestii lor de dragoste”, spune regizorul spectacolului Dragos Huluba.
Biletele au fost puse in vanzare pe site-ul Teatrului de Comedie – www.comedie.ro
Acest spectacol este inca o oportunitate de a o vedea pe superba actrita Anca Dumitra pe care publicul larg o stire din rolul din Las Fierbinti. Ea este insa o foarte buna actrita de teatru si film si o mai puteti vedea la comedie in – Totul în grădină de Edward Albee, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, sau Mult zgomot pentru nimic de William Shakespeare, regia Andrei Șerban, si Forma lucrurilor de Neil LaBute, regia Silviu Debu.
Recent ati vazut-o pe Netflix in Perfect Necunoscuti, dar in portofoliul sau se afla si filmul Doing Money, o productie BBC pentru care a primit cronici elogioase in presa britanica, precum si filme ale tinerei generatii de regizori de comedie cum e Haita de actiune.