Pana duminica inclusiv, la Timisoara are loc o retrospectiva Marguerite Duras, una dintre cele mai influente romanciere franceze. Filmele vor fi proiectate ulterior la Cluj si Bucuresti.
In saptamana de dinaintea ceremoniei oficiale de inchidere a anului de Capitala Europeana a Culturii al Timisoarei, agenda culturala este din nou plina.
De la Festivalul de Film Dracula care a inceput astazi si care il are ca invitat pe stra-stranepotul lui Bram Stoker, la concerte sustinute de Cobzality, Surorile Osoianu si Lupii lui Calancea, programul din Timisoara este in continuare unul bogat.
Va recomandam sa va luati bilete zilele acestea la retrospectiva Marguerite Duras, una dintre cele mai influente romanciere franceze a secolului al XX-lea.
Din 29 noiembrie pana pe 3 decembrie, la Cinema Victoria veti viziona filmele mai putin cunoscutei cineaste Marguerite Duras. Intinsa pe genuri precum melodrama, comedia sau filmul-eseu, opera lui Duras exploreaza intersectiile si distantele dintre film, literatura si muzica si abordeaza atat vietile interioare ale protagonistelor ei, cat si teme cu larga rezonanta precum relatiile dintre clasele sociale, obsesiile amoroase, nebunia, infidelitatea sau inaintarea in varsta.
Filmele semnate Marguerite Duras deschid mereu noi posibilitati de interpretare a experientei din sala de cinema si a relatiei text-imagine-sunet. Dupa proiectii, spectatorul ramane cu o noua perceptie asupra artei cinematografice si va intelege filmul ca pe mediu care poate spune mai multe povesti simultan, apeland la limbaje diferite.
Retrospectiva va avea loc si la Cluj, intre 2-3 decembrie, si la Bucuresti, intre 14-16 decembrie.
In total, la Cinema Victoria veti vedea 5 filme din perioade diferite ale explorarii cinematografice ale lui Duras.
Astazi de la 18:00 veti putea urmari “Des journées entières dans les arbres” din 1976. O femeie in varsta, excentrica si bogata, viziteaza Parisul pentru a-si atrage fiul risipitor pe care nu l-a mai vazut de zece ani, inapoi in colonii si in imperiul afacerilor familiei.
Joi, 30 noiembrie de la 20:00 va fi proiectat “India Song” din 1975. Sotia unui diplomat francez sufera de o „lepra sufleteasca”, un alt termen pentru 𝑒𝑛𝑛𝑢𝑖 (un sentiment de apatie si nemultumire cauzat de lipsa de activitate sau entuziasm). Printr-un amestec de cuvinte off-screen, ni se arata comportamentul lui Anne-Marie in India anilor ’30 si destinul ei, marcat de plictiseala, vinovatie coloniala si un sir de evenimente fara sens. Filmul nu are sunet sincronizat, construind naratiunea prin diverse voci off-screen.
Vineri, 1 decembrie, de la 18:00, veti putea urmari “Le camion” din 1977.
In “Le camion” regizoarea Marguerite Duras si actorul Gérard Depardieu citesc un scenariu de film. Ocazional, cei doi comenteaza despre personaje sau despre motivatiile acestora. in scenariu e vorba despre o intalnire intre o femeie care face autostopul si un sofer de camion comunist. Pe masura ce lectura progreseaza, Duras comenteaza cu amaraciune despre idealurile esuate ale comunismului si despre glorioasa revolutie care probabil nu se va intampla niciodata.
Pe 2 decembrie de la 18:00 va fi proiectat “Le navire night” din 1979. In fiecare noapte la Paris, sute de barbati si femei folosesc liniile telefonice ramase de la ocupatia germana a orasului, pentru a se conversa anonim cu posibili parteneri. Indragostitii nu au voie sa se intalneasca in persoana, dar iubesc sa iubeasca si sa scape de abisul singuratatii.
Ultima proiectie a retrospectivei este “Agatha et les Lectures illimitées” din 1981, avand loc duminica, 3 decembrie la ora 20:00.
O drama bazata pe dialog despre o femeie si fratele ei care se intalnesc la un hotel pustiu de pe malul marii pentru a vorbi despre sentimentele incestuoase pe care le au unul pentru celalalt si a-si aminti despre copilaria lor fericita.
Este una dintre cele mai fascinante reprezentari ale lui Duras a relatiei dialectice dintre sunet si imagine, dintre ceea ce se vorbeste si ceea ce este lasat nespus. Filmul e o „adaptare” evocatoare a piesei ei nepuse in scena, Agatha.
Biletele pentru toate proiectiile pot fi achizitionate aici.