(galerie foto) 80 aparitii spectaculoase pe covorul rosu la The Fashion Awards 2023. Anne Hathaway, Gwyneth Paltrow si Gillian Anderson, printre sutele de invitati.
Dupa MET Gala si covorul rosu dinaintea premiilor Oscar, Gala The Fashion Awards este unul dintre cele mai spectaculoase evenimente din lumea modei. Tinutele purtate de celebritati si artisti din toate domeniile nu sunt menite sa fie achizitionate dintr-un magazin de catre publicul larg, mai degraba sunt creatii comparabile cu Haute Couture care reprezinta creativitatea iesita din comun si stilul specific fiecarui designer.
Gala The Fashion Awards 2023 a avut loc aseara la Royal Albert Hall din Londra si a inclus cele mai mari nume din moda, din Hollywood si din muzica.
Cel mai important trofeu al serii ─ designerul anului ─ a fost castigat de Jonathan Anderson, atat pentru creatiile casei de moda LOEWE cat si pentru brandul care ii poarta numele, JW Anderson. Mai jos veti descoperi lista completa a castigatorilor si o galerie foto cu 80 dintre cele mai spectaculoase tinute purtate la eveniment.
Evenimentul a fost organizat de British Fashion Council si prezentat de Maya Jama si Kojey Radical.
The Fashion Awards este o ceremonie anuala organizata de British Fashion Council si, pe langa faptul ca premiaza cei mai importanti jucatori din industria modei — de la modele la designeri tineri sau consacrati si activisti sociali — are scopuri caritabile, de a sustine studentii inscrisi la facultatile britanice de moda. Prima editie a avut loc in 1989 si a avut-o ca invitata de onoare pe Printesa Diana care a purtat o superba rochie Catherine Walker pe covorul rosu.
Gala din acest an s-a desfasurat intr-o seara foarte ploioasa, tipic londoneza, asa cum se poate vedea in unele imagini de mai jos ─ panoul langa care pozeaza invitatii este ud, unele vedete au stropi de apa pe tinutele lor.
Mai jos gasiti lista completa a castigatorilor din acest an.
Model of the Year – Paloma Elsesser
British Menswear Designer – Martine Rose pentru Martine Rose
British Womenswear Designer – Maximilian Davis pentru Ferragamo
Trailblazer Award – Edward Enninful
Pandora Leader of Change Award – Michaela Coel
Special Recognition Award – Sarah Mower
Special Recognition Award – Sarah Burton
Special Recognition Award – Charlotte Tilburry
Cultural Innovator Award – Sam Smith
New Establishment Womenswear Award – Emma Chopova si Laura Lowena
Isabella Blow Award for Fashion Creator – Campbell Addy
Designer of the Year – Jonathan Anderson pentru LOEWE & JW Anderson