Maraton Constantin Brancusi la Timisoara. Expozitia de la Muzeul National de Arta va fi deschisa timp de 24 de ore pe 20 decembrie.
Expozitia ”Brancusi: surse romanesti si perspective universale”, care este in desfasurare la Muzeul National de Arta din Timisoara, va fi deschisa timp de 24 de ore, in 20 decembrie. Acelasi lucru s-ar putea intampla si la inceputul anului viitor pentru a face fata cererii masive de vizitare a expozitiei.
Data de 20 decembrie a fost aleasa in mod simbolic pentru Timisoara. Potrivit autoritatilor locale, in ziua respectiva se aniverseaza 34 de ani “de cand a devenit primul oras liber de comunism din Romania”.
Astfel, expozitia va fi deschisa 24 de ore in ziua de miercuri, proiectul va fi repetat si in ianuarie 2024, fie in data de 15 ianuarie cand se sarbatoreste Ziua Culturii in Romania, fie in 24 ianuarie cand este celebrata Unirea Principatelor.
Alin Nica, presedintele Consiliului Judetean Timis, a anuntat ca numarul vizitatorilor a depasit deja asteptarile. La conferinta de presa sustinuta la Bucuresti inaintea deschiderii expozitiei, organizatorii au declarat ca se asteapta la 76.000 de vizitatori, maximum pe care l-ar fi permis programul de vizitare si restrictiile de aglomeratie.
Pana la inceputul lunii decembrie, s-a trecut deja pragul de 80.000 de vizitatori si daca interesul se mentine la fel de mare — sunt cozi constante la intrarea in expozitie —, ar putea depasi probabil o suta de mii de persoane.
Succesul expozitiei Brancusi a determinat autoritatile locale sa spere la organizarea unor expozitii Picasso sau Monet in viitorul apropiat.
Evaluate la peste o jumatate de miliard de euro, toate operele de arta care compun expozitia ”Brancusi: surse romanesti si perspective universale” de la Muzeul National de Arta din Timisoara isi asteapta vizitatorii pana la finalul lunii ianuarie 2024.
Curatoriata de Doina Lemny, reputata experta internationala in viata si opera lui Brancusi, expozitia „Brancusi: surse romanesti si perspective universale” aduce in fata publicului circa 100 de lucrari (sculpturi, fotografii, documente de arhiva, materiale filmate) menite sa ofere o imagine de ansamblu asupra creatiei si vietii lui Constantin Brancusi, dar si sa-l plaseze pe marele sculptor, pentru prima data, intr-un context romanesc.
Este pentru prima data in ultimii 50 de ani in Romania cand publicul larg poate admira in cadrul aceleiasi expozitii lucrari cu o valoare inestimabila din patrimoniul universal al artistului, precum: Sarutul, Maiastra, Pasarea in vazduh, Muzele (Dra Pogany si Muza adormita), Somnul, Pestele, Capul de copil. Sculpturile sunt expuse alaturi de o selectie atent ghidata de fotografii si fragmente filmate de Constantin Brancusi.
„Expozitia scoate in evidenta anumite aspecte ce evoca legatura artistului cu tara sa natala, cu arta si literatura romaneasca, lasand publicului libertatea sa descopere aceste relatii subtile dupa propriile intuitii si simtaminte. De aici, necesitatea de a prezenta etape importante din creatia sa, punand accentul pe prima perioada, ce poarta insemnele formarii sale in Romania, si pe dialogul pe care l-a intretinut in permanenta cu compatriotii sai prin participarea la diverse manifestari artistice”, spune Doina Lemny, curatoarea expozitiei Brancusi de la Timisoara.
In acest sens, expozitia beneficiaza de imprumuturi exceptionale de la Centre Pompidou, din Paris, care detine, prin Atelierul lui Brancusi, cea mai mare colectie de Brancusi din lume; de la Tate, din Londra, care a trimis la Timisoara trei din cele patru opere pe care le detine; de la Fundatia Guggenheim din Venetia, precum si din alte colectii particulare.
De-a lungul timpului, Doina Lemny a curatoriat sapte expozitii tematice la Galeria Studio Brancusi, intre 1998–2002, si a scris numeroase volume dedicate operei acestuia, inclusiv corespondenta dintre Brancusi si Duchamp, despre care puteti citi mai jos.
Ghidajul audio al expozitiei este asigurat de Radio Romania Cultural. Publicul poate scana QR Code-urile afisate in salile Muzeului National de Arta din Timisoara, pentru a intra in atmosfera fiecarui spatiu care gazduieste operele lui Constantin Brancusi.
QR Code-ul va permite accesarea audio-ghidului bilingv cu texte scrise de Daria Ghiu. Lectura este facuta de Florin Piersic Jr., in limba romana, si de Ana Ularu, in limba engleza. Primul capitol al acestui ghidaj poate fi ascultat in limba romana aici si in limba engleza aici.
Expozitia a fost deschisa in 30 septembrie 2023 si va fi inchisa pe 28 ianuarie 2024. Pretul biletelor porneste de la 100 de lei (100 de lei pentru vizitarea tuturor expozitiilor din Muzeul de Arta si 88 de lei doar expozitia Brancusi) si ajunge la 22 de lei pentru studenti si pot fi achizitionate online aici.
Toate veniturile rezultate din vanzarea de bilete vor merge catre Muzeul National de Arta din Timisoara pentru sustinerea infrastructurii si proiectelor acestuia.