Skip to content

Cele mai ascultate melodii in 2023, conform Spotify, Apple Music si TikTok. Taylor Swift este cea mai populara artista a ultimelor 12 luni, fiind desemnata de revista TIME personalitatea anului 2023.

Pe masura ce anul 2023 se apropie de final, e timpul pentru bilanturi, clasamente si liste care aduna tot ce a fost mai bun sau memorabil in ultimele 12 luni. 

Majoritatea platformelor muzicale de streaming – TikTok, Spotify si Apple Music – au publicat clasamentele celor mai ascultate melodii ale anului. Va invitam sa le descoperiti mai jos si sa ascultati din nou coloana sonora care a facut mai placuta un an plin de provocari.

Pe Spotify, cel mai ascultat artist al anului este Taylor Swift cu peste 26 de miliarde de ascultari de la 1 ianuarie pana la inceputul lunii decembrie. Succesul colosal al lui Swift a fost remarcat si de jurnalistii revistei TIME care au numit-o personalitatea anului 2023.

In ceea ce priveste cele mai ascultate melodii ale anului, clasamentul Spotify este condus de Miley Cyrus si “Flowers” cu 1,6 miliarde de ascultari. Pe locurile 2 si 3 sunt SZA cu “Kill Bill” si Harry Styles cu “As It Was”. 

Locurile 4 si 5 sunt ocupate de Jung Kook cu “Seven”, respectiv Eslabon & Peso Pluma – “Ela Baila Sola”.

Taylor Swift are doua melodii in top 10: “Cruel Summer” pe locul 6 si “Anti-Hero” pe locul 10. Desi single-urile ei nu sunt printre cele mai ascultate din lume, albumele vechi ale artiste — care au fost reinregistrate si puse in vanzare dupa 10 ani de la lansarea initiala — au transformat-o pe Swift intr-un fenomen la nivel global. Succesul ei este propulsat si de turneul mondial in care se afla cantareata in ultimele luni, care va deveni in curand cel mai de succes turneu muzical din istorie.

Mai jos puteti asculta primele 50 de melodii ale anului pe Spotify.

Swift este artista anului si pe Apple Music. In primele 10 luni ale anului 2023, 65 de melodii lansate de ea au ajuns in Global Daily Top 100, un record mondial.

Clasamentul Apple Music pentru 2023 include atat ascultarile de pe platforma Apple Music dar si datele inregistrate pe aplicatiile Shazam — prin care pot fi recunoscute melodiile — si Apple Music Sing — utilizata pentru karaoke.

In topul celor mai ascultate melodii la nivel mondial, Morgan Wallen a triumfat cu “Last Night”, fiind urmat de Miley Cyrus cu “Flowers” pe locul 2, SZA cu “Kill Bill” pe locul 3, Drake cu “Rich Flex” pe locul 4 si Taylor Swift cu “Anti-Hero” pe locul 6. In primele 10 melodii se afla cantece interpretate de Chris Brown, The Weknd si YOASOBI.

In ceea ce priveste clasamentul Shazam, acesta e condus de “Calm Down” interpretat de Rema si Selena Gomez si “Rush” al cantaretei de origine africana Ayra Starr.

In timp ce “Cupid – Twin Ver” a lui FIFTY FIFTY a fost cea mai populara melodie pe TikTok la nivel mondial, in Romania publicul se concentreaza pe productii locale: muzica pop, manele si muzica rap.

Anul acesta, cea mai populara melodie a fost „Cupid – Twin Ver – Sped Up Version”de FIFTY FIFTY. Comunitatea TikTok are o afinitate pentru melodiile speed-up, astfel că aceasta versiune a piesei „Cupid” a fost utilizata in peste 8 milioane de videoclipuri, de la moda la retete sau meme-uri. 

In privinta clasamentului pentru Romania, TikTok a dezvaluit primele 5 melodii utilizate in videoclipuri. Pe primul loc sunt Adi & Holy Molly cu “Totul meu” cu peste 150 de mii de videoclipuri, locul 2 este ocupat de Fly Project cu Copacabana, locul 3 este Mira cu “N-am sa te las”, locul 4 este ocupat de maneaua “La tine si la bani”, interpretata de Rares & Bogdan DLP iar pe 5 se afla Satra BENZ & Alduts Sherdley cu “Prietena ta”.

Citește în continuare