Tot ce trebuie sa stiti despre noua super-productie SF lansata astazi pe Netflix, Rebel Moon: Partea 1 – Copilul focului. Regizat de Zack Snyder, filmul ar putea crea o noua franciza SF de succes. In distributie sunt Anthony Hopkins, Ed Skrein, Michiel Huisman si Charlie Hunnam.
Netflix lanseaza astazi una dintre cele mai mari productii ale anului: Rebel Moon: Partea 1 – Copilul focului, un film de Zack Snyder care are potential sa creeze o noua franciza de succes in universul productiilor SF. Va avea doua parti, a doua este intitulata „The Scarviger” si va aparea pe 19 aprilie 2024.
Scenariul este bazat pe o poveste scrisa de Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 – Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul si Armata celor morti. Inspirat de creatiile lui Akira Kurosawa si de filmele Star Wars, cineastul a pornit proiectul ca un film Star Wars pe care l-a propus companiei Lucasfilm, fiind dezvoltat ulterior ca o poveste de sine statatoare.
Mai jos va invitam sa descoperiti tot ce trebuie sa stiti inainte de a urmari noul film, de la introducerea povestii la scurte fise ale personajelor importante.
Cand o colonie pasnica de pe o luna aflata la marginea universului este amenintata de armatele tiranicului regent Balisarius, Kora (Sofia Boutella), o straina misterioasa care traieste printre sateni, devine singura lor speranta de supravietuire.
Kora trebuie sa gaseasca luptatori antrenati, care sa o ajute in misiunea imposibila de a tine piept acestei forte coplesitoare. Ea reuseste sa adune un mic grup de razboinici compus din straini, insurgenti, tarani si orfani de razboi, sositi din lumi diferite si la fel de dornici de izbavire si razbunare. in timp ce umbra unui intreg regat se asterne peste luna cea mai neasteptata, se naste o noua armata formata din eroi.
Tiranicul regent Balisarius (Fra Fee) si crudul lui emisar lui, Amiralul Noble (Ed Skrein), descopera ca fermierii isi vandusera fara sa stie recoltele fratilor Bloodaxe (Cleopatra Coleman si Ray Fisher), liderii unui temut grup de insurgenti vanati de fortele de pe Planeta Mama.
Kora si Gunnar (Michiel Huisman), un fermier bland, care nu stie nimic despre realitatile razboiului, calatoresc in diferite lumi in cautarea fratilor Bloodaxe, pentru a gasi luptatori dispusi sa isi riste viata ca sa apere locuitorii de pe Veldt.
Pe parcurs, cei doi aduna alaturi de ei un mic grup de razboinici pe care ii uneste dorinta de izbavire: Kai (Charlie Hunnam), pilot si asasin platit, generalul Titus (Djimon Hounsou), un comandant legendar, Nemesis (Bae Doona), o spadasina priceputa; Tarak (Staz Nair), un prizonier care a facut candva parte din familia regala si Milius (E. Duffy), un membru al rezistentei. Pe Veldt, Jimmy (vocea lui Anthony Hopkins), un robot care a facut candva parte din garda regala, se trezeste cu un nou scop. Dar noul grup de rebeli trebuie sa dobandeasca incredere unii in ceilalti si sa lupte „toti ca unul” inainte ca fortele de pe Planeta Mama sa ii distruga pe toti.
Mai jos puteti urmari trailerul productiei Rebel Moon: Partea 1 – Copilul focului.
Deborah Snyder, producatoarea filmului si sotia regizorului si scenaristului Zack Snyder, a declarat ca “Rebel Moon este la baza o epopee a eroului. Este o poveste despre izbavire, iar starnirea interesului legat de experientele personajelor este ceea ce conteaza cel mai mult.”
Sofia Boutella, care o joaca pe luptatoarea Kora, a explicat ce anume i-a atras atentia la acest proiect:„Sincera sa fiu, a fost ideea de a lucra cu Zack. Dupa ce i-am trimis inregistrarea pentru auditii, am stat de vorba trei ore. Mi-a descris viziunea lui pentru ambele filme, de la inceput pana la sfarsit. M-a impresionat entuziasmul lui si toate detaliile acestei povesti pe care o scria de 20 de ani. Avea raspunsuri la absolut toate intrebarile. Ador sa lucrez cu oameni pasionati de ceea ce fac, iar Zack este cu siguranta unul dintre ei. incearca sa iti impartaseasca toate cunostintele lui, iar asta imi usureaza mie munca de actor. Uneori, cand filmam pe un platou cu un ecran verde, lua un pix si o hartie si desena tot ce ar fi trebuit sa fie in jurul nostru. in plus, ne spunea si povestea din spatele fiecarui element, in cele mai mici detalii. Este un vis sa lucrezi cu cineva ca el”.
Despre legatura cu Kora, Boutella a declarat ca „Sunt anumite aspecte la Kora in care nu ma regasesc si nu cred ca o voi face niciodata, insa sunt si aspecte pe care le inteleg in totalitate, cum ar fi sa iti parasesti meleagurile natale, sa traiesti intr-o alta lume, sa o iei de la capat si sa nu iti gasesti locul in totalitate. Experienta ei este foarte similara cu a mea din acest punct de vedere. M-am nascut in Algeria, la 10 ani m-am mutat in Franta si la 20 in L.A. Nu ma regasesc in totalitate in niciun spatiu geografic ca atare, dar, in acelasi timp, imi este usor sa ma adaptez. Desi nu am fost soldat, am avut experienta unui razboi civil in Algeria, in copilarie. Am plecat fiindca ne temeam pentru vietile noastre. Asadar, legat de teama pe care o simte Kora si de ideea de a apara un loc unde te simti acasa, stiu de unde se naste acea emotie.”
Ed Skrein, cunoscut multora din rolul lui Dario Nahaaris din Game of Thrones, il joaca pe Atticus Noble, un amiral crud de pe Planeta Mama, a carui unica misiune este sa dea de urma fratilor Bloodaxe. Cautarile lui il poarta pe planeta Veldt, locuita de o mica comunitate de fermieri, pe care ii ameninta cu anihilarea cand afla ca, fara sa stie, vandusera surplusul de recolte insurgentilor.
Despre rolul pe care nu ar fi putut sa il rateze, Ed Skrein a explicat ca „Imediat ce am dat de Noble in scenariu, m-am gandit ca este o oportunitate uriasa. Ce personaj, ce arc narativ! Rolul antagonistului este adesea defavorizat din punct de vedere narativ. De obicei, protagonistul primeste toata atentia. Tocmai de aceea atat de multe personaje negative sunt in format 2D si destul de rudimentare. Aici e altceva. Pentru mine, este personajul-cheie. A fost o propunere de nerefuzat, desi nu mi-a fost usor sa imi parasesc familia si comunitatea din Londra pentru o perioada atat de indelungata. Atticus Noble este genul de personaj pe care il poti intalni o singura data in cariera”.
Despre regimul de antrenament pentru Rebel Moon,actorul de origine londoneza a declarat ca „De cele mai multe ori, cand suntem la filmari, sunt singurul care merge la sala sa se antreneze. Sunt si singurul care mananca pui, broccoli si sparanghel, in timp ce toti ceilalti mananca paste cu branza. M-am bucurat tare mult ca de data aceasta mi s-au alaturat si ceilalti membri ai distributiei! A fost minunat sa ajung la sala, sa ii intalnesc pe toti acolo si interactionez cu ei… Eu ma antrenez oricum pe intreg parcursul anului, dar imediat ce am primit rolul, m-am pus si mai serios pe treaba. Am scos tot ce era de scos si m-am apucat de box thailandez timp de trei, patru ore pe zi. Antrenamentele au fost intense, dar n-am lasat garda jos nicio secunda”.
Coincidenta face ca rolul lui Dario Nahaaris din Game of Thrones sa fie redistribuit din sezonul 4 lui Michiel Huisman. La randul lui, Huisman joaca un rol principal in Rebel Moon: Gunnar, un fermier talentat, dar naiv, care primeste, impreuna cu Kora, sarcina de a cauta prin galaxie luptatori dispusi sa il ajute sa isi apere casa de fortele invadatoare ale Planetei Mama.
Despre Gunnar, Michiel Huisman a povestit ca„este un fermier modest, care traieste din roadele pamantului pe care il cultiva. Duce o viata linistita si este atasat de comunitatea in care traieste. La inceputul filmului, face o greseala pe care incearca apoi in permanenta sa si-o rascumpere: cade prada mirajului ca ar putea incheia un targ cu fortele malefice. Prin urmare, pentru Gunnar cred ca mare parte din film este despre izbavire si incercarea de a-i ajuta pe ai lui. Nu este un tip din cale afara de curajos, ba chiar un pic naiv. Cu toate acestea, unul dintre motivele pentru care mi-a facut atat de mare placere sa interpretez acest rol este ca incepe sa se schimbe treptat pe parcursul povestii. ii aduce pe rebeli cu picioarele pe pamant, incepe sa isi adune fortele, pentru ca in final sa devina erou”.
Despre lucrul la un film de o asemenea anvergura cu Zack Snyder, Huisman a adaugat ca „in primul rand, trebuie sa spun ca scenariul pentru Rebel Moon a fost, cred, cel mai gros pe care l-am primit vreodata. N-am mai avut niciun proiect care sa se apropie macar de acesta ca anvergura si mi s-a parut ca o sa fie interesant sa participi la ceva ce parea absolut urias. Cu toate acestea, ideea de a lucra cu Zack a fost si mai interesanta. Nu cred ca Zack face filme de genul acesta pentru ca crede ca vor prinde la un anumit tip de public. Cred ca face astfel de filme pur si simplu pentru ca acestea sunt filmele care ii plac. Nu incearca sa fie pe placul nimanui. in plus, mi-a placut la nebunie si ca a fost in spatele camerei. Asta a insemnat ca el era tot timpul prin preajma, ceea ce nu prea se intampla pe platouri atat de mari”.
Charlie Hunnam il joaca pe KAI, un oportunist cu suficient sarm strengaresc pentru a umple cala navei de marfa pe care accepta sa o piloteze pentru Kora si Gunnar in cautarile lor dupa razboinici.
Despre sursa de inspiratie pentru interpretarea personajului, Hunnam a explicat ca„intotdeauna am fost interesat si fascinat de nomazii englezi si irlandezi, care sunt putin izolati de societate. El are putin din golania si pericolul pe care il inspirau acesti nomazi. si-a creat o mica nisa prin care traverseaza de ambele parti ale granitei si refuza sa aleaga vreodata una dintre ele. Recalcitrant, el practic le arata degetul din mijloc tuturor si le spune: „asta sunt si altul mama nu mai face. Nu-ti place? Pune-te cu mine, daca te tine”. Este intransigent, dar fermecator. Un smecher sadea”.
Doona Bae o joaca pe Nemesis, o spadasina iscusita, careia i-au fost retezate bratele de la cot si inlocuite cu proteze mecanice care ii incalzesc sabiile. Isi descrie personajul ca o “razboinica tacuta si rigida. Este scumpa la vorba si nu prea poti patrunde in mintea ei. Dar este si o mama protectoare, suferinda si sufletista. Mi-am creat o conexiune cu acest personaj, pentru ca doar asa stiu sa fac actorie. intotdeauna ma conectez emotional si ma las inspirata de absolut tot, de la platou pana la costumul meu, la machiaj, absolut tot.”
Djimon Hounsou il joaca pe Titus, un fost general care a luptat candva pentru regim, inainte de a se intoarce impotriva Planetei Mama. Candva un comandant care a facut istorie si un geniu militar, Titus este acum un gladiator betiv care lupta in exil in arenele prafuite de pe Pollux.
Staz Nair il joaca pe Tarak, primul dintre recrutii lui Kora si ai lui Gunnar, care accepta sa se alature luptei contra Planetei Mama. Lucreaza pe planeta Neu-Wodi pentru a-si plati o datorie catre un fermier care nu are nici cea mai vaga idee despre trecutul regal al lui Tarak sau despre abilitatile lui de a se conecta cu creaturi mitice.
Cleopatra Coleman o joaca pe Devra Bloodaxe, liderul unui grup de temut de insurgenti renegati, vanati de Planeta Mama pentru tradare si revolta.
Ray Fisher il joaca pe Darrian Bloodaxe, fratele lui Devra si lider al insurgentilor. intrucat considera ca revolutia trebuie sa fie vazuta si simtita de oameni, i se alatura lui Kora, in ciuda improbabilei victorii a unui grup de fermieri impotriva unui cuirasat al Planetei Mama.
E.Duffy este un actor non-binar care il joaca pe Millius, un infanterist dedicat din armata Bloodaxe, care se alatura rezistentei.
Fra Fee il joaca pe Balisarius, regentul insetat de putere al Imperiului. Candva comandat decorat, senator si consilier de incredere al regelui ucis.
Vocea androidului Jimmy ii apartine lui Anthony Hopkins dar miscarile corporale au fost cele ale actorului Dustin Ceithamer, care este foarte inalt (masoara 2,3 m).
Despre colaborarea cu Anthony Hopkins, Zack Snyder a declarat ca „Anthony este unul dintre cei mai mari actori in viata din toate generatiile. Faptul ca am reusit sa il includem in film a fost o binecuvantare si o onoare. I l-am prezentat pe Jimmy ca pe un personaj cu o inima mare, care, intamplator, este robot si pentru ca porneste in aceasta calatorie de autodescoperire, m-am gandit ca acel aspect al personajului l-ar putea interesa.”
Marcus Taormina, coordonatul al departamentului de efecte speciale, a explicat ca “Mai intai, am incercat varianta lui Jimmy ca robot, insa am decis ca dorim sa cream impresia ca este mai degraba o persoana intr-un costum mecanic. Am vrut sa para real”. Ceithamer a avut si inregistrari de ghidare cu vocea lui Hopkins, care l-au ajutat in interpretarea personajului. Schimbarile subtile de culoare a ochilor si miscarile faciale din zona maxilarului si a „urechilor” au fost adaugate in etapa de postproductie pentru a-l umaniza pe Jimmy.
Va invitam sa urmariti Rebel Moon: Partea 1 – Copilul focului pe Netflix.