Planeta Pandora din Avatar a inspirat cel mai spectaculos aeroport din lume. Are 20.000 de plante, ecrane cu LED pe tavan, sunete din natura, proiectii 3D, roboti care servesc si cea mai mare cascada interioara din lume.
Aeroportul Changi din Singapore, denumit adesea cel mai bun aeroport din lume datorita serviciilor premium oferite, a fost renovat anul trecut si prezinta interioare luxuriante si futuriste care amintesc de Pandora, lumea spectaculoasa din seria filmelor Avatar a lui James Cameron.
In prezent, aeroportul are cea mai mare cascada interioara din lume si este unul dintre cele mai aglomerate, cu peste 90 de milioane de pasageri pe an care traverseaza cele patru terminale.
Terminalul 2 al aeroportului a fost deschis dupa trei ani si jumatate de modernizari si extinderi si prezinta zone cu vegetatie bogata, exotica. Noul spatiu a fost restructurat si are o tema inspirata de natura pentru a se alia la obiectivelele autoritatilor din Singapore de a-l transforma in cel mai verde oras din lume.
Noua identitate a aeroportului este inspirata in mod direct de Avatar, arhitectura si designul interior amintesc de vegetatia, mineralele si apa de pe Pandora. Elementele naturale au fost integrate echilibrat la interior pentru a crea o atmosfera calma.
Tavanele preiau structura unor forme naturale, podeaua prezinta motive vegetale inspirate din horticultura, iar coloanele de sustinere ale etajelor au fost acoperite cu plante verzi. De asemenea, spatiile sunt mai luminoase si mai eficiente datorita unor plafoane cu geamuri orientate in functie de lumina soarelui, dar si a unor circuite de lumini care se activeaza si isi ajusteaza luminozitatea cu ajutorul unor senzori speciali.
Noul design a fost realizat de atelierul Moment Factory & Boiffls care a proiectat si amplasat in terminal si un panou digital de 14 metri inaltime care reprezinta o cascada spectaculoasa, denumita „The Wonderfall” — „Cascada Minunilor”.
Cascada este amplasata in centrul unei gradini verticale si este compusa din 892 de placi individuale de lumini led, unite in trei segmente mari care ii ofera o forma curbata pentru a asigura o priveliste uimitoare din orice unghi.
Instalatia reactioneaza in functie de lumina din interior pentru a imita cat mai bine senzatia unei cascade reale. In aceelasi timp, la intervale de 30 de minute prezinta un spectacol interactiv sincronizat cu muzica lui Jean-Michel Blais care acompaniaza imaginea. Panoul a fost pozitionat la intrarea in terminal pentru a le oferi vizitatorilor senzatia ca pasesc intr-o cascada.
Pentru ca experienta din aeroport sa fie imersiva, in zona de tranzit pentru plecari decorul natural este completat de elemente digitale, sunete tropicale de pasari si insecte, dar si proiectii 3D. In spatiu au fost plantate peste 20.000 de plante reale, alese din peste 100 de specii din flora asiatica.
Tavanul terminalului este de asemenea acoperit de un ecran digital care prezinta cerul, schimbandu-si nuantele in functie de momentul zilei, reflectand in timp real lumina si conditiile meteorologice din Singapore.
Pe cerul digital pot aparea uneori si pasari, avioane sau chiar baloane cu aer cald care traverseaza orasul. In alte momente ale zilei, tavanul se transforma intr-un acvariu subacvatic in care “inoata” vidre, pesti si alte creaturi marine.
Terminalul beneficiaza totodata si de cele mai noi facilitati tehnologice, de la roboti care servesc la magazinele de duty-free si servicii automatizate pana la spatii de relaxare si wellness.