In luna martie pe urban.ro descoperiti povesti emotionante despre actorii romani si mamele lor. Ne dorim ca aceste povesti sa va inspire, sa creeze contextul pentru a multumi si dvs (fie si in gand) mamelor dvs, dar si sa ofere exemple indirecte de cat de importanta este sustinerea parintilor pentru tinerii care aleg meserii vocationale.

Astazi, Olimpia Melinte ne povesteste despre relatia speciala cu mama ei.

O stiti din serialul Vlad, unde a avut un rol cu momente de vulnerabilitate si emotii, dar si pline de forta. Are deja doua filme cu transformari fizice si emotionale spectaculoase – Canibal, un film realizat in Spania pentru care a fost nominalizata la premiile Goya (Oscaruriel spaniole) si Cel Ales, un film romanesc in care a interpretat un personaj la doua varste diferite.

Cum este chiar ea mama, a publicat in 2022 prima sa carte pentru copii: „Serion Pantalon in Tara Amintirilor”, in colectia PanDA de la Editura Pandora.

– Ce a zis mama ta cand i-ai spus ca dai la teatru?

Mama isi dorise in tinerete sa fie actrita si chiar a fost foarte aproape sa urmeze acest drum. Faptul ca eu mi-am dedicat toata energia si pasiunea actoriei cred ca, pe undeva, a implinit-o si pe ea. Cu toate acestea, mergand cu mine pe la filmari, mi-a zis in repetate randuri ca ea nu ar fi putut sa faca niciodata o astfel de meserie, iar asta i-a confirmat admiratia si pretuirea pe care o are pentru actori.

– Ti-a vazut spectacole/ filme? Care? Si ce opinie a avut…

Sigur! Cred ca a vazut tot ce am facut, mi-a fost alaturi si la premiile Goya in Spania (cand am fost nominalizata pentru dublul rol din „Canibal”) si am purtat-o cu mine pe aproape toate coclaurile pe unde am filmat. Nu a ratata niciun episod din serialul „Vlad”, ba il urmarea si in reluare, “ca sa inteleaga mai bine!” Nu i-a placut de mine in „Sordo” (unde jucam o asasina), ca „prea te-au desfigurat, erai asa de dura!”, iar in „Sette opere de misericordia” s-a nimerit pe set chiar in ziua in care imi luam o bataie cumplita, am gasit-o apoi in rulota, singura, transfigurata, si mi-a zis: „eu nu pot sa te vad in halul asta! nu vrei tu mama, sa faci alta meserie?”. Atunci cred ca a fost prima oara cand a inteles ca nu e chiar asa de simplu sa fii actor.
La teatru, mama mergea mereu si statea in ultimele randuri, avea emotii si se stresa dupa fiecare replica a mea si nu putea sa vorbeasca cu nimeni inainte de spectacol, desi ea este e cea mai comunicativa persoana pe care o cunosc!
In principiu se mandreste peste tot cu mine, dar in fata nu-mi spune prea multe, e rezervata in ceea ce priveste complimentele; cu toate astea eu stiu ca sustinerea ei vine din toate gesturile mici pe care le-a facut de-a lungul timpului.

– Pentru ce i-ai multumi mamei tale, ceva care iti este util acum in meseria pe care o ai…

I-as multumi pentru ca m-a invatat sa fiu perseverenta, hotarata sa-mi ascult intuitia, sa fiu atenta la fiecare usa pe care viata mi-o deschide. Mama nu a avut cand sa petreaca „timp de calitate”, cum spun azi cartile de parenting ca ar trebui sa facem cu copiii nostri, mama, in schimb,  a creat o viata „de calitate” cu noi si pentru noi asa ca nu pot decat sa-i multumesc pentru tot ceea ce este, pentru ca mi-a dat increderea si libertatea necesara sa fiu cine vreau eu intr-o lume in care suntem deseori impinsi sa fim cu totii la fel.