Skip to content

Totul despre Premiile Oscar 2024: previziuni ale castigatorilor, imagini cu scena si pungile de cadouri de peste 100.000 de dolari pentru cei nominalizati. In Romania, gala va fi transmisa live pe voyo.ro.

Duminica seara va avea loc ceremonia de decernare a premiilor Oscar 2024 cand vor fi premiate cele mai bune filme lansate in ultimele 12 luni. Va fi o gala care incheie seria de sute de decernari de trofee care a avut loc de la Festivalul de Film de la Venetia — din toamna anului trecut — si pana astazi. 

In continuare va prezentam un ghid cu tot ce trebuie sa stiti inainte de a urmari cea de-a 96-a editie a Premiilor Oscar, de la primele imagini ale scenei pe care va avea loc decernarea trofeelor la predictiile specialistilor legate de favoriti, gazda, prezentatori si pungi de cadouri pe care le vor primi actorii nominalizati.

Ceremonia va avea loc pe 10 martie la Los Angeles si va fi transmisa in exclusivitate in Romania pe voyo.ro pe 11 martie incepand cu ora 1:00 dimineata .

In timp ce gazdele care vor intervieva invitatii pe covorul rosu vor fi actrita Vanessa Hudgens si dansatoarea Julianne Hough, ceremonia in cadrul careia vor fi anuntati castigatorii premiilor la Oscar 2024 va fi gazduita de Jimmy Kimmel.

Aflat pentru a patra ora in aceasta pozitie, Kimmel a fost ales pentru ca este un prezentator care mizeaza pe glume cuminti, care nu starnesc rasete in hohote dar nici nu deranjeaza si nu se duc intr-o zona politica sau sociala, mizand pe tematici mai usoare: filme si divertisment. De-a lungul timpului i-a intervievat pe majoritatea actorilor si regizorilor care vor fi prezenti in sala, este o sursa de incredere pentru publicul american.

Cel mai notabil moment al lui Kimmel pe scena premiilor Oscar a avut loc in timpul primei sale prestatii din 2017, cand musicalul „La La Land” a fost anuntat din greseala drept cel mai bun film al anului, in detrimentul castigatorului real, “Moonlight”.

Mai jos gasiti imagini cu scenografia galei din acest an. Producatorul si showrunnerul evenimentului este Raj Kapoor iar de scenografie se ocupa Alana Billingsley si Misty Buckley care au lucrat aproape noua luni la acest proiect.

Pentru decor, au creat o structura din forme fluide care imita aspectul faldurilor unor cortine de teatru si opera. Pe parcursul serii, va fi luminata in diferite nuante in functie de categoria prezentata, fiind completata de ecranele aflate in fundalul scenei unde vor fi proiectate diferite imagini cu nominalizatii.

In privinta nominalizarilor din acest an, “Oppenheimer” al lui Christopher Nolan conduce detasat lista favoritilor cu 13 nominalizari. Urmeaza „Poor Things”, cu 11 nominalizari, ”Killers of the Flower Moon” este luat in considerare la 10 categorii iar Barbie a obtinut opt nominalizari.

Lista actorilor nominalizati ii include pe Bradley Cooper, Robert De Niro, Ryan Gosling, Emma Stone, Robert Downey Jr. si Jodie Foster. De asemenea, include un numar mare de debutanti si un procent considerabil de actori de culoare, majoritatea aflati la prima nominalizare. Lista completa o gasiti aici.

Specialistii din Hollywood — de la publicatiile Deadline, Variety, Vanity Fair si The Hollywood Reporter — au facut previziuni legate de castigatorii Oscar 2024. S-a luat in considerare atat prestatiile si munca cineastilor din ultimul an dar, mai mult decat atat, au contat campaniile de promovare in care producatorii filmelor au investit zeci de milioane de dolari pentru a convinge votantii sa aleaga anumiti castigatori.  Sunt luate in calcul si afinitatile votantilor la Oscar, majoritatea fiind trecuti de 40 de ani si avand preferinte previzibile.

La categoria Cel mai bun actor, Cillian Murphy este dat castigator de aproape toate publicatiile de specialitate pentru rolul din Oppenheimer. Al doilea favorit este Paul Giamatti pentru The Holdovers.

Categoria “Cea mai buna actrita” este singura la care expertii nu pot sa prezica cu exactitate cine va castiga. Cursa este intre Lily Gladstone pentru Killers of the Flower Moon si prestatia lui Emma Stone din “Sarmane creaturi”. Victoria lui Gladstone ar fi importanta pentru diversitatea Oscarurilor — ar fi prima actrita laureata din randul indigenilor americani.

La categoria “Cel mai bun actor in rol secundar” Robert Downey Jr este dat drept castigator unanim pentru rolul din Oppenheimer, considerata cea mai buna prestatie a carierei sale.

La categoria „Cea mai buna actrita in rol secundar” favorita este, fara indoiala, Da’Vine Joy Randolph pentru rolul din The Holdovers, castigand deja trofee BAFTA, Globurile de Aur si Critics Choice Awards.

Pentru “Cel mai bun film” nu exista nici cea mai mica indoiala ca „Oppenheimer” va obtine marele trofeu la Oscar 2024, la fel cum se considera ca domnul Nolan va primi primul premiu din cariera pentru “Cel mai bun regizor”. In total, se asteapta ca Oppenheimer sa fie laureat la minim 6 Oscaruri: film, regie, actor in rol principal, actor in rol secundar, imagine si sunet. 

Pe langa nominalizati, pe covorul rosu si pe scena Oscarurilor vor fi prezente staruri din muzica si filme care vor anunta castigatorii.

Printre prezentatorii trofeelor din acest an se numara Zendaya, Nicolas Cage, Jamie Lee Curtis, Brendan Fraser, Matthew McConaughey, Michelle Yeoh, Al Pacino, Michelle Pfeiffer, Mahershala Ali, Jessica Lange, Ke Huy Quan, Bad Bunny, Chris Hemsworth, Dwayne Johnson, Michael Keaton, Regina King, Jennifer Lawrence, Kate McKinnon, Rita Moreno, John Mulaney, Catherine O’Hara, Octavia Spencer, Ramy Youssef si Sam Rockwell. In mod traditional, castigatorii de anul trecut ai premiilor pentru cele mai bune interpretari in roluri principale si secundar sa revina pentru a inmana trofeele de anul acesta. Astfel, se asteapta sa fie prezenti Michelle Yeoh, Jamie Lee Curtis, Brendan Fraser si Ke Huy Quan.

Intre anunturile castigatorilor, gala Oscar va fi presarata cu interpretari muzicale live ale melodiilor nominalizate la categoria “cel mai bun cantec dintr-un film de lungmetraj”.

Ryan Gosling si Mark Ronson vor canta „I’m Just Ken” din “Barbie”, Billie Eilish si Finneas O’Connell vor interpreta „What Was I Made For” din “Barbie”, Becky G va canta „The Fire Inside” din „Flamin’ Hot”, Jon Batiste va interpreta „It Never Went Away” de pe „American Symphony” iar Scott George and the Osage Singers vor canta „Wahzhazhe (A Song for My People)” din „Killers of the Flower Moon”.

„What Was I Made For” din Barbie este considerat favorit la aceasta categorie, mai ales dupa ce a fost desemnat cantecul anului la premiile Grammy 2024.

O curiozitate legata de nominalizarii la Oscar 2024 este punga de cadouri (gift bag) pe care o primesc toti candidatii, inclusiv cei care nu vor castiga. Mai jos gasiti detalii.

Pachetele de cadouri oferite nominalizatilor din acest an valoreaza peste 100.000 de dolari si includ zeci de produse de lux, o mini-vacanta in Elvetia cu toate costurile incluse si o sedinta privata cu un mentalist.

Cadourile intitulate “Toate lumea castiga” sunt organizate si oferite anual de Distinctive Assets, o companie de marketing din Los Angeles, specializata in intermedierea pachetelor trimise catre celebritati din Hollywood. Este o traditie inceputa in urma cu zeci de ani care nu are legatura oficiala cu gala Oscar dar recompenseaza nominalizatii cu produse de lux din diverse categorii.

Potrivit comunicatului de presa al Distinctive Assets, pachetele de cadouri au o valoare estimata la 6 cifre. Includ produse pentru ingrijirea pielii Miage, o escapada elvetiana de lux all-inclusive de la Chalet Zermatt Peak, un refugiu holistic de sapte zile pentru wellness de la Golden Door, un sejur de trei nopti intr-o vila privata de la Saint-Barth Paradise, aparate de bucatarie de lux THOR Kitchen si un scaun portabil pentru poseta.

Acestora se adauga — de obicei fiecare pachet este transportat cu un camion deoarece sunt foarte multe obiecte — perne de designer, o consultatie clinica despre somn, la domiciliu, un blender portabil, un gratar si numeroase produse de ingrijire a pielii, de infrumusetare, de moda, alimentare si de wellness.

Nominalizatii vor primi, de asemenea, suplimentul LiverMD de la 1MD Nutrition, produse de ingrijire a pielii pentru barbati Adonis Arcana, tequila ultra-premium Antigua Cruz Añejo Cristalino, scaunul portabil pentru geanta Bagceit, blenderul portabil BlendQuik, fetele de perna Blush Silks, tricouri Bored Rebel, guma C60 Power Sugar Free Sugar Tart Cherry Gummies, o sedinta privata cu mentalistul Carl Christman, Potenza RF microneedling de la Cynosure, un kit pentru o figurina 3D color, popcorn gourmet de la Eatable, genti si rucsacuri sustenabile artizanale Elboque.

In pachet se afla si EpicLight Beauty Radiant Duo blush si balsam de buze, ciocolata vegana de lux realizata manual de la Fetcha Chocolates, gin scotian Gin Bothy, ser Goodal Vitamin C si plasture de gel pentru ochi, dispozitiv de terapie de somn cu lumina rosie de la Helight, incaltaminte confortabila  de la Heydude, seturi de beauty, biscuiti de caju fara gluten Karma Nuts, sampon uscat Kenra Platinum, cartea pentru copii Playground Kids, genti de calatori de la Overnight Travel Bags, bautura racoritoare Poppi, pretzel acoperit cu ciocolata Posh Pretzels, trandafiri de la Rose Box NYC, un cub Rubik in editie aniversara si “Safe”, biografia lui Mark Daley.

Lista continua cu genti pentru pantofi Sattaché, gratarul Schwank Grills Portable Infrared, Serucell Recovery Serum, mancare pentru pisici de la Smack Pet Food, produse Glow by dr. Stacie Stephenson si There’s Something in the Water de la STEM4Real, carti postale de la Wallis Annenberg GenSpace, lemn dulce de la Windy City Sweets si cartea „You Talkin’ to Me?” de la Workman Publishing cu replici celebre din filme de la Hollywood.

Citește în continuare