In luna martie, actorii si mamele lor sunt prezenti pe urban.ro intr-un proiect special care urmareste sa va arate cat de importanta e sustinerea parintilor in cazul in care tinerii aleg o meserie vocationala, dar si sa aduca multumiri emotionante mamelor de orice varsta si din orice generatie.

Emanuel Pârvu este regizor, scenarist, actor si conferentiar – profesor in cadrul masterului actorie film la Universitatea Ovidius.

Ca actor l-ati vazut in Bacalaureat (r Cristian Mungiu), Miracol (r. Bogdan George Apetri) , Amintiri in Epoca de Aur (r. C. Mungiu), Portretul luptatorului la tinerete (r. Constantin Popescu) sau Familiar ( r. Calin Netzer) care tocmai a avut premiera in cinematografe.

In televiziune a jucat Hackerville (serial HBO), La urgenta (serial TVR).

A regizat doua lung metraje ( Marocco/Mikado  si  Meda sau Partea nu prea fericita a lucrurilor”, film care a castigat Premiul pentru cel mai bun regizor, dar si Premiul pentru cel mai bun actor (Serban Pavlu) la Festivalul de film de la Sarajevo in 2017) si tocmai a terminat de filmat cel de-al treilea lung metraj al sau, “Trei kilometri  pana la capatul lumii”.

Este castigator al unui premiu UNITER, al unui Premiu Gopo pentru cel mai bun actor in rol secundar pentru  rolul din filmul 5 minute ( r. Dan Chisu) si are alte trei nominalizar la Gopo, doua ca actor, una ca regizor.

Ce a zis mama ta cand i-ai spus ca dai la teatru?

 Daca nu ma insel, cred ca prima data a aflat ca as vrea sa fac teatru când eram prin clasa a X-a. Aflasem de niste cursuri care se faceau la o fundatie, m-am dus sa vad cum e si pe urma m-am hotarât sa merg constant. Doar ca – si asta am aflat dupa- era o suma de bani care trebuia platita. Mama nici macar n-a clipit, a zis „da, normal” din prima, ba chiar la prima sedinta oficiala m-a si dus cu masina, era pe undeva pe o straduta dintre 11 iunie si Rond Cosbuc. 

Ti-a vazut spectacole/ filme/ emisiunile la tv? Care? Si ce opinie a avut…

 Mama a vazut toate spectacolele, filmele, emisiunile, a citit toate cartile, articolele si piesele de teatru – cred ca este cel mai fidel cititor/spectator pe care l-am avut vreodata. In toate datile i-am cerut sa vina, am avut nevoie sa vina, am simtit ca fara ea acolo nu poate fi complet. Pentru ca nu stiu sa scriu, nu am imaginatie, lucrurile pe care le fac se trag doar din real, doar din viata, doar din intâmplari. Iar discutiile de inainte sau de dupa imi reimprospateaza memoria, râdem foarte mult impreuna, vorbim foarte des si este unul dintre criticii de care am nevoie. Pentru ca imbinarea subiectivismului cu obiectivitatea face ca lucrul pe care il critici sau despre care ceri detalii sa nu sufere de atac la persoana ci la produs. Meseria ei m-a ajutat foarte mult in meseria mea, nu cred sa fi existat vreodata un contract de-al meu pe care sa nu-l fi citit mama sau sa nu-i cer vreodata sfatul (fiind unul dintre cei mai buni in meseria ei). 

Pentru ce i-ai multumi mamei tale, ceva care iti este util acum in meseria pe care o ai…   

 Pentru incredere. Pentru toata increderea pe care mi-a oferit-o chiar si atunci când nu o meritam. Pentru tot ghidajul care a fost facut cu grija, blândete si intelegere, mai ales in perioadele mele de razvratire, in perioadele de cautari, in perioadele de neliniste. Pentru ca a stiut sa ma faca sa ma simt liber, pentru ca a fost tot timpul acolo, pentru ca nu a reprosat nimic când am luat decizii gresite ci a fost lânga mine incercând sa repare, fara sa ma faca sa simt ca am gresit. Pentru toata directia oferita când eram in deriva, pentru toata educatia lipsita de manele, pentru biblioteca de la mine din camera, pentru abonamentele de la cinemateca si de la Ateneu, pentru petrecerile de la noi din casa, pline de prieteni si de filme, pentru toate excursiile facute in trei (alaturi de tata) in toate colturile tarii. Pentru ca a fost cea mai buna mama de copil, de adolescent, de tânar, de adult si de matur.