Incepand de ieri, 27 martie, la Centrul Pompidou din Paris poate fi vizitata cea mai mare expozitie pariziana dedicata operei si vietii lui Constantin Brancusi. 

Intitulata simplu “Brancusi”, expozitia va fi deschisa pana pe 1 iulie 2024 si marcheaza ultima prezentare inainte de inchiderea Centrului Pompidou pentru o renovare ampla. Odata cu Pompidou va fi relocat si Atelierul Brancusi care se afla pana acum intr-o anexa dispusa in fata cladirii spectaculoase proiectate de Renzo Piano. 

Cu ocazia scoaterii lucrarilor lui Brancusi din Atelier, curatorii muzeului au decis sa exploreze influenta artistului de origine romana asupra sculpturii si artei secolului trecut.

Intr-un interviu acordat The Art Newspaper, curatoarea Ariane Coulondre — care se ocupa de relocarea si administrarea Atelierului Brancusi — a declarat ca “Brancusi transcende in totalitate diferitele miscari si „-isme” ale artei moderne. Desi nu era abstract el insusi, Brancusi a deschis calea sculpturii abstracte.”

In continuare va prezentam viziunea lui Coulondre — experta in sculptura europeana si in administrarea colectiilor muzeale — care ne ofera o altfel de interpretare asupra carierei lui Brancusi. Spre deosebire de articolele scrise in nota nationalista care sunt publicate frecvent in spatiul romanesc, analiza ei il plaseaza pe artist in contextul international, din viziunea unui expert cu o educatie sofisticata. Ea subliniaza singularitatea lui Brancusi ca o minte de geniu, un artist care a reusit sa gaseasca si sa exprime esenta unor idei, intr-un mod care nu a fost replicat ulterior. De altfel, intreaga arta abstracta si conceptuala ce a urmat dupa succesul lui Brancusi — inclusiv o mare parte a artei contemporane — are aceasta miza de a esentializeza idei complexe, filosofice sau existentiale in obiecte de o simplitate extraordinara.

Dupa ce a fost ucenicul lui Auguste Rodin, cel mai important sculptor la inceputul anilor 1900, Brancusi a renuntat la modelarea in lut — tehnica principala a lui Rodin — pentru a sculpta direct in lemn sau in piatra forme simplificate si aproape abstracte, surprinzator de simple: o descoperire care a schimbat cursul sculpturii in secolul XX.

In cazul relatiei dintre Rodin si Brancusi, nu s-a pus problema ucenicului care si-a intrecut maestrul deoarece artistul roman avea cu totul o alta miza fata de intentiile lui Rodin. Acest lucru este vizibil inclusiv in preferenta lui de a lucra predominant singur, a avut rareori elevi — printre ei, americanul Isamu Noguchi, israeliana Hanna Ben Dov sau romanca Milita Petrascu. Insa semintele practicii sale au fost transpuse mai departe de generatii de artisti care au apelat la mentalitatea brancusiana sub forma unui maestru care i-a ghidat constant.

Adeptii minimalismului au mostenit preocuparile sale cu privire la serialitate si relatiile spatiale. Iar influenta lui este vizibila in lucrarile contemporane ale unor artisti atat de diferiti precum Jeff Koons, Pierre Huyghe si Simon Starling.

Cu toate acestea, in ciuda influentei sale uriase, expozitiile la scara larga ale operei lui Brancusi au fost rare. Acest lucru se datoreaza in parte faptului ca sculpturile sunt „extrem de fragile si dificil de mutat”, spune Coulondre. Poate ca acest lucru este, de asemenea, rezultatul viziunii exigente a lui Brancusi asupra operei sale. 

Productia sa artistica a fost relativ mica, invartindu-se obsesiv in jurul unui nucleu de motive preferate in cautarea perfectiunii: sarutul, un cap adormit, o pasare in zbor. 

In 1956, cu un an inainte de a muri, Brancusi a lasat mostenire statului francez continutul atelierului sau, cu conditia ca ansamblul sa fie pastrat intact. Cu un respect urias pentru gestul artistului si mostenirea construita in jurul personalitatii sale, Pompidou a recreat Atelierul brancusian ca o expozitie inghetata in timp, cu 137 de sculpturi si 87 de piedestaluri.

In anii 1990, Renzo Piano a proiectat o anexa dedicata pentru atelierul replicat, vizavi de cladirea principala a muzeului. Au fost demontate recent pentru prima data in ultimii 30 de ani, permitand unele lucrari sa calatoreasca la marea expozitie deschisa anul trecut la Timisoara. 

Expunerea deschisa in lunile urmatoare la Pompidou este o ocazie exceptionala de a “a arata intreaga sfera a artei lui Brancusi, demonstrand continuitatea dintre toate domeniile sale de creatie”, spune Coulondre. Include peste 120 de sculpturi, alaturi de peste 200 de desene, fotografii si filme. In centrul acesteia se afla atelierul, un spatiu esential pentru intelegerea procesului sau creativ.

Designul expozitiei a fost inspirat de marturiile pe care Man Ray si Ezra Pound le-au avut despre vizita in atelierul lui Brancusi din Impasse Ronsin, o colonie de artisti din Montparnasse. Man Ray spunea ca a fost „mai impresionat decat in orice catedrala”, in timp ce Ezra Pound a descris atelierul ca fiind „un intreg univers de forme… un sistem”.  Artistul a lucrat in spatiul respectiv timp de patru decenii, timp in care a cizelat piatra, a sculptat lemnul si a turnat bronz,  dar si-a distrat si prietenii cu petreceri si cine.

In ultima parte a vietii, Brancusi a devenit reticent sa-si expuna arta in afara atelierului, fiind ranit de reactiile virulente pe care le provocau sculpturile sale considerate radicale. 

Scandalurile starnite de creatiile brancusiene au inclus o lupta in instanta cu autoritatile vamale americane pentru a stabili daca un bronz foarte abstractizat, Pasarea in spatiu, era o opera de arta scutita de taxe vamale sau o ustensila impozabila. Brancusi si sustinatorii sai avangardisti au castigat in cele din urma procesul in 1928, cand judecatorii au recunoscut cu parere de rau noul potential al artei de a „infatisa idei abstracte mai degraba decat de a imita obiecte naturale”.

La un secol distanta, mai multe versiuni ale pasarilor in spatiu constituie punctul culminant al expozitiei de la Pompidou, deschisa la etajul 6 al muzeului. De asemenea, infama Printesa X a lui Brancusi, care a fost retrasa de la Salonul Independentilor din 1920 pentru obscenitate, va fi la loc de cinste intr-o sectiune dedicata fuziunii dintre figurile feminine si masculine ale artistului.

Coulondre a studiat atent viziunea lui Brancusi pentru a transpune dorintele lui in expozitie. Tinand cont de aforismele lui — “Sculpturile mele nu sunt menite sa impuna respect. Ele trebuie sa fie iubite si trebuie jucat cu ele” —, curatoarea a gandit o expunere deopotriva sobra si plina de bucurie, pe alocuri jucausa. Finalul este asigurat de “Coloana infinitului”, despre care Coulondre spune ca “sugereaza posibilitatile infinite ale artei insasi. Brancusi a extrapolat un modest soclu de lemn intr-un stalp monumental care ar putea, cel putin in teorie, sa uneasca cerul si pamantul. Ramane o metafora puternica pentru actul creativ mereu reinnoit. Asa cum scria Brancusi: “Pot incepe ceva nou in fiecare zi, dar cum as putea sa termin?”.”

Mai multe despre expozitia de la Pompidou puteti citi aici, va recomandam sa o vizitati daca aveti ocazia sa calatoriti la Paris pana in luna iulie. Este una dintre cele mai sofisticate expuneri recente ale operei brancusiene.