Vom avea inca un film din seria Matrix, al cincilea. Nu se stie inca ce personaje se intorc
Warner Bros a anuntat ca un al cincilea film „Matrix” este in curs de dezvoltare. Acesta va fi primul film fara Lana sau Lily Wachowski, creatorii primului film si ai francizei, ca regizori. In schimb, scenaristul filmului „The Martian”, Drew Goddard, este implicat in proiect, el va scrie scenariul si va produce impreuna cu partenera sa de la Goddard Textiles, Sarah Esberg. Lana Wachowski, care a regizat cea mai recenta parte a „Matrix”, „Resurrections” din 2021, este producator executiv.
Nu este clar cine din universul „Matrix” se va intoarce. Keanu Reeves si Carrie-Anne Moss au fost in toate filmele anterioare ca Neo si Trinity, in timp ce Yahya Abdul-Mateen II, Jonathan Groff, Neil Patrick Harris si Priyanka Chopra Jonas s-au alaturat in cea mai recenta continuare a povestii.
Detaliile legate de scenariu nu au fost dezvaluite, dar presedintele departamentului de productie al Warner Bros. Motion Pictures, Jesse Ehrman, spune ca povestea va avansa in lumea fantastica fara a se indeparta prea mult de ceea ce a facut din serie un succes.
„Drew a venit la Warner Bros. cu o idee noua despre care noi toti credem ca ar fi o modalitate incredibila de a continua lumea Matrix, atat prin onorarea a ceea ce Lana si Lilly au inceput in urma cu peste 25 de ani, cat si prin oferirea unei perspective unice bazate pe propria sa dragoste personajele din aceasta franziza”, a declarat Ehrman intr-un comunicat.
Goddard a fost nominalizat la Oscar pentru scenariul filmului „The Martian”, adaptarea SF regizata de Ridley Scott si cu Matt Damon in rolul principal. Printre celelalte filme de lungmetraj ale sale se numara „Cloverfield” si „World War Z” si rolul de scenarist-regizor la „The Cabin in the Woods” si „Bad Times at the El Royale”.
„Nu este o exagerare cand spun ca filmele „The Matrix” au schimbat atat cinematografia, cat si viata mea”, a declarat Goddard. „Arta rafinata a Lanei si a lui Lilly ma inspira zilnic si sunt mai mult decat recunoscator pentru sansa de a spune povesti in lumea lor.”
„The Matrix”, care a dat startul francizei in 1999, este considerat unul dintre cele mai influente filme science-fiction din toate timpurile.
A inspirat trei continuari, „The Matrix Reloaded” si „The Matrix Revolutions” din 2003 si „The Matrix Resurrections” din 2021. Cel de-al patrulea episod, care a sosit dupa o pauza de 18 ani si a fost primul regizat exclusiv de Lana, a fost o dezamagire masiva in box office. Acest lucru se datoreaza in parte faptului ca „The Matrix Resurrections”, la fel ca intreaga grila Warner Bros. din 2021, a fost disponibil simultan pe HBO Max fara costuri suplimentare. A avut incasari de doar 159 de milioane de dolari la nivel mondial, fata de un buget de 190 de milioane de dolari cat au fost cheltuiti pentru a realiza filmul.